Statele Unite au declarat că este "îngrozitor" faptul că Rusia evocă posibilitatea de a aplica pedeapsa cu moartea în cazul a doi americani capturați în Ucraina în timp ce luptau alături de forțele armate ale Kievului, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, citat de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Este îngrozitor că un oficial guvernamental rus a sugerat pedeapsa cu moartea pentru doi cetățeni americani care se aflau în Ucraina", a declarat Kirby, reacționând la declarațiile făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat postului NBC.

Întrebat dacă aceștia riscă pedeapsa cu moartea, purtătorul de cuvânt rus a răspuns: "Depinde de anchetă".

”Acestea sunt hotărâri judecătorești. Nu le comentăm și nu avem dreptul de a interveni”, a declarat Peskov, într-o conferință de presă citată de The Guardian.

Declarațiile lui Peskov vin după ce alți doi voluntari britanici și un marocan care au luptat alături de trupele ucrainene la Mariupol au fost deja condamnați la moarte după o mascaradă de proces organizat de separatiștii pro-ruși din est.

Săptămâna trecută, o televiziune rusă a difuzat videoclipuri cu Alexander Drueke şi cu Andy Huynhe pe reţelele de socializare. Circumstanţele în care cei doi foşti militari au fost reţinuţi, şi cine îi ţine prizonieri, nu sunt clare.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a confirmat sâmbătă că a văzut fotografii şi videoclipuri cu doi cetăţeni americani "care ar fi fost capturaţi de forţele militare rue în Ucraina". "Urmărim de aproape situaţia", a declarat el pentru AFP.