Parlamentul din Estonia a condamnat marţi anexările de teritorii ucrainene de către Moscova şi a calificat Rusia drept „regim terorist”, informează AFP și Agerpres.

Avioane rusesti deasupra Pietei Rosii din MoscovaFoto: Yulia Ilina / Alamy / Profimedia Images

Declaraţia a fost adoptată de 88 de deputaţi ai parlamentului unicameral al Estoniei, care numără 101 de parlamentari. Zece deputaţi erau absenţi în momentul votului, iar trei s-au abţinut.

Parlamentul estonian „declară Rusia regim terorist şi Federaţia Rusă - ţară ce susţine terorismul”, potrivit unui comunicat.

„Regimul (preşedintelui rus Vladimir) Putin, cu ameninţările sale de atac nuclear, a făcut din Rusia cel mai mare pericol pentru pacea din Europa şi din întreaga lume”, adaugă comunicatul.

Această luare de poziţie răspunde apelurilor repetate ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Parlamentul unei alte ţări baltice, Letonia, a declarat în august Rusia „stat-sponsor al terorismului”, acuzând Moscova de „genocid ţintit împotriva poporului ucrainean”.

Însă administraţia preşedintelui american Joe Biden a anunţat luna trecută că nu va utiliza aceşti termeni, apreciind că ei „nu sunt cea mai eficace şi mai solidă cale de a avansa”.

Citește și:

___