Industria petrolului şi gazelor din America anunţă că sprijină decizia preşedintelui Biden de a interzice importurile ruseşti de petrol, gaze naturale şi cărbune în SUA, relatează News.ro citând CNN.

Joe BidenFoto: EyePress News / Shutterstock Editorial / Profimedia Images

”Industria noastră este pregătită să respecte interdicţia de import ca răspuns la această agresiune”, a declarat, marţi, Mike Sommers, preşedintele şi CEO-ul companiei American Petroleum Institute, referindu-se la invazia rusă a Ucrainei.

”Industria a făcut deja paşi semnificativi pentru a rupe relaţiile, atât în ceea ce priveşte activele din Rusia, cât şi importurile de ţiţei şi produse rafinate ruseşti. Împărtăşim obiectivul de a reduce dependenţa de sursele străine de energie şi îndemnăm factorii de decizie să promoveze leadership-ul energetic american şi extinderea producţiei interne pentru a contracara influenţa Rusiei pe pieţele globale de energie”, a precizat Sommers.

Președintele american Joe Biden a anunțat marți în cadrul unei conferințe de presă susținută la Casa Albă că Statele Unite vor interzice toate importurile de gaze naturale și petrol din Rusia cu scopul de a ținti „artera principală a economiei rusești”.

„Acest lucru înseamnă că petrolul rusesc nu va mai fi acceptabil în porturile SUA și poporul american îi va da încă o lovitură puternică mașinăriei de război a lui Putin”, a anunțat marți Joe Biden.

El a declarat că măsura are un sprijin puternic din partea ambelor partide ale duopolului politic american, fiind susținută atât de democrați cât și republicani în Congres.

„Poporul american s-a mobilizat pentru susținerea poporului ucrainean și am făcut cât se poate de clar că nu vom participa la subvenționarea războiului lui Putin”, a precizat Biden.

Și Marea Britanie va renunța treptat la importurile de petrol din Rusia până la sfârșitul lui 2022 și analizează interzicerea importurilor de gaz natural rusesc, potrivit Reuters.

Urmărește ultimele evoluții din a 13-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.