Ucraina a declarat marți că a vizat cu o zi înainte platformele de foraj din Marea Neagră, despre care a spus că sunt folosite ca "facilități" militare de către ruși pentru a-și consolida controlul în regiune, potrivit AFP.

Nave de razboi rusesti in CrimeeaFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

"Pe acest sit, Rusia a organizat mici garnizoane, a depozitat echipamente de apărare aeriană, inclusiv radare. Adică, aceste platforme s-au transformat în instalații care i-au ajutat și îi ajută pe ruși să își consolideze controlul total asupra părții de nord-vest a Mării Negre", a declarat purtătorul de cuvânt al regiunii Odesa, Serghei Bratciuk, într-o conferință de presă online.

Potrivit lui Bratciuk, citat de Interfax-Ucraina, existau, de asemenea, instrumente de "recunoaștere" pe platformele de extracție a gazului situate la 70 de kilometri de Odesa, un port din sudul Ucrainei la Marea Neagră.

Luni, el a declarat că platformele erau "ținte militare legale" pentru Ucraina: "Este o mică garnizoană. Nu este doar o platformă pentru a extrage gaz", a declarat el într-un videoclip postat pe canalul său Telegram.

Moscova a acuzat luni forțele ucrainene că au tras asupra unor platforme petroliere din Marea Neagră, în largul Crimeei anexate, a declarat un oficial rus, potrivit AFP.

"Confirmăm că sunt trei răniți și șapte dispăruți, garantăm că vom continua căutările", a declarat pe Telegram guvernatorul instalat de Moscova după anexarea Crimeii în 2014, Serghei Aksionov.

Vorbind în direct la televiziunea rusă, Aksionov spusese anterior că cinci persoane au fost rănite, înainte de a reduce bilanțul.

El a precizat că atacurile au vizat trei platforme de foraj ale companiei Chernomorneftegaz, ceea ce a dus la evacuarea a 94 de persoane de pe amplasament.