Vladimir Putin a declarat marți că forțele ruse acționează ”eficient” și ”curajos” în Ucraina, transmite Tass citată de Reuters.

Vladimir PutinFoto: Captura de ecran

Președintele rus a mai spus că trupele trimise în ”campania militară” din Ucraina folosesc cele mai moderne arme.

Putin a reluat acuzațiile mai vechi referitoare la așa-zisul ”genocid” comis de Ucraina în regiunea estică Donbas și a spus că Rusia nu mai putea tolera așa ceva, astfel încăt ciocnirile cu ”naționaliștii” ucraineni erau inevitabile.

”Era o chestiune de timp. (...) Noi protejăm Rusia, nu aveam de ales”, a declarat liderul de la Kremlin.

El a adăugat că Rusia își va atinge ”obiectivele nobile” din Ucraina și nu va putea fi izolată pe plan internațional.

Rusia a trimis zeci de mii de soldați pe frontul din Ucraina, declanșând războiul împotriva fostei republici sovietice la 24 februarie, după ce săptămâni întregi a negat că intenționează să invadeze țara vecină.

”Operațiunea militară specială” a fost anunțată de Vladimir Putin în zorii zile de 24 februarie, sub pretextul ”denazificării” Ucrainei.

Trupele ruse au întâmpinat însă rezistența armatei Ucrainei fiind nevoite să se retragă din zona Kiev. În plus, Rusia a fost supusă celor mai dure sancțiuni de către UE și SUA.

Ucraina a avertizat însă că în următoarele săptămâni Rusia pregătește o nouă ofensivă de amploare în regiunea de est.

Declarațiile lui Putin vin în contextul în care, odată cu retragerea trupelor ruse din regiunea Kiev, au fost descoperite urme ale unor crime de război și gropi comune, în vreme ce supraviețuitorii vorbesc despre violuri și execuții.

Mascarul de la Bucha sau Irpin, dar și distrugerea orașului-port Mariupol au făcut înconjurul lumii. Rusia neagă acuzațiile privind crimele de război și susține că totul este o înscenare a Kievului.

De asemenea, 4,8 milioane de copii au fost forțați să se refugieze din totalul de 7,5.

În plus, armata Ucrainei susține că Rusia a pierdut în jur de 19.600 de soldați și a înregistrat o serie de pierderi în materie de echipamente și tehnică militară.

Știre actualizată

  • Urmărește ultimele evoluții din a 48-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO