Fără dezbatere înaintea turului doi? Șeful de campanie al lui Iohannis: „O confruntare nu îşi are rostul, nu ar aduce nimic în plus”

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 11 noiembrie 2019, 21:56 Actualitate | Politic


Iohannis și liberalii
Foto: Facebook
O dezbatere electorală între candidații Klaus Iohannis (PNL) și Viorica Dăncilă (PSD) înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale „nu își are rostul” în această campanie, pentru că „nu aduce nimic în plus, nimic de clarificat”, a declarat șeful de campanie al liberalilor, Dan Motreanu.

Şeful de campanie al candidatului PNL la prezidenţiale a anunțat, luni seară, că pentru turul doi de scrutin se va merge pe acelaşi tip de campanie pentru Klaus Iohannis - mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile liberale şi cu cetăţenii -, susţinând că o dezbatere cu contracandidatul acestuia, liderul PSD Viorica Dăncilă, nu trebuie să aibă loc, scrie Agerpres.

„În seara aceasta am avut o primă şedinţă de campanie după primul tur al alegerilor. Am făcut o primă analiză a rezultatelor, am văzut exact unde au fost rezultate foarte bune şi unde mai avem de muncit şi să îmbunătăţim rezultatul. Am făcut şi o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni şi, din punctul de vedere al echipei de campanie, pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere democraţia înseamnă în primul rând întâlnirea directă cu cetăţeanul. Mergem pe acelaşi tip de campanie pe care l-am făcut în primul tur al alegerilor, întâlniri permanente cu cetăţenii. Din momentul în care se va lansa al doilea tur de campanie, vom avea un şir de întâlniri cu organizaţiile şi cu cetăţenii din mai multe judeţe ale ţării”, a spus Dan Motreanu, la sediul central al PNL, după întâlnirea de campanie la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit lui Motreanu, Iohannis a cerut opinia echipei de campanie în legătură cu strategia pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale.

El a spus că vor fi organizate mitinguri şi întâlniri cu organizaţiile PNL şi cu cetăţenii. „Nu cred că va avea loc un miting în Bucureşti. Preferăm mai degrabă să mergem în judeţe ale ţării”, a afirmat Motreanu.

Liberalul a susţinut că preşedintele Klaus Iohannis nu se teme de o confruntare.

„Nicidecum. Președintele nu se teme de o confruntare. Din punctul nostru de vedere, cei doi candidaţi sunt binecunoscuţi, au avut funcţii executive în ultimii ani în România, activitatea lor politică, punctele lor de vedere sunt cunoscute şi cred că o confruntare nu îşi are rostul în acest moment, în această campanie, pentru că nu aduce nimic în plus. Nu cred că este nimic de clarificat, cred că cetățenii cunosc foarte bine care au fost pozițiile politice ale celor doi și o confruntare nu ar aduce nimic în plus”, a afirmat Motreanu.


Anterior, înainte de întâlnirea de luni seară cu liberalii, și președintele Klaus Iohannis a afirmat, fiind întrebat cum răspunde invitației la dezbatere lansată de Viorica Dăncilă, că se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii, acuzând PSD că încearcă „să atragă atenția prin tot felul de manevre”.

„Vedeți, PSD încearcă să atragă atenția prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum - urmează, sigur, să discut și cu colegii în ședința de campanie - eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, a spus Iohannis.


Dan Motreanu a arătat și că preşedintele Iohannis are aşteptări mai mari de la PNL în ceea ce priveşte mobilizarea electoratului.

„Din 47 de judeţe, punând aici şi sectoarele Bucureştiului, am câştigat 37 şi sperăm că vom câştiga cel puţin 40”, a adăugat Dan Motreanu.

Liberalul a menţionat că printre carenţele sesizate în campania electorală pentru turul I al alegerilor a fost o „mică demobilizare a electorilor” PNL.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















11038 vizualizari

  • +10 (32 voturi)    
    cine nu munceste, nu greseste... (Luni, 11 noiembrie 2019, 21:59)

    georgebb [utilizator]

    .. si cine nu greseste merita promovat !

