Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin susține că reluarea negocierilor pentru a pune capăt războiului ar trebui să se facă abia după ce Kievul „va înțelege toate condițiile” puse de Rusia și va fi de acord cu ele.

Dmitry Peskov și Vladimir PutinFoto: MAXIM SHEMETOV / AFP / Profimedia

„Kievul trebuie să înțeleagă condițiile Federației Ruse, să fie de acord cu ele și să se așeze la masa negocierilor, să refacă documentul care a fost deja convenit în multe privințe”, a spus Dmitri Peskov într-un interviu pentru postul de televiziune Rossiya-, citat de TASS.

Peskov a susținut că Occidentul „pariază acum pe continuarea războiului” și, „sub conducerea Washingtonului, nu permite ucrainenilor să gândească, să vorbească despre pace”, comentând că președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au încetat să-l sune pe Vladimir Putin.

„Nu avem însă nicio îndoială că, mai devreme sau mai târziu, bunul simţ va prevala. Şi iarăşi va veni rândul negocierilor", a mai spus Peskov.

Negocierile ruso-ucrainene au început din 28 februarie. În Belarus au avut loc mai multe întâlniri, apoi părțile au continuat să comunice prin video conferință. La sfârșitul lunii martie, la Istanbul a avut loc o rundă de negocieri față în față. În aprilie, președintele rus Vladimir Putin a declarat Ucraina a dus procesul într-o fundătură. Peskov a declarat ulterior că Rusia a predat Ucrainei un proiect de document privind acordurile cu un limbaj clar și așteaptă un răspuns.

În mai, Mihail Podoliak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a confirmat că negocierile de pace cu Rusia sunt acum „în pauză”.

„Procesul de negociere este într-adevăr în pauză. De ce? Există mai multe motive. Rusia nu demonstrează o înțelegere cheie a proceselor de astăzi din lume și a rolului său extrem de negativ. În al doilea rând, Rusia nu înțelege că în niciun fel războiul nu mai decurge conform regulilor, programului sau planurilor Rusiei”, a declarat el.

Rezistența Ucrainei și rezistența profesionistă este în creștere. Prin urmare, niciun obiectiv al Federației Ruse nu va fi atins”, a mai spus el.