Deputatul liberal Cristian Băcanu susține că preluarea de „idei nocive” mai vechi ale PSD vor fi decontate la vot de PNL. Fost secretar de stat al lui Cătălin Predoiu, în guvernul Orban, Băcanu spune că decizii privind pragul de 50.000 de euro pentru abuzul în serviciu ar trebui discutate în partid și propune un nivel „simbolic” de doar 1.000 de lei.

Congresul PNLFoto: AGERPRES

„Nu voi vota niciodată legea privind modificarea Codului Penal și introducerea unui prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, așa cum aceasta a trecut în Senat. Voi propune în Camera Deputaților găsirea unei soluții care să nu afecteze aplicarea legii penale. Este important să stabilim un prag cât mai jos, un prag simbolic. De exemplu, dacă stabilim un prag, acesta poate fi de 1.000 de lei. Motivul este acela că de regulă, parchetele nu trimit în judecată infracțiuni care au prejudicii atât de mici, având în vedere costul procesului penal (mult mai mare decât acest prag). În cazul unor astfel de sume trebuie să se aplice răspunderea administrativă”, spune Cristian Băcanu, vice-președinte PNL și membru al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, potrivit unui comunicat de presă.

El consideră că aceste chestiuni cu un impact uriaș pentru societate trebuie discutate în forurile partidului, atrăgând atenție asupra riscului care-i pândește la vot pe liberali.

„În calitate de vicepreședinte PNL cred că se impune o discuție internă pe acest subiect, într-un for intern de conducere. Atunci când abordăm astfel de chestiuni, ce afectează întreaga societate, este necesară consultarea întregii conduceri a partidului, având în vedere că astfel de proiecte afectează fiecare membru de partid și fiecare cetățean în parte. Nu este în interesul PNL și nici în interesul națiunii să promovăm idei nocive mai vechi ale PSD, așa cum este acesta. Riscul este ca Partidul Național Liberal să fie cel care decontează la vot astfel de idei nocive și nu Partidul Social Democrat. Suntem într-o coaliție și asta ne impune să fim foarte atenți la deciziile pe care le luăm și la forma proiectelor pe care le susținem. Este important ca unii parteneri să nu-și treacă ideile prin Parlament cu ajutorul nostru”, a mai spus el.

Senatul a adoptat un proiect de modificare a Codului penal prin care se instituie un prag valoric pentru abuzul și neglijența în serviciu. Mai exact, dacă prejudiciul este mai mic de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro, atunci nu mai vorbim de infracțiune. Este ceea ce prevedea OUG 13, care a scos sute de mii de oameni în stradă, numai că atunci pragul era de 200.000 de lei.

Dezincriminarea abuzului și neglijenței în serviciu în cazul unui prejudiciu mai mic de 250.000 de lei este asumată de Coaliție, a declarat pentru HotNews.ro, președintele comisiei Juridice din Senat, senatorul PNL Cristian Niculescu Țăgârlaș.

Senatorul PNL a explicat că amendamentul însușit de către Comisia Juridică are la bază o decizie a Coaliției de duminică seară, care i-a fost comunicată pe mail. Ședința Coaliției a avut loc în cerc restrâns duminică seara, iar la ea au participat Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor și Cătălin Predoiu. Potrivit surselor HotNews.ro, președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, ar fi transmis mai departe către grupul parlamentar al PNL directiva ca amendamentele să fie trecute cu votul PNL.

Ministerul Justiției propune un prag de 9.000 de lei pentru dezincriminarea abuzului în serviciu, în proiectul adoptat miercuri de Senat, cu un prag de 250.000 de lei, proiect care urmează să ajungă la Camera Deputaților.