Sute de refugiați ucrainieni trec zilnic prin Gara de Nord din București, sala de așteptare numărul 2 - în care au fost înghesuite alimente, pătuțuri, scutece, jucării și câteva saltele - fiindu-le casă pentru câteva ore, în drum spre un loc sigur. Sunt mai ales femei cu copii și bătrâni și știi că sunt refugiați după două lucruri: fie privesc în gol cu ochii roșii de la oboseală și plâns, fie stau cu ochii lipiți de telefon, pentru a nu rata nicio știre de acasă despre orașele bombardate, oamenii morți și victoriile împotriva rușilor.

Refugiați Gara de Nord 7Foto: Hotnews

Mai sunt și copiii care stau nefiresc de tăcuți și îngrijorați lângă părinți și se ridică din când în când ca să mai ia ceva de mâncare.

Ne-am ascuns încă două zile de bombardamente

Aici am întâlnit-o pe Olena, o tânără de 27 de ani, care a fugit din calea războiului împreună cu mama ei. Olena este medic și în seara în care au început bombardamentele era de gardă la spitalul din Hostomel (regiunea Kiev).

• ”La noi a început bombardamentul încă de pe 24, la ora 5 dimineața. Eu sunt medic de terapie intensivă, eram de gardă.
• Au început să bombardeze unitatea militară care era chiar lângă spital, în orașul Hostomel. Eu mi-am terminat garda și apoi m-am dus la mama, ne-am ascuns încă două zile de bombardamente.
• Am trimis pacienții la alte spitale și am fugit toți”, povestește Olena.

Când au văzut că lucrurile se înrăutățesc, au plecat între două bombardamente, fără toate acatele. Au luat câteva haine într-o geantă. Au avut noroc că au găsit o mașină care să le ducă până la granița cu Republica Moldova, iar de acolo au fost ajutate de voluntari să ajungă până în București.

• ”Am plecat cu mama pe 28 februarie, am strâns rapid lucrurile pe care le-am găsit, dar nu am apucat să luăm toate actele și am găsit o mașină care mergea spre graniță și ne-a luat și pe noi. Ne-a lăsat la vamă, ei mergeau în altă parte, noi am trecut vama pe jos și am plecat spre Chișinău.
• Până la granița cu România ne-au adus voluntarii din Moldova, ne-au oferit cazare ca refugiați și neavând toate actele s-au adresat ambasadei Ucrainei să ne refacă un document.
• În Chișinău am primit act de identitate. Am luat autobuzul Chișinău-București, am ajuns aici la autogară, dar ne-am rătăcit în București.
• Ne-a ajutat o persoană de pe stradă, ne-a plătit taxiul să venim la gară. La gară ne-au ajutat voluntari și cei de la Primărie, ne-au tradus ca să cumpărăm biletele. Am primit mâncare și acum stăm în sala de așteptare”, spune doctorița.

Mama și fiica așteaptă trenul spre Budapesta. Își doresc să ajungă în Germania, unde au prieteni:

• ”Mai departe nu știm ce vom face, vom vedea atunci”.

Toți cunoscuții mei bărbați au rămas să lupte

Am întrebat și despre situația de acasă și cum văd ucrainenii de rând războiul.

• ”Toți cunoscuții mei bărbați au rămas să lupte, indiferent de studii și de vârstă. Îmi scriu tot timpul ce a fost bombardat, distrus, avem multe grupuri de Instagram, de Facebook, unde lumea postează cereri de ajutor.
• Celor care au rămas le este foarte frică atunci când sună sirenele fiindcă de obicei nu mai au conexiune la internet și semnal în buncăre, dar le este și frică să iasă fiindcă nu știu dacă nu vor fi bombardați.
• Mulțumim țărilor care ne-au ajutat, inclusiv cu armament. Este important să înțeleagă lumea că noi ne apărăm siguranța și independența și că rușii sunt cei care ne-au atacat”, ne-a mai spus Olena.

Ea îi transmite lui Putin același mesaj ca soldații ucraineni din Insula Șerpilor: ”Du-te naibii!”

În sala de așteptare, într-un grup mai mare, de 3 femei și 5 copii, se afla și Liudmila, mama a doi copii. Sunt din orașul Novodnestrovsk și pleacă la rudele din Polonia. Până a plecat, orașul nu fusese bombardat, însă nu a vrut să riște fiindcă acolo se află o hidrocentrală.

• ”Ieri la 13.00 am plecat de acasă, am trecut pe la vama Republicii Moldova fără nicio problemă și am venit spre București.
• Toată lumea cu care m-am întâlnit s-a oferit să ne ajute. Suntem fericiți că avem așa vecini care ne ajută.
• Până am plecat noi nu au fost bombardamente, dar avem centrală hidroelectrică și ne-a fost teamă să nu fie bombardată ca în alte orașe, am zis să nu așteptăm și să nu mai putem pleca.
• Chiar dacă nu au fost bombardamente, sirenele au sunat de câteva ori și de frica acestor sunete am plecat”, a spus Liudmila, 39 de ani.

Un englez de 81 de ani merge în Ucraina să ajute

În Gara de Nord, unde majoritatea celor cu care am vorbit plecau din Ucraina, l-am întâlnit și pe Bryan Spencer, un englez de 81 de ani, fost pilot militar, care merge să dea o mână de ajutor în țara greu încercată de război. Nici vârsta, nici problemele de sănătate pe care le are spune că nu sunt o piedică.

• „Sunt bătrân, am 81 de ani. Soția mea a murit și eu sunt singur. Vreau să ajut oamenii, mereu am vrut asta. Asta aș vrea să fac, nu contează cu ce. Pot conduce o ambulanță, pot lupta împotriva focului.
• În Marina Regală am fost antrenat și ca pompier. Pot face multe lucruri. Sunt și un bun țintaș, dar nu vreau neapărat să mă implic în lupte, dar dacă va fi nevoie o voi face.
• Dacă nu sunt de folos, atunci mă voi întoarce acasă. Dar măcar voi încerca”, ne-a povestit englezul.

El spune că, „după modul cum avansează Putin, vom avea probleme serioase”, iar dacă pierde, va folosi armele nucleare și nu vrem să fim martori la așa ceva.

Războiul din Ucraina nu este primul război la care Bryan Spencer participă. A fost și în Kosovo, iar ochii i se umezesc când vorbește despre atrocitățile la care a fost martor.

• ”Am fost în Kosovo, în Bosnia, am fost 10 ani și am apărat civilii. Am fost martor la niște atrocități greu de crezut. Am crezut că am oprit nemții să mai facă din astea, dar era foarte rău în multe locuri în Kosovo. Miroasea a carne putredă, dar nu găseam nimic, am adus doi câini specializați din Anglia și am găsit carnea care putrezea. Într-o fântână am găsit corpurile unor băieți între 7 și 14 ani ce fuseseră împușcați în cap și aruncați acolo. Erau musulmani. De ce ai vrea să omori copii, tineri care au toată viața în față. Cum să te poți coborî atât de jos? ”, își amintește cu lacrimi în ochi.

Înainte de asta a fost pilot în Marina Regală, dar a fost forțat să se retragă din cauza unui accident. Iar tatăl său a fost și el pilot și a fost ucis în cel de-al doilea război mondial.

• „Tatăl meu a fost ucis în Iugoslavia în 1944, era pilot RAF (Forțele Regale Aeriene), iar avionul său a fost doborât. În 1953, președintele Iugoslaviei, Tito, a avut o vizită de stat în Anglia și Winston Churchill trebuia să întoarcă vizita în Iugoslavia, dar nu a mers fiindcă era țară comunistă, dar a trimis 20 orfani de război britanici, iar eu am fost unul dintre ei.
• Așa am început, am fost în Marina Regală ca pilot, a trebuit să mă ejectez și m-am rănit la spate, la gât. Fața a trebuit să-mi fie reconstruită”, a povestit Bryan și mi-a arătat o poză cu mormântul tatălui, plin de coroane de flori.

Citește aici toată poveste

16 trenuri cu refugiați vin în fiecare zi

În Gara de Nord din București vin zilnic 16 trenuri care aduc refugiați ucrainieni - 5 de la Suceava, 5 de la Iași, 5 de la Galați și unul din Republica Moldova. Primăria Capitalei a amplasat în centrul gării un cort unde refugiații primesc informații, există traducători, sunt ajutați să cumpere bilete, primesc transport gratuit și cazare dacă au nevoie. Zeci de voluntari și-au oferit serviciile și fiecare ajută cum poate.

În sala de așteptare a fost improvizat un loc de odihnă și masă pentru cei care trebuie să aștepte câteva ore între trenuri.

