USR a anunțat vineri că a lansat campania de strângere de semnături pentru demiterea primarului PNL al localității Mogoșoaia, Paul Precup, reclamând încălcări grave ale legislației, prin "ignorarea și modificarea ilicită a oricăror prevederi care stăteau în calea realizării Sectorului Zero, un tun imobiliar uriaș, de peste 1.200 de hectare".

Catalin DrulaFoto: Agerpres

Printre nereguli legislative care îi sunt imputate de către USR primarului PNL se numără următoarele:

  • "A reinventat matematica, pentru a expropria terenurile oamenilor la prețuri de nimic. În 19 ianuarie 2022, primarul a modificat în mod abuziv Regulamentul de funcționare al Consiliului Local, în sensul declarării majorității calificate ca fiind de 10 voturi și nu de 11. Modificarea este în contradicție cu Codul administrativ și cu ordinul de ministru care stabilește cum se calculează majoritatea în Consiliul Local (Ordinul nr. 25/14.01.2021 alin. 2, lit. k). Precup avea nevoie de această modificare deoarece, în decembrie, pe baza unor hotărâri luate cu 10 voturi „pentru”, Consiliul Local declanșase procedura exproprierii a peste 300 de hectare de teren, deținute de 276 de proprietari;
  • A rescris din pix o hotărâre de Consiliu Local prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului Sectorul Zero, iar primarul a fost împuternicit să semneze „contracte de tranzacție” cu proprietarii terenurilor afectați de proiect. Consiliul Local a aprobat o anumită formă a Hotărârii 233, dar pe site a apărut o altă variantă, existând suspiciuni de fals în acte, sesizate de consilierii USR la DNA;
  • A revocat peste noapte o hotărâre de consiliu (HCL 109/2017) care produsese deja efecte, deoarece în baza acesteia primarul a luat un credit de 6 milioane de euro pentru dezvoltarea proiectului Sectorul Zero, fiind făcute de asemenea tranzacții cu terenuri. Conform Legii contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), revocarea unei hotărâri care a produs efecte este ilegală";
  • "Primarul Precup a uitat de ce a fost ales în fruntea comunității, nu îi mai reprezintă pe oameni și se preocupă exclusiv de un mega tun imobiliar, servind clientela din partide, în special din PNL. Avem străzi neasfaltate și fără canalizare, mizerie la tot pasul, o grădiniță începută acum 16 ani, un dispensar deplorabil;
  • Primarul vrea să facă un proiect fantasmagoric, un oraș de 80.000 de locuitori, când nu poate avea grijă de o comună cu 800 de oameni;
  • USR dorește dezvoltarea acestei comune, dar o adevărată dezvoltare, nu tunuri imobiliare”, a afirmat Cătălin Drulă, președintele interimar al USR.

Pentru declanșarea referendumului de demitere a primarului, ar fi necesare 1.800 de semnături.

La finalul lunii ianuarie, fostul lider al USR Dacian Cioloș anunța, pe lângă intenția de a organiza un referendum de demitere a primarului PNL din Mogoșoaia, că va depune o plângere la DNA în urma scandalului legat de exproprierile pentru Sectorul Zero, proiect al Primăriei Mogoșoaia.

În replică, primarul Paul Precup a acuzat USR că "încearcă doar sa profite de incidentul reprobabil din comisia Consiliului Local pentru a compromite cel mai important proiect de dezvoltare al comunei Mogoșoaia". El l-a invitat atunci pe Cioloș la primărie, pentru a-i explica proiectul, comentând ironic că "va fi o vizită cu folos, nu doar de imagine".

Citește pe acest subiect: