Vladimir Kara-Murza, un proeminent critic al Kremlinului, care a supraviețuit unor două presupuse otrăviri, a fost reținut luni în fața blocului său din Moscova, potrivit politicianului rus de opoziție Ilya Yashin și informațiilor din presă, relatează CNN.

Vladimir Kara-MurzaFoto: Robin Utrecht / Shutterstock Editorial / Profimedia

„Vladimir Kara-Murza a fost reținut de poliție la Moscova în apropiere de casa lui”, a spus Yashin pe Twitter. „Nu este încă clar pentru ce”.

Yashin a spus pentru CNN că a aflat despre detenție de la avocatul lui Kara-Murza.

Și agenția de presă de stat RIA Novosti a scris despre reținerea lui Kara-Murza, citându-l pe avocatul său, Vadim Prokhorov.

„Tocmai am aflat despre reținerea lui, până acum nu pot spune detaliile”, a declarat Prokhorov pentru RIA Novosti.

Într-un interviu publicat cu Kara-Murza luni de CNN, opozantul a condamnat ceea ce el numește „agresiunea” președintelui rus Vladimir Putin din Ucraina.