Liderii Coaliției de guvernare au decis, luni, să nu elimine sporurile bugetarilor prin Ordonanță de Urgență, ci să paseze problema Parlamentului. Motivul invocat oficial este că ordonanța ar putea fi contestată la Curtea Constituțională, neoficial însă, PNL, USR-PLUS și UDMR nu vor să-și asume deocamdată o eventuală tăiere a sporurilor bugetarilor. Motivul real este faptul că o astfel de decizie ar afecta direct clientela politică numită în funcții de stat de toate cele trei partide. Singurul adept al tăierii sporurilor este premierul Cîțu care a și anunțat public că este dispus să își asume o astfel de decizie „cu toate riscurile politice”.
Înaintea ședinței de partid, premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării, astfel încât sporurile să fie legate de performanţă.
"În continuare cred că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării în România. Sporurile reprezintă, din acele 109 miliarde de lei, aproape 26 miliarde, deci aproape 25% din anvelopa salarială, plătim aceste sporuri anual. Problema este că aş vrea ca aceste sporuri şi salarizarea să fie legate de performanţă. Am spus de fiecare dată, în ultimii doi ani de zile cheltuielile cu salariile s-au dublat, au crescut de la 56 de miliarde la 109 miliarde. Eu nu cred că performanţa în sectorul public s-a dublat. Aş vrea de acum încolo să avem o legătură directă, clară, transparentă pentru cetăţeni, pentru românii care plătesc taxe, care muncesc de dimineaţă până seara să plătească taxe, să fie o legătură directă între performanţa acelui sector public şi veniturile din sectorul public şi acest lucru îl vom face anul acesta", a declarat Cîţu, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Dacă în urmă cu o săptămână Florin Cîțu a anunțat public că pentru a identifica surse la bugetul de stat este nevoie de reducerea unor sporuri printre care și tăierea indemnizației de hrană a bugetarilor, în urma presiunilor politice interne, s-a renunțat la această măsură.
Tot luni, după ședința Coaliției, premierul a fost vizibil iritat și a recunoscut că s-a luat o decizie politică astfel încât sporurile şi indemnizaţia de hrană să nu intre în ordonanţa care cuprinde mai multe măsuri structurale pentru susţinerea bugetului pe acest an.
"A fost o decizie politică ca sporurile şi indemnizaţia de hrană să nu fie incluse în ordonanţa care va lua acele măsuri pentru susţinerea bugetului în 2021. (...) Este o decizie politică, dacă se pun aceste amendamente (privind indemnizaţia de hrană - n.r.) vom vedea dacă sunt acceptate sau nu", a spus Cîţu.
Surse din interiorul PNL au declarat pentru HotNews.ro că propunerea făcută în urmă cu o săptămână de Florin Cîțu privind reducerea sporurilor bugetarilor nu a fost primită bine de conducerea partidului.
Președintele PNL, Ludovic Orban i-a transmis lui Cîțu și miniștrilor PNL că reducerea sporurilor nu se poate face acum ci trebuie mai întâi o analiză în detaliu a sporurilor existente în acest moment. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a primit sarcina de a face o evaluare în acest sens.
Sursele din interiorul PNL au explicat pentru HotNews.ro că Ludovic Orban este de fapt cel care controlează deciziile în Guvern și nu este de acord cu propunerea premierului privind reducerea sporurilor bugetarilor.
"O astfel de decizie costă politic prea mult, lovește în clientela de partid și în salariile de bugetari ale oamenilor puși în fruntea instituțiilor publice. Ne-am pune în cap proprii oameni. Orban știe acest lucru", au explicat sursele citate.
Decizia politică de a dezbate în Parlament reducerea sporurilor este de fapt, o formă de a bloca acest demers. Potrivit surselor citate, la ședința Coaliției, Ludovic Orban a fost cel care a propus amânarea tăierii sporurilor bugetarilor invocând necesitatea modificării legii salarizării.
Vicepremierul USR Dan Barna a anunțat că Parlamentul va decide în privinţa sporurilor care se acordă angajaţilor la stat.
„Momentan nu o să vină nimic dinspre guvern legat de sporuri. Pe legea bugetului nu se modifică nimic la sporuri. Rămâne să se facă pe legea salarizării. (...) Vom decide și va fi o dezbatere în Parlament care dintre sporuri trebuie eliminate”, a declarat Dan Barna.
Ca mesaj public, liderii Coaliței au ieșit public, la finalul ședinței cu anunțul că au decis să taie pensiile speciale ale parlamentarilor. Si Dan Barna și Ludovic Orban au anunțat public că vor elimina din statutul deputaților și senatorilor pensiile speciale.
