Potrivit unui înalt oficial american al apărării, forțele ruse au tras peste 950 de rachete de la începutul invaziei Ucrainei, susține CNN.

Lansator de rachete rusesc Smerch, folosit la bombardarea de orașe ucraineneFoto: AFP / AFP / Profimedia

Atât forțele ruse, cât și forțele ucrainene au aproximativ 90% din puterea lor de luptă „disponibilă”, a adăugat oficialul.

SUA „continuă să evalueze progrese limitate sau deloc ale forțelor terestre ruse în atingerea obiectivelor”, a spus oficialul, menționând că forțele ruse nu au avansat mai aproape de capitala Kiev.

SUA estimează că forțele ruse se află „încă la aproximativ 15-20 de kilometri la nord-vest și la aproximativ 20-30 de kilometri la est” de Kiev, a spus oficialul.

Rușii continuă să se confrunte cu o rezistență acerbă în încercarea lor de a lua Harkivul - al doilea oraș ca mărime al Ucrainei - și Nikolaiev, un oraș din sudul țării de lângă Marea Neagră.

Cu toate acestea, forțele invadatoare au izolat Cernihivul (Cernigău) în nord și Mariupol în sud-est, deși SUA spun că Ucraina lucrează pentru a menține liniile de comunicare deschise cu liderii locali.

În ultimele 24 de ore, asistența de securitate din partea SUA și a altor națiuni „continuă” să sosească în Ucraina. Transporturile care au sosit în ultimele 24 de ore „au inclus arme”, a adăugat oficialul.