​China s-a opus excluderii Rusiei din G20 și din organizații internaționale, a declarat ministrul chinez de Externe Wang Yi, în timp ce deschidea o întâlnire bilaterală cu omologul său rus Serghei Lavrov la summitul G20 din Indonezia, potrivit TASS.

Vladimir Putin si Xi JinpingFoto: Alexei Druzhinin / AP - The Associated Press / Profimedia

„Suntem foarte bucuroși că participați personal la summitul G20, reprezentând Rusia la summit, aceasta este o misiune foarte glorioasă. Susținem rolul demn al Rusiei în cadrul G20 și a altor platforme internaționale și credem că nimeni nu are dreptul de a lua Rusiei un drept rațional de a participa în formate multilaterale”, a spus Wang Yi.

El a menționat că intenționează să discute cu colegul său rus „probleme de interes comun, precum și cooperarea pentru a menține o dinamică stabilă în relațiile bilaterale”.

Amintim că Lavrov a fost spitalizat după ce a ajuns în Indonezia pentru summitul organizat la Bali, o informație pe care ministerul rus de Externe a încercat să o nege.

Discuții la nivel înalt la summitul G20 din Indonezia

Comentariile șefului diplomației chineze vin după ce duminică premierul Li Keqiang a subliniat „iresponsabilitatea” amenințărilor nucleare, sugerând că Beijingul nu se simte confortabil cu retorica nucleară a Rusiei, potrivit unui oficial american de rang înalt.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat declarațiile făcute de Statele Unite și China la reuniunile din Asia privind inadmisibilitatea amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare.

Potrivit Casei Albe, Joe Biden și președintele chinez Xi au fost de acord că nu trebuie să se ajungă niciodată la un război nuclear și s-au opus amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare în Ucraina.

Președintele american a spus după o întâlnire cu Xi că nu trebuie să existe „un nou Război Rece” cu China şi a dat asigurări că va gestiona în mod responsabil „competiţia” cu Beijingul. Preşedintele american a mai spus că nu crede că există în prezent pericolul unei „încercări iminente” din partea Chinei de a invada Taiwanul.

Întâlnirea de la Bali a fost prima întrevedere între președintele de la Casa Albă și omologul său chinez de la preluarea mandatului de către Joe Biden.

Ucraina cere Rusiei să îi respecte integritatea teritorială

Tot la summitul G20 de la Bali, președintele Zelenski, care a intervenit prin videoconferință, a prezentat un plan în 10 puncte de încheiere a războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie.

Printre altele, Ucraina cere Rusiei să-şi retragă imediat trupele de la centrala nucleară din Zaporojie, care să fie plasată sub controlul AIEA şi al personalului ucrainean.

Zelenski mai cere retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor, subliniind că Rusia trebuie să-şi retragă toate trupele şi formaţiunile armate de pe teritoriul Ucrainei, iar Kievul să poată prelua controlul asupra tuturor secţiunilor graniţei sale de stat cu Federaţia Rusă.

Președintele ucrainean spune că acest lucru trebuie realizat concomitent cu punerea în aplicare a Cartei ONU şi restabilirea integrităţii teritoriale a Ucrainei şi a ordinii mondiale.

Ucraina solicită de asemenea ca întreaga lume trebuie să recunoască un tribunal special instituit pentru crima de agresiune rusă împotriva Ucrainei şi crearea unui mecanism internaţional care să compenseze toate pierderile cauzate de război.

Urmărește ultimele evoluții din a 265-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.