Gigantul rusesc Gazprom a invocat situație de forță majoră în ceea ce privește livrările de gaze către Europa pentru cel puțin un client important, potrivit unei scrisori din 14 iulie a companiei, consultată luni de Reuters.

GazpromFoto: Natalia KOLESNIKOVA / AFP / Profimedia

În scrisoarea văzută de jurnaliștii de la Reuters se arată că Gazprom, care deține monopolul exporturilor de gaze rusești, nu și-a putut îndeplini obligațiile de furnizare din cauza unor circumstanțe "extraordinare" care nu se află sub controlul gigantului energetic.

Gazprom a precizat că măsura de forță majoră, o clauză invocată atunci când o afacere este afectată de ceva ce nu depinde de ea, a intrat în vigoare începând cu 14 iulie.

O sursă a declarat că scrisoarea se referea la livrările prin conducta Nord Stream 1, o rută majoră de aprovizionare a Germaniei și nu numai.

Invocarea situaţiei de forţă majoră va alimenta tensiunile

Măsura va escalada probabil tensiunile dintre Rusia și Occident în legătură cu invazia rusă în Ucraina, acțiune pe care Moscova o numește "operațiune militară specială".

Uniunea Europeană, care a impus sancțiuni Moscovei, își propune să nu mai folosească combustibili fosili ruși până în 2027, dar dorește ca livrările să continue deocamdată, pe măsură ce se îndepărtează de aprovizionarea cu combustibili din Federația Rusă.

Livrările de gaze rusești au scăzut prin rute majore, inclusiv prin Ucraina și Belarus și prin Nord Stream 1, pe sub Marea Baltică.

Lucrările anuale de întreținere au început pe 11 iulie la Nord Stream 1, cea mai mare conductă care transportă gaze din Rusia către Germania, urmând ca livrările să fie reluate pe 21 iulie.

Gigantul rusesc Gazprom a anunțat miercuri, 13 iulie, că nu poate garanta buna funcționare a gazoductului Nord Stream, care deservește Europa, precizând că e în imposibilitatea de a confirma că va recupera o turbină germană aflată în reparații în Canada.

Gazprom a invocat probleme și cu o turbină necesară pentru funcționarea gazoductului Nord Stream 1

Canada a trimis luni cu avionul turbina pentru gazoductul Nord Stream 1 în Germania, după ce au fost finalizate lucrările de reparații, a relatat ziarul Kommersant, scrie Reuters.

Se așteaptă ca echipamentul să ajungă în Rusia în jurul datei de 24 iulie, iar lucrările de pregătire vor dura încă trei-patru zile, potrivit ziarului Kommersant.

Cu toate acestea, turbina trimisă în Rusia pentru gazoductul Nord Stream 1 ar trebui să fie folosită abia din luna septembrie, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului german al economiei, ceea ce înseamnă că lipsa ei nu poate fi motivul real al scăderii fluxurilor de gaz, transmite Reuters.

------------