Rusia a ajuns luna aceasta la un nivel de pierderi de soldați comparabil cu primele zile ale invaziei și de patru ori mai mare decât era în vară, din cauza mai multor factori, potrivit ultimei evaluări a ministerului britanic al apărării.

soldati ucraineni in Bahmut atacand pozitii rusestiFoto: Sameer Al-DOUMY / AFP / Profimedia

Această analiză vine după ce armata ucraineană a estimat că vineri au fost „lichidați” 1.140 de soldați ruși, un nou bilanț zilnic record în cadrul războiului declanșat de Vladimir Putin. „Recordul” anterior fusese atins luni, când armata rusă a pierdut 1.030 de soldați.

Ce spun britanicii despre pierderile rusești:

  • „În ultimele două săptămâni, Rusia a suferit probabil cele mai mari pierderi de vieți omenești de după prima săptămână a invaziei din Ucraina.
  • Statul Major General ucrainean publică zilnic statistici privind victimele rusești. Deși Defence Intelligence (serviciul de informații militare britanic) nu poate verifica metodologia Ucrainei, tendințele pe care le ilustrează datele sunt probabil exacte.
  • Media ultimelor șapte zile a fost de 824 de victime pe zi, de peste patru ori mai mare decât cea raportată în perioada iunie-iulie 2022. De asemenea, Ucraina continuă să sufere și ea o rată de pierderi ridicată.
  • Creșterea numărului de pierderi rusești se datorează probabil unei serii de factori, inclusiv lipsa de personal instruit, de coordonare și de resurse pe întregul front, iar acest lucru este exemplificat de ce s-a întâmplat în Vuhledar și Bahmut.”

Bahmut și Vuhledar sunt menționate din cauză că reprezintă unele dintre cele mai fierbinți puncte ale frontului, iar trupele lui Vladimir Putin au suferit pierderi enorme de oameni și de echipamente acolo.

Șeful Wagner a declarat că „e prea devreme să spunem că suntem aproape de cucerirea Bahmutului”, Evgheni Prigojin subliniind că acesta este o „mașină de tocat” soldați.

De menționat și că rușii au încercat o ofensivă în zona Vuhledar, dar ar fi suferit o lovitură puternică: Au pierdut probabil zeci de vehicule blindate și mulți soldați în timpul unui atac eșuat.