Prim-ministrul israelian Naftali Bennett a vorbit despre progresele negocierilor Ucraina-Rusia susținând că rușii nu mai încearcă să-l destituie pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și să demilitarizeze pe deplin Ucraina, în timp ce Ucraina a dat înapoi de la încercarea de a adera la NATO, potrivit Jerusalem Post.

Premierul israelian Naftali BennettFoto: Nir Alon / Zuma Press / Profimedia

„Încercăm să mediem împreună cu prietenii noștri din lume, dar este un drum lung de urmat”, a spus el.

„Am poziționat Israelul într-un mod care ne permite o comunicare continuă cu ambele părți, care este sinceră și deschisă și poate aduce realizări” în mediere, a declarat Bennett.

Bennett a adăugat că nici Ucraina nu mai cere aderarea la NATO.

Oficialii ruși au declarat în ultimele săptămâni că urmăresc „denazificarea” și demilitarizarea Ucrainei, oficialii ucraineni spunând că Rusia dorește să-l înlăture pe Zelenski și guvernul său și să instaleze un guvern marionetă.

Autoritățile ruse nu au declarat oficial că au renunțat la demilitarizarea Ucrainei.

Și președintele finlandez, Sauli Niinistö, declara săptămâna trecută, într-un interviu la CNN, că președintele rus Vladimir Putin pare să fi renunțat la schimbarea regimului de la Kiev, ca parte a obiectivelor sale de război în Ucraina.

Întrebat despre dorința lui Vladimir Putin de a instala un regim vasal al Moscovei la Kiev, președintele finlandez a făcut referire la dialogul său de acum două săptămâni cu președintele rus.

„A fost foarte clar când l-am întrebat: „ați renunțat la această cerință?” Și mi-a spus: „nu am cerut-o niciodată””, a relatat Niinistö.

Obiectivele reale ale lui Putin în acest război sunt una dintre marile necunoscute ale discuțiilor diplomatice.

---