Reamintim că săptămâna trecută, înainte de a finaliza proiectul bugetului de stat, premierul Florin Cîțu i-a informat pe liberali că Guvernul taie voucherele de vacanță în 2021 și sporurile bugetarilor și reduce subvenția pentru transportul studenților.
La câteva zile de la anunț, în draftul ordonanței de urgența care a intrat în primă dezbatere în sedința de Guvern se renunțase deja la tăierea indemnizației de hrană și transportul feroviar al studențiilor urma să fie subvenționat cu 50%.
Astia cred ca numai clanul bugetarilor voteaza? Si sectorul privat voteaza!
Trebuie facuta diferenta intre nivelul local, unde se face treaba si nivelul central, unde totul e blocat fiindca toti functionarii sunt de la PSD/PNL si tergiverseaza.
-------------------------------------
Asa e. Se inmultesc gunoaiele si scade caldura. Pretul ramane sau creste!
N-am auzit nicio căptenie USRee amenințând să iasă de la guvernare dacă nu se taie risipa sporurilor la bugetari. De ce oare?!
Deci gen USR nu exista.
Sau nu neaparat sa voteze, dar sa se manifeste la vot. Sa anuleze buletinul.
Tara asta merge pentru ca merge economia, adica privatul, nu pentru ca statul e in toate. Din contra.
Dupa retorica, inteleg ca fie esti bugetar, fie esti asistat.
daca tu tai 25% din venitul lunar al unui bugetar ala ce crezi ca face? Iese in strada... ca ei sunt bugetari, blocheaza tara cand vor ei. Nu ii da nimeni afara pt ca PSD a facut legea muncii in asa hal incat nu pot fi concediati usor
99% din ășia ce ies pe stradă dacă îi ameninți cu tăierea sporurilor se vor angaja fără probleme cu jumătate din ce primesc acum dacă se trezesc că nu mai există instituția călduță la care tăiau frunză la câini ieri.
Problema nu e dacă se poate ci dacă se vrea. Evident că nu se vrea.
Exact de ce ma temeam : penelistii nu actioneaza in interes general ci doar in interes de grup ("Sa nu-i suparam pe votantii nostri, pe politrucii nostri din teritoriu, pe cei de care depindem.")
Scarba imensa : Orban se comporta precum Dragnea, nicio diferenta !
PS. Punem pariu ca o sa treaca anul si sporurile vor fi bine merci ? :(((
var 1- se formeaza un nou guvern in jurul uSR-ului? slabe sanse la 15%
var 2 - se formeaza un nou Guvern in jurul PSD-ului? ce isi doreste Ciolacu
var. 3 - alegeri anticipate - care daca ar avea loc acum ne-ar intoarce la var 2 + o majoritate PSD in Parlament.
Si atunci spune-ne de ce ar iesi USR de la Guvernare sau de ce ar ameninta stiind ca nu o va face?
Hai sa fim seriosi, problema sporurilor poate fi dezbatuta si in Parlament. De altfel daca sporurile alea sunt date prin lege e logic si necesar ca tot o lege sa le anuleze.
Tare mi-e frica ca nu sporurile in sine trebuie anulate ci modul in care se acorda de la caz la caz.
PS. Apropo, pluralul il folosesti pt ca esti mandatat sa vorbesti in numele mai multor persoane sau esti doar unul, dar bun si te autoapreciezi folosind pluralul domnesc ? :))))
Autoritatea lui Citu deja se vede ca e inexistenta, semn ca in viitor toti ministrii o sa se orienteze dupa indicatiile conducerii partidului respectiv din care fac parte. Si fiecare ministru o sa incerce sa ia masuri cat mai populiste pentru a-si promova partidul.
Astfel, o anumite parte a populatiei, care include nu numai bugetarii cat si familia lor extinsa, ar putea reactiona negativ la orice taieri de sporuri etc.
In opinia mea cata vreme Guvernul incearca sa nu supere pe nimeni prea tare, va reusi pana la urma sa supere pe toti moderat si ii va face sa nu mai mearga la vot, apatizandu-i.
nu conteaza ce taie, ideea e ca bugetarii vor primi mai putini bani lunar si cine vrea sa aiba un venit lunar mai mic?
intel;egi dilema?
Eu de ex. m-am convins ca o umflare a veniturilor din senin poate fi extrem de daunatoare; chiar si anuntarea umflarii. Sunt lucruri care duc la cresterea preturilor si chiar la scaderea nivelului de trai (aka. o duci mai rau cu mai multi bani... cine cunoaste anii '90, stie ce spun). Pe de alta parte, o reducere a veniturilor poate avea efectul contrar.
Deci nu e neaparat mai bine cu mai multi bani. E mai bine cind sunt mai multe produse pe piata, oferta mai mare, pentru ca atunci scad preturile.
Sigur situația liberarilor e de fapt și mai ingrată. Ei guvernewză alături de două partide stânga: USR care e de extrema stângă și UDMR care e o stângă mult mai moderată dar cu rădăcini extrem de puternice în administrația locală din Transilvania. Peste toate astea PNL însuși are destui pomangii înfipți binișor în administrație...
― Ion Luca Caragiale, O scrisoare pierdută
Oare sa ma duc si eu la patron si sa sa spun ca vreau spor pentru lucrul la calculator sau pentru unde electromagnetice ca sa ajung la venitul unui bugetar cu program flexibil si fara targeturi de performanta? Hahaha...Cu alte cuvinte: praf in ochi, nu se va schimba nimic!
2. Ca oamenii care i-au votat isi vor aminti de acest "frecat de menta" din primul an de guvernare si se vor gandi de 2 ori inainte sa mai voteze cu dreapta.
3. Probabil vor fi nevoiti sa creasca taxele. Atunci sa te tii
Lucrurile nu se fac asa, heirupist, ci cu CAP. Nu dai afara oamerni fara sa te gandesti ci relochezi resursa umana, digitalizezi adminstratia, servcile de sanatate, cat mai multe
Din pacate asta dureaza ani dar esti mai castigat pe termen lung
in plus, mai toti macroeconomistii spun ca este contraproductiva si nesustenabila pe termen lung cresterea economica bazata pe cresterea salariilor (la stat), nu poate fi decat o strategie pe termen scurt.
daca economiile facute astfel la buget sunt insotite de stimularea investitiilor, nu vad de ce n-ar fi chiar o strategie foarte buna.
investitia statului trebuie sa se recupereze cat mai rapid si sa genereze profit (sau sa ofere un confort social pe care statul si-l permite sa-l ofere cetatenilor), te-ai intrebat vreodata daca un investitor privat ar face investitile pe care le face statul roman? pun pariu pe ce vrei tu, ca nu le-ar face, deorece veniturile si capitalul romanilor este inca redus si nu poate fi exploatat prin oferirea de servicii de o calitatea si un cost mai mare, creste calitatea serviciului dar creste si costul acestuia.... adica statul ofera servicii pe care cetatenii si le pot permite, daca ofera servicii de o calitate mai mare si un cost mic va intra in faliment
nu sunt fan autostrazi daca ele nu au trafic corespunzator, sali de sport fara sportivi, subventii catre companii municipale ce nu se pot sustine......apa calda costa
Ce tara de milogi, mah...
PNL 25% + PSD 30% = 55% = moartea Romaniei.
1) 90% din sporuri NU au nimic in comun cu performanta
2) Niciun salariat de la stat NU are performanta masurata obiectiv (nici calitativ, nici cantitativ) - atentie, asta nu inseamna ca nu recunosc munca unora, putini, care isi fac treaba onest, spun doar ca performanta lor nu este masurata
Employee performance is defined as how an employee fulfills their job duties and executes their required tasks. It refers to the effectiveness, quality, and efficiency of their output. Performance also contributes to our assessment of how valuable an employee is to the organization.
performanta in dictionarul romanesc inseamna foarte competitiv, un record, rezultat deosebit
Intr-un sistem neconcurential, necompetitiv cum este sistemul bugetar e absurda notiunea de performanta in sens romanesc, pentru ca nu poate fi masurata
daca prin performanta am intelege sensul englezesc - the action or process of acomplishing a task or function. - adica simpla indeplinire a unei sarcini atunci ar avea sens.
Performanta in sens englezesc se refera doar la realizarea sarcinii, atat, nicidecum rezultate deosebite, recorduri cum ne-am astepta prin prisma definitie romanesti.
nu poti lega salarizarea de productivitate, statul nu produce (exceptie fiind companiile monopol de stat, da aici e alta poveste) el ofera servicii, iar serviciile oferite de stat sunt catre terti (populatie) ale caror nevoi sunt intr-o cantitate finita, daca vrei poti creste artificial nevoile pentru a creste volumul de munca devenind astfel mai productiv.... un exemplu ar fi ce se intampla in sistemul juridic, legi proaste emise de politicieni ce lasa loc de interpretari, ce cresc artificial numarul de dosare din tribunal, ce duc la o productivitate crescuta pe cap de magistrat :)
salarizarea e deja legata de competenta prin cerintele postului
altfel, cand vorbim de competenta, nu ma refer la cerintele postului care sunt aceleasi pentru toata lumea angajata pe acel post, ci la cum platim diferit competente diferite aduse de persoane diferite. si aici nu ma refer la sporul de doctorat care e irelevant in contextul nostru educational.
Performance management is a continuous process of planning, coaching and reviewing employee performance.
ti-am zis mai sus ce e performance - simpla indeplinire a sarcinii, atat.
nu poti folosii performance management si sa zici ca e managementul performantei :)))) aia zic ceva in engleza lor si noi intelegem rezultate deosebite, recorduri, randament ridicat
pai daca folosim fiecare ce credem despre cuvinte si nu definitia lor, crezi ca ne intelegem?
Greater use of targets in public sector organisations
Improving the overall efficiency and effectiveness of public expenditure
Improving accountability and transparency of the public sector
Enhancing the responsiveness of public sector organisations to the needs of citizens.
Linking reward schemes to targets
Use of benchmarking in public sector bodies
Identifying the performance indicators
etc.
dar daca e mai important pentru tine sa ramai unde esti, e ok, poti si sa te agati de problemele de semantica.
nu zic ca lucrurile nu pot fi imbunatatite si normate doar scoate performanta din subiect
imbunatatire bun - performanta rau
Evident ca se pot stabili criterii de performanta "la "stat", dar cei care ar putea sa le stabileasca... lucreaza tot la stat.
In concluzie: 90% dintre cei care lucreaza la stat primesc un ajutor de stat deghizat in forma "salariului".
Punct.
patru ani inainte fara alegeri , si nici o masura serioasa din cele promise . Doar mici retusuri . Toate marile noastre asteptari s-au prabusit . USR-ul de ce tace ? de ce nu iasa sa spuna cine se opune aplicarii masurilor promise ? PNL -ul , ascultati de Orban si veti merge la fund cu el de gat .Veti vedea in 2024 la rezultat alegeri cu o cifra . Pe dinozauri nu o sa-i intereseze , ca ei vor fi istorie , dar tinerii din PNL vor avea o surpriza neplacuta .
d'aia a si fost pus acolo, ca nu risca politic. orban nu si'ar fi permis sa zdrangane mandollina pe melodiiile astea, taieri, concedieri.
kaizaru a promis ca cat va fi el la cotrocesti, nu se va taia nimic, nimeni nu va fi data afra. ca a venit sa aduca prosperitatea in casele romanilor.
deci, citzu va fi de vina.
iar pt. el, nu va conta.
Unii dau din picior :))
Cati inteleg ca după alegeri nu a fost dat HG-ul de funcționare a guvernului.
Dragi minusaci : guvernul Câțu nu a început sa funcționeze
Ministerele nu au atribuții decât pe HG-ul guvernului Orbán.
Sporurile sunt date prin lege, le dai ilegal faci pușcărie.
Vrei sa le tai modifici legea, sa modifici legea durează
Durează al naibii de mult.
In rest ce sa zic înjurați-va aleșii cât de mult vreți . Dar sa știți ca ei se mișca in viteza cea mai mare :)
Problema e alta. Au ajuns după lupte grele la butoiul cu smântână. Acum „vrea și gura lpr să mănânce” :).
În rest ai dreptate. Modificarea legii salarizării cere timp și se va produce într-un târziu. Însă efectele nu vor fi benefice. Dimpotrivă. Sporurile din automate cum sunt acum vor fi condiționate de „performanță”. Băieții ăștia deștepți aduși din fundații cu burțile lipite de spate de USR vor ști să ticluiască criterii din astea de „perfomanță” de mai mare dragul. Deci hârtiile vor arâta minunat.
Însă performanța în sistemul de stat nu există. Deci dintr-o dată tot soiul de șefuleți vor deveni dumnezei de nivel departamental cu drept de viață și de moarte asupra a 20%-40% din lefurile bugetarilor din suborrine. Asta va consolida slugărnicia bugetarilor și dependeța lor de bunul plac al șefului direct. Se vor întări de asemenea până la ceruri relațiile clientelare. Iar bugetul României va ajunge de fapt să plătească mai mult ca până acum pe salarii. Căci iadul e pavat cu bune intenții.
Asta e diferenta, unii care incearca sa repare cate ceva, iar PSD vrea sa ne omoare pentru bani.
Bugetarii trebuie evaluati in parte si dati afara prea multii incompetenti. Dar nu mai trebuie generalizat pentru ca practic cereti taierea tuturor inclusiv putinii bugetari productivi care ii tin in spate si pe restul. Pentru ca cei mai mari ipocriti sunt privatii: numai la bugetari sunt nulitatile. In privat este doar elita Romaniei, numai spuma si geniile..sa fim seriosi. Citeste mai sus
Motiv pentru care Guvernul este prevazator si amana solutia radicala, de taiere, cautand alte solutii, probabil de supraimpozitare.