Ambasada Statelor Unite la Madrid a primit o scrisoare asemănătoare cu cele cinci scrisori-capană trimise la Ambasada Ucrainei în Spania şi la alte obiective din ţară, a anunţat joi postul de televiziune La Sexta, citat de Reuters, potrivit News.ro.

Ambasada SUA din Madrid, tinta celei de-a sasea scrisori-capcanaFoto: Eduardo Parra / ContactoPhoto / Profimedia

O anchetă este în curs de desfăşurare. Drumul din faţa ambasadei din capitala spaniolă este închis, poliţia fiind la faţa locului.

Potrivit CNN, plicul suspect a fost primit în jurul orei locale 12.30, la postul de securitate al ambasadei. Un protocol special a fost activat pentru aceste cazuri.

Aceasta ar fi a şasea scrisoare-capcană despre care s-a aflat în Spania, după ce miercuri un angajat al Ambasadei Ucrainei la Madrid a fost rănit când a deschis un astfel de mecanism exploziv improvizat.

Ceva mai devreme, joi, experţii genişti au dezamorsat o a cincea scrisoare-capcană trimisă la un centru pentru sateliţi al Uniunii Europene aflat în apropiere de Madrid.

Spania a intensificat măsurile de securitate, după ce astfel de bombe au fost trimise către ţinte importante, inclusiv premierului Pedro Sanchez. Biroul acestuia ar fi primit o scrisoare-capcană la 24 noiembrie.

Scrisorile-capcană au fost trimise de pe teritoriul Spaniei

Primele indicii sugerează că toate cele cinci scrisori-capcană anterioare au fost trimise din interiorul Spaniei, a declarat jurnaliştilor adjunctul ministrului de interne al ţării. Rafael Perez a spus că dispozitivele artizanale au fost trimise în plicuri/pachete de culoare maro care conţineau o pulbere inflamabilă şi un fir de declanşare ce ar fi generat mai degrabă o flamă decât o explozie.

Unul dintre dispozitive a detonat - rănind un ofiţer de securitate de la ambasada Ucrainei din Madrid -, alte trei au fost detonate de forţele de securitate prin explozii controlate şi unul a fost păstrat intact pentru a fi examinat de anchetatori.

"Se pare că toate au fost trimise din interiorul ţării, dar ne bazăm pe primele inspecţii vizuale, fără a avea încă un raport tehnic aprofundat", a spus oficialul spaniol.

Perez a declarat că nu pare încă necesară convocarea Comitetului de Securitate care să evalueze oportunitatea intensificării nivelului de ameninţare teroristă din Spania, în condiţiile în care ţara se află deja la al doilea cel mai ridicat nivel de alertă în urma atacurilor islamiste din Europa înregistrare în ultimii 10 ani.

Ministerul de Interne a precizat într-un comunicat că a ordonat totuşi poliţiei să întărească securitatea în jurul clădirilor publice şi să verifice cu atenţie în special livrările poştale.

O sursă apropiată anchetei a declarat că, deşi dispozitivele erau artizanale, "nu erau ceva ce putea face oricine", iar anchetatorii încearcă acum să depisteze originea conţinutului lor.

Înalta Curte din Spania, specializată în terorism, a deschis o anchetă, a declarat o sursă judiciară.

Securitate întărită la ambasadele Kievului din străinătate

Primele informaţii despre scrisorile-capcană a apărut miercuri la prânz, după ce poliţia a anunţat că un agent de securitate de la Ambasada Ucrainei din Madrid a fost rănit uşor când a deschis un astfel de pachet. Ambasadorul Serhii Pohorelţev a declarat pentru site-ul de ştiri ucrainean European Pravda că pachetul suspect, adresat lui, a fost înmânat comandantului ucrainean al ambasadei, care l-a dus afară pentru a-l deschide.

"După ce a deschis cutia şi a auzit un clic, a aruncat-o şi apoi a auzit explozia... comandantul s-a rănit la mâini şi are o comoţie", a declarat Pohorelţev. "Avem instrucţiuni de la ministerul din Ucraina că, dată fiind situaţia, trebuie să fim pregătiţi pentru orice fel de incident... activităţi ruseşti în afara ţării", a declarat ambasadorul pentru postul de televiziune spaniol TVE.

După incident, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a ordonat tuturor ambasadelor Kievului din străinătate să întărească "urgent" securitatea.

Contul de Twitter al Ambasadei Rusiei în Spania a postat însă joi o declaraţie în care condamnă "orice ameninţare sau act terorist, în special îndreptat împotriva unei misiuni diplomatice".

Scrisori-capcană cu explozibil în serie

Un alt pachet a fost primit miercuri seară la sediul producătorului spaniol de arme Instalaza din Zaragoza, în nord-estul Spaniei. Instalaza produce lansatorul de rachete C90 pe care Spania l-a furnizat Ucrainei.

Forţele de securitate spaniole au găsit, de asemenea, un dispozitiv la începutul zilei de joi într-un plic trimis prin poştă unui centru de sateliţi al Uniunii Europene situat la o bază aeriană din Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid, a declarat Ministerul Apărării. Centrul de sateliţi sprijină politica externă şi de securitate comună a UE prin colectarea de informaţii de la dispozitivele spaţiale. Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, descria recent acest centru ca făcând parte din "ochii Europei".

Joi dimineaţă, Ministerul spaniol de Interne a dezvăluit că un "plic cu materiale pirotehnice" adresat premierului Pedro Sanchez a fost primit la 24 noiembrie şi dezarmat de echipa sa de securitate. Dispozitivul era "similar" cu pachetele descoperite săptămâna aceasta, a precizat ministerul.

Un al cincilea dispozitiv a fost primit la Ministerul spaniol al Apărării joi dimineaţă şi dezamorsat de către ofiţeri de poliţie specializaţi, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt.