Însărcinatul ucrainean pentru drepturile omului a respins duminică acuzaţiile Moscovei asupra unui caz de „execuţie” a prizonierilor de război ruşi, argumentând că în incidentul filmat soldaţii ucraineni s-au apărat împotriva ruşilor care pretindeau că se predau, relatează agenția France Presse, citată de Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Mediatorul Dmitro Lubîneţ a declarat că „extrasele video” prezentate de Moscova ca dovadă că Kievul a executat prizonieri de război ruşi arată de fapt că soldaţii ruşi, „folosind predarea prefăcută”, „au comis o crimă de război deschizând focul asupra forţelor armate ucrainene”.

Soldaţii ruşi ucişi în acest incident „nu pot fi, prin urmare, consideraţi prizonieri de război”, a adăugat el pe Telegram.

„Cei care vor să folosească protecţia dreptului internaţional pentru a ucide trebuie să fie pedepsiţi”, a adăugat el.

Rusia a acuzat vineri Ucraina că a executat peste zece dintre soldaţii săi care au depus armele, denunţând o „crimă de război”, pe baza unor înregistări video postate pe reţelele sociale.

În primul video, care pare să fi fost filmat de un soldat ucrainean într-o zonă de luptă, o duzină de presupuşi militari ruşi ies unul după altul dintr-un adăpost, cu mâinile ridicate, şi se întind cu faţa la pământ la ordinul ucrainenilor care îi ţin sub ameninţarea armelor. Videoul se termină brusc când o ultimă siluetă întunecată iese din adăpost şi izbucneşte o rafală de gloanţe.

O a doua înregistrare video, făcută de la înălţime, posibil cu o dronă, arată circa zece de trupuri zăcând în mijlocul unor bălţi de sânge. Unul dintre trupuri pare să fi fost împuşcat în cap.

AFP precizează că nu a putut confirma din sursă independentă autenticitatea acestor înregistrări video.

Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că ele arată „uciderea deliberată şi metodică” a soldaţilor ruşi prizonieri.

Comitetul de Investigaţii al Rusiei a anunţat că a deschis o anchetă.

Ministerul rus de Externe a cerut ca „organizaţiile internaţionale să condamne această crimă şocantă” şi să iniţieze o anchetă.

Un purtător de cuvânt al ONU la Kiev a declarat vineri pentru AFP că organizaţia „este la curent cu aceste videouri şi le examinează”.

___