Alla Pugaciova, cea mai populară cântăreață din istoria Uniunii Sovietice, a confirmat că a părăsit Rusia și a anunțat că se află în Israel, relatează Meduza.

Alla PugaciovaFoto: Sergei Fadeichev / TASS / Profimedia Images

Interpreta a făcut anunțul pe pagina sa de Instagram într-o postare în care le-a mulțumit fanilor ei „pentru dragoste și sprijin, pentru capacitatea de a distinge adevărul de minciună”.

„Mă rog pentru voi și pace în Țara Sfântă. Sunt fericită”, a mai scris ea.

Izvestia, cel mai vechi cotidian din Rusia, a scris pe 29 septembrie că Pugaciova a luat o cursă înspre Israel de pe Aeroportul Internațional Vnukovo. La momentul respectiv cântăreața și reprezentanții ei nu au dorit să comenteze această informație.

Pugaciova, care a părăsit Rusia la scurt timp după declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie, s-a întors în țară în luna august, declarând ulterior că nu intenționează să emigreze și că copiii ei vor merge la școală în Federația Rusă.

Însă la mijlocul lunii septembrie autoritățile ruse l-au declarat „agent al străinătății” pe Maxim Galkin, soțul ei, după ce acesta s-a exprimat în mod repetat în public împotriva războiului din Ucraina.

Cântăreața a cerut apoi public să fie declarată și ea agent străin. „Vă cer să mă înscrieți în rândurile agenților străini ai țării mele iubite. Sunt solidară cu soțul meu”, a subliniat ea.

Alla Pugaciova a mai cerut într-o postare făcută tot pe Instagram în data de 18 septembrie încetarea „deceselor băieților noștri pentru scopuri iluzorii care fac din țara noastră o paria și împovărează viețile cetățenilor săi”.

Alla Pugaciova a denunțat războiul din Ucraina

Pe 4 octombrie ea a transmis un nou mesaj dur împotriva războiului, afirmând că persoanele care o critică din cauza poziției sale față de acesta sunt „sclavi”.

„Dumnezeule! Ce binecuvântare să fiu urâtă de acei oameni pe care întotdeauna nu i-am putut suporta. Dacă le-ar plăcea de mine, ar însemna că am cântat și am trăit degeaba. Motivul este clar. Lasă-i să scrâșnească din dinți”, a scris ea într-o postare făcută pe contul său de Instagram.

„AU FOST IOBAGI, AU DEVENIT SCLAVI”, a subliniat ea cu majuscule în încheierea mesajului. Nu este clar dacă mesajul acesteia a fost adresat cuiva anume, ea fiind atacată de mai mulți oficiali și artiști ruși după ce a denunțat războiul din Ucraina.

De exemplu, Valeri Fadeiev, președintele Comisiei pentru drepturile omului aflate în subordinea Kremlinului, a notat într-o postare pe site-ul instituției că „aceşti poeţi, arlechini şi jongleri au nevoie doar de o şansă să cânte şi să danseze, să se veselească şi să facă vulgar şi îngâmfat un rahat”.

Una dintre cele mai cunoscute melodii ale Allei Pugaciova, un veritabil superstar în Rusia, se numeşte „Harlekino”.

Cu o carieră ce s-a întins pe mai bine de jumătate de secol, cea poreclită „diva” sau „țarina popului rusesc” este cea mai mare vedetă a muzicii din Rusia de mai bine de 40 de ani.

Onorată cu mai multe premii ale statului rus, ea a lansat de-a lungul anilor peste 500 de melodii în mai multe limbi și peste 100 de albume care s-au vândut în mai mult de 250 de milioane de exemplare.

Urmărește ultimele evoluții din a 229-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.