Verkhovna Rada, parlamentul unicameral al Ucrainei, a votat miercuri prelungirea legii marțiale în țară și a mobilizării bărbaților cu vârsta de luptă, anunță Kyiv Independent.

Soldați ucraineni decorați de ZelenskiFoto: president.gov.ua

Ambele măsuri au fost prelungite cu 90 de zile, până pe 19 februarie 2023, aceasta fiind a cincea prelungire aprobată de parlamentul de la Kiev de la declanșarea „operațiunii militare speciale” de către Vladimir Putin în data de 24 februarie.

294 de parlamentari ucraineni au votat pentru extinderea legii marțiale în timp ce numărul celor care au aprobat extinderea mobilizării s-a ridicat la 297.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decretat mobilizarea generală în prima zi a invaziei rusești.

Rusia în schimb a decretat o mobilizare parțială abia pe 21 septembrie, bloggerii militari și ultranaționaliști din Rusia acuzându-l pe președintele Vladimir Putin că lentoarea cu care a fost luată decizia a contribuit la obținerea superiorității numerice pe câmpul de luptă de către ucraineni și înfrângerile militare ale Moscovei.

Ministrul ucrainean al Apărării Oleksii Reznikov a declarat săptămâna trecută că Ucraina are deja un milion de oameni care îi apără granițele cu Rusia, Belarusul și fronturile cu teritoriile ocupate de ruși.

Urmărește ultimele evoluții din a 266-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.