Un necrolog publicat de presa locală rusă a relatat cazul unui marinar ce a fost ucis în Ucraina după ce cu ani în urmă a luptat împotriva piraților din Somalia, oferind o perspectivă interesantă asupra zonei din care vin unii dintre soldații trimiși la moarte de președintele Vladimir Putin.

HotNews.roFoto: Hotnews

Situația a fost sesizată de jurnalistul Mark Krutov de la Radio Europa Liberă, acesta relatând că necrologul a fost publicat de un ziar local din Volokonovka, o localitate aflată în regiunea Belgorod din vestul Rusiei.

Necrologul amplu scris de fiul său afirmă că fostul marinar Igor Igorevici Stepanov, în vârstă de 56 de ani, a fost ucis în Ucraina după ce a fost recrutat recent de gruparea de mercenari Wagner.

Articolul afirmă de asemenea că grupul Wagner i-a acordat lui Stepanov medalia sa pentru „sânge și curaj”.

Potrivit necrologului, lui Stepanov i s-a oferit în 1999 o poziție de „instructor” la Brigada 61 de Infanterie Navală, după care câțiva ani mai târziu acesta s-a mutat la o unitate specializată în desant.

Ziarul scrie că Stepanov s-a retras din activitate în 2011, după ce a ajuns să lupte inclusiv împotriva unor pirați din Somalia, și că a fost dispus să meargă pe frontul din Ucraina după declanșarea războiului pe 24 februarie, dar nu ca voluntar.

„I s-a oferit apoi poziția de instructor la o companie militară privată”, notează fiul său, anunțând că Stepanov a fost ucis pe 24 septembrie în luptele din jurul orașului Bahmut, orașul din Donețk unde armata rusă își desfășoară singura acțiune ofensivă din prezent.

Marinarul rus a murit în ofensiva în care Rusia a trimis deținuți din penitenciare

Ofensiva rusească din Bahmut este condusă de mercenarii Wagner, aceasta incluzând și deținuți recrutați din penitenciarele rusești. Crimnalul rus interogat zilele trecute de soldații ucraineni a fost capturat în această zonă unde s-ar părea că liderii militari de la Moscova au dispus de asemenea trimiterea unui număr mare de recruți proaspăt mobilizați.

„A fost Stepanov recrutat de către Wagner să îi 'instruiască' pe acei foști deținuți? Poate, deși nu cred că au parte de prea multe antrenamente, la fel ca rușii mobilizați”, notează Mark Krutov.

El afirmă totuși că localitatea în care Stepanov trăia înainte să se alăture grupării de mercenari se află la doar 40 de kilometri de satul Soloti din regiunea Belgorod, unde este unul dintre principalele centre de instruire a noilor recruți.

„Faptul că presa locală informează deschis despre moartea unui wagnerit m-ar fi surprins în urmă cu o lună dar se pare că lucrurile devin acum mai transparente după ce Evgheni Prigojin a recunoscut legătura sa cu grupul Wagner și a început să acționeze ca o figură politică independentă”, subliniază jurnalistul de la Radio Europa Liberă.

Urmărește ultimele evoluții din a 250-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.