Adunarea generală a Națiunilor Unite a votat suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Adunarea Generala ONUFoto: Michael M. Santiago / Getty Images / Profimedia

Decizia a fost luată cu 93 de voturi pentru, 24 împotrivă și 58 de abțineri.

SUA au anunțat că vor cere Adunării Generale a ONU să suspende Rusia din Consiliul pentru Drepturile Omului.

Un vot cu o majoritate de două treimi al celor 193 de membri ai adunării de la New York poate suspenda un stat din consiliu pentru că a comis în mod constant încălcări grave și sistematice ale drepturilor omului în timpul mandatului său de membru.

Rusia se află la al doilea an dintr-un mandat de trei ani la Consiliul pentru Drepturile Omului, format din 47 de membri.

Rusia a anunţat că decizia de joi a fost ”ilegală” şi ”motivată politic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unui interviu pentru Sky News, relatează BBC.

Rusia regretă decizia şi va continua să îşi apere interesele ”folosind toate mijloacele legale posibile”, a mai afirmat Peskov pentru Sky News.

Adunarea Generală a mai suspendat în trecut doar o singură ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului. În martie 2011, Libia a fost suspendată în unanimitate din cauza violenţe provocate de către forţele loiale liderului libanez de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor.