Procurorii ruși au deschis un dosar pentru trădare pe numele lui Vladimir Kara-Murza, jurnalistul și disidentul rus despre care se crede că a fost otrăvit de două ori de aceeași echipă de agenți ai FSB care au încercat să îl asasineze și pe Alexei Navalnîi, relatează Lenta.

Vladimir Kara-MurzaFoto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia

Informația a fost dezvăluită în premieră de canalul Russia Today, care citează o sursă apropiată anchetei. Potrivit acesteia, jurnalistul este anchetat de procurorii ruși pe motiv că ar fi oferit asistență unor organizații din țări membre ale NATO, acțiune considerată ca fiind îndreptată împotriva securității Rusiei.

Sursa citată de Russia Today le-a spus jurnaliștilor acestui canal interzis în Uniunea Europeană încă de pe 27 februarie că Kara-Murza a primit 30.000 de dolari pe lună pentru „serviciile sale”.

Lenta amintește că jurnalistul deține cetățenia britanică și este de asemenea rezident onorific al Statelor Unite.

Dosare penale pe bandă rulantă pe numele lui Vladimir Kara-Murza

Avocatul disidentului anunțase pe 4 august că clientul său a fost acuzat de organizarea activităților unei organizații nedorite în Rusia din cauza rolului său de vicepreședinte al organizației politice „Rusia Deschisă” fondată de oligarhul aflat în exil Mihail Hodorkovski.

În dosarul respectiv el este acuzat de procurorii ruși de acuzarea unei manifestații la Moscova în data de 27 octombrie a anului trecut.

Pe 11 aprilie Kara-Murza a fost arestat de poliția din Moscova în apropierea casei sale după ce a condamnat războiul din Ucraina. Doar o zi mai târziu o instanță din capitala rusă l-a condamnat la 15 zile de închisoare pentru „insubordonare față de poliție”.

Înainte ca el să fie eliberat, procurorii ruși au deschis un nou dosar penal pe numele său în data de 22 aprilie, acuzându-l de data aceasta de răspândirea de „informații false” despre acțiunile forțelor armate ruse în Ucraina.

În luna februarie a anului trecut jurnaliștii de investigație de la Bellingcat au publicat o amplă investigație în care afirmă că echipa de asasini a FSB-ului care l-a otrăvit pe disidentul Alexei Navalnîi ar fi fost în spatele a două tentative de asasinare a lui Kara-Murza, tot prin otrăvire.

Kara-Murza, un editorialist la publicația americană The Washington Post, a intrat în comă după ambele tentative la viața sa însă și-a revenit de fiecare dată, deși organele vitale i-au fost grav afectate.