• ”În ultimele zile au trecut peste 2.000 de persoane (n.r. până miercuri seară) pe la punctul de informare din Gara de Nord amenajat de Primăria București. Persoanele care ni se adresează fie au nevoie de cazare în București, fie de diverse servicii de orientare, de unde să ia taxiul, să le chemăm un Uber sau un Bolt, să le indicăm pensiuni mai prietenoase unde pot merge cu copiii, tot felul de informații, dar în principal este vorba despre nevoia de cazare.
• În foarte puține cazuri a fost nevoie și de asistență medicală sau juridică sau acompaniere la centrul pentru refugiați pentru cei care solicită azil”, a declarat pentru HotNews.ro Cosmina Simiean, directoarea Direcției Generale de Asistență Socială București.

Peste 600 de persoane au solicitat cazare

Refugiații care ajung în Gara de Nord sunt în tranzit, majoritatea stau câteva ore și pleacă. Chiar și cei care solicită cazare o fac pentru o noapte sau două.

”Până miercuri seară, prin Gara de Nord trecuseră 628 de persoane care au cerut cazare și au fost cazați în centrele din București. Mulți au și plecat deja, pentru că este vorba despre o cazare de tranzit și mai puțin de o cazare pe termen lung.

Sunt foarte multe familii extinse care călătoresc împreună. De exemplu, a fost o familie cu 11 membri, cel mai mic având 30 de zile și cel mai vârstnic 87 de ani. O întreagă familie care a plecat cu câteva trollere din calea războiului și care au fost cazați în unul dintre adăposturile noastre. În prezent ei se află în drum spre Varșovia.

"Pe termen lung nu ne-a fost solicitată deocamdată cazare, lumea crede că acest război se va finaliza în câteva zile. Cetățenii Ucraineni au dreptul de ședere pe teritoriul României, în actualele condiții, 90 de zile, așa că momentan sunt persoane care nu știu dacă se vor întoarce, vor rămâne sau vor pleca mai departe”, a mai explicat Cosmina Simiean.

Directoarea DGASMB spune că până acum nu a rămas nimeni în gară fiindcă nu a avut unde să stea.

• ”Din fericire, până acum am reușit să găsim soluții de cazare pentru toți cei care au venit cu trenul în Gara de Nord. Sunt persoane care rămân în zona de așteptare pe care Primăria împreună cu CFR-ul au organizat-o, dar așteaptă următorul tren spre Budapesta. Pentru 6-7 ore nu mai pleacă din gară”, a explicat Simiean.

Tot timpul sunt cel puțin 2 traducători în Gara de Nord

Ea spune că au fost foarte mulți oameni care au venit să ajute - foarte multe persoane voluntare care cunosc limba ucraineană și rusă, astfel că în fiecare minut în gară au fost cel puțin doi translatori.

Voluntarii care le traduc refugiaților au învățat orele la care vin trenurile și își aranjează în așa fel programul încât să fie tot timpul măcar două persoane care să ajute.

Alexei este unul dintre ei. S-a mutat din Ucraina în România în urmă cu 15 ani și acum nu l-a lăsat inima să stea deoparte.

• ”Sunt voluntar ca mulți alții. Primăria a început să ofere ajutor și am zis să ne implicăm și să facem ce putem.
• Întâlnim refugiații care vin de la Suceava, Iași, Galați și Moldova și încercăm să îi ajutăm, să le oferim informații, mulți din ei nu știu engleză. Eu sunt din Ucraina, dar m-am mutat aici de 15 ani”, spune el.

În rest, vin foarte mulți oameni cu pachete cu alimente și produse de igienă și le lasă la cortul primăriei.

• ”Lucrez aici aproape și am adus ceva de mâncare. Asta este ce pot eu să fac”, a spus Ioana, care a venit cu o pungă de mâncare pentru refugiați.

Au apărut însă și profitori.

• ”Noi, stând în gară non-stop, le vedem pe toate. Vedem cum vin persoane care nu își declină identitatea completă sau refuză să se legitimeze, familii cu copii care doresc să se cazeze. Evident că aceste solicitări nu sunt luate în considerare, avem nevoie de date complete de identitate.
• Sunt persoane care au început să strângă bani pentru ajutorarea diverselor categorii de refugiați și acești bani înțelegem că nu ajung acolo unde trebuie și sunt pentru folos personal.
• Sunt și taximetriști care taxează suplimentar persoanele care vin din Ucraina, profitând că aceștia nu știu Bucureștiul și tarifele”, a explicat Simiean.

• Citește LIVE toate informațiile despre războiul din Ucraina