Florin Cîţu susține că singurul mandat pe care îl va avea PNL la întâlnirea de joi cu reprezentanții PSD este acela de a-i convinge că "singura majoritate de a trece România prin criză poate fi creată în jurul PNL".

Florin Citu, ales presedinte PNL 4Foto: Facebook PNL

Cîțu a spus, joi seară, că a avut o discuţie la telefon cu Marcel Ciolacu, iar întâlnirea PNL-PSD va fi joi la Camera Deputaţilor.

Întrebat cu ce mandat merg liberalii la discuții, Florin Cîțu a afirmat că există "un singur mandat - acela de a avea o majoritate în jurul PNL pentru a trece peste această criză”.

De asemenea, chestionat dacă el este propunerea de premier din partea PNL, Cîțu a susținut că propunerea nu este făcută: "Noi vrem un guvern în jurul PNL, după aceea o să discutăm despre premier”.

Mai are sens întâlnirea PNL cu PSD după ce Marcel Ciolacu a anunţat că PSD vine cu propunerea de premier? "Poate reuşim să-i convingem că singura majoritate care poată să treacă România prin criză este majoritatea în jurul PNL. Aşa mergem acolo, să le arătăm că putem să facem asta".

Miercuri dimineață, Ciolacu a anunțat că PSD va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru și că ”este dispus să îşi asume actul de guvernare”. El a mai spus că PSD va merge la discuții cu un plan de 100 de măsuri pe termen scurt și mediu pentru noul guvern.

PNL a reînceput miercuri negocierile pentru găsirea unei susțineri parlamentare pentru guvern, prima discuție fiind cu USR, de la ora 13.00. În spatele ușilor închise, Florin Cîțu le-ar fi cerut liderilor USR să-l susțină în continuare pentru funcția de premier însă a fost refuzat, potrivit surselor HotNews.ro. În replică, Cîțu le-ar fi transmis acestora că atunci condiția PNL este să nu intre în Guvern vechii miniștri ai USR.

La finalul întâlnirii, Dacian Cioloș a spus că au fost discuții ”exploratorii” privind refacerea coaliției, comentând că el nu se mai ia după simțăminte și că așteaptă să vadă că face PNL cu PSD. Liderul USR a spus că "așteaptă ca PNL să discute și cu PSD și să ia o decizie până mâine dimineață".

”Am discutat despre refacerea coaliției. Noi am spus că, dacă începem negocierile, trebuie să fie un mesaj clar de la PNL. Am convenit că dacă începem negocierile pentru refacerea coaliției, data viitoare să participe și UDMR”, a spus Cioloș.

”Nu am discutat nume de premier ci principiul ca el să fie de la PNL”, a confirmat Cioloș. ”În acest stadiu, PNL nu are încă o propunere de premier”, a adăugat el. Întrebat dacă l-ar accepta pe Florin Cîțu, liderul USR a spus că este de notorietate poziția partidului.

La rândul lui, Cîțu a spus după întâlnirea cu Cioloș că au discutat de principiu că premierul trebuie să fie de la PNL: "Sunt șanse mari să se refacă Coaliția cu USR. Premierul este de la PNL, am vorbit despre acordul care să fie mult mai în detaliu".