Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a susținut vineri că cei doi britanici și un marocan condamnați la moarte în așa-zisa Republică Populară Donețk au comis crime pe teritoriul statului autoproclamat, transmite Reuters.

Serghei LavrovFoto: Imago via GSP

”În momentul de față, procesele pe care le-ați menționat se desfășoară pe baza legislației Republicii Populare Donețk, deoarece crimele în cauză au fost comise pe teritoriul RPD”, a susținut Lavrov.

Așa-zisa RPD, unde forțele separatiste au început o campanie militară de desprindere de Ucraina cu sprijinul Moscovei încă din 2014 (anul anexării Crimeei), nu este recunoscută la nivel internațional, fiind în continuare considerată parte a Ucrainei.

Dintre statele membre ale Națiunilor Unite, doar Rusia recunoaște întreaga provincie ucraineană Donețk, o mare parte din care rămâne sub control ucrainean, drept RPD independentă.

Ministrul de externe al Marii Britanii, Liz Truss, va discuta cu omologul ucrainean, Dmitro Kuleba, despre cazul celor doi cetățeni britanici Aiden Aslin și Shaun Pinner condamnați la moarte într-un simulacru de proces pus la cale de separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. Truss a denunțat deja procesul, insistând asupra lipsei de legitimitate a așa-zisului tribunal care i-a condamnat pe cei doi, alături de un cetățean marocan, sub acuzația de ”terorism”.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a cerut respectarea normelor de drept internațional în ce privește prizonierii de război, denunțând așa-zisul proces în care doi bărbați britanici și un cetățean marocan capturați în timp ce luptau în armata ucraineană la Mariupol au fost condamnați la moarte de oficiali pro-rusi.

”Suntem profund îngrijorați de relatările privind un proces înscenat și de sentințele împotriva combatanților legali care servesc în forțele armate ale Ucrainei. Facem apel la Rusia și apropiații săi să respecte dreptul internațional umanitar, inclusiv drepturile acordate prizonierilor de război”, a transmis secretarul de stat american Antony Blinken, într-un mesaj pe twitter.