    Eu imi aduc aminte de o singura dezbatere cu Iohannis.. la Rares Bogdan, cand si-a luat-o de la Ponta desi Rares Bogdan ii dadea servite.

    L-a vazut careva pe la vreo televiziune, pe la vreun talk show, undeva unde sa nu stie intrebari inainte, ca sa vedem si noi cum gandeste ?

    Este ca si cum nu am avea presedinte. Part time este mult spus. Eu imi aduc aminte cam de o interventie a lui la ~6 luni in timpul acestui mandat.

    *trist*
    • +3 (7 voturi)    
      Decît halbanezul copist mai bun dulapul. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:41)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      De zece, de o sută de ori mai bun.
    • +3 (5 voturi)    
      Asta-i raspunsul la lipsa de vot pentru USR (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:42)

      IosifV [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      Ar fi ajutat foarte mult daca Barna intra in turul doi.

      Chiar daca Barna nu e cel mai bun, asa cum nici Iohannis nu e pe departe, macar exista concurenta.

      PNL ar fi vazut in USR cu adevarat un concurent, pe langa PSD. Dar asa, PNL si Iohannis rasufla usurati acum.

      E foarte rau daca PNL va avea puterea mai mult de unii singuri, pentru ca-i face sa fie exact ca PSD.
      In functie de rezultatul la parlamentare, sunt convins ca PNL va vrea sa se descotoroseasca de USR, facand alianta cu oricine in afara de PSD, numai ca sa aiba majoritate.
    • +2 (6 voturi)    
      Iohannis,2014:"Ponta nu vrea dezbateri ca ascunde! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:55)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      In 2014, cand Iohannis era pe locul 2 si dorea sa il depaseasca pe Ponta, forta o confruntare la TV argumentul sau fiind "Ponta nu vrea dezbatere ca are ceva de ascuns.", ca "„Constat ca domnul Victor Ponta isi mentine aceeasi atitudine aroganta cu care ne-a obisnuit" si ca "Eu si echipa mea nu avem cum sa giram un astfel de comportament nedemocratic".
      Acum, cand el este presedinte, este exact in stilul lui VV Ponta si nu vrea dezbatere.
      Ce mai este si cu dubla masura...
      • 0 (4 voturi)    
        Da, mah, da' veorika de ce n-a vrut sa discute (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:40)

        midufi [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        cu candidatii inaintea primul tur?
        Aud?
    • 0 (6 voturi)    
      De ce confruntare și nu dezbatere. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 9:04)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui georgebb

      O confruntare cum vor pesedeii nu-și are rostul -ar fi un bâlci de prost gust.O dezbatere cu Viorica nu-i posibilă.Ce să discuți cu Dăncilă ca să priceapă și să răspundă logic.Cei care vor confruntarea ,vor spectacol care nu-și mai are rostul în politică.Hai să fim serioși și să facem politică serioasă ,nu bătaie ca între bande.Dacă Viorica este în stare să spună ceva logic,nu o oprește nimeni.Prostia cu pactul care-l vrea semnat,este prostie.Ce rost mai au partidele, democrația dacă faci ce vrea celălalt?Eu cred-că fiecare partid ar trebui să se angajeze că va respecta legea,că nu va acționa să pedepsească procurorii și judecătorii care-i pedepsesc pe politicienii infractori.Face PSD asta?Nu.Atunci ce dezbatere vrea?
      • 0 (2 voturi)    
        Iohannis vrea sa conduca o tara (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:35)

        chirul [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Vrei sa zici ca nu e in stare sa conduca o dezbatere? Pai ce mai cauta acolo? Politica nu e pension de domnisoare. Ori e barbat ori e carpa?
      • 0 (0 voturi)    
        Confruntare (Miercuri, 13 noiembrie 2019, 16:06)

        petrulenco [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

        Il vretim pe Klaus, f bine. Ce a facut bun si ce va putea face. Vrea o ROMANIE normala, ceea ce vrem toti, dar el este normal? Pt mine e un dezastru pt romani si romania
  • -1 (43 voturi)    
    Adio vot! (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:03)

    Iorest [utilizator]

    T. Paleologu are perfectă dreptate: în faţa acestei atitudini sfidătoare a candidatului Iohannis, care îşi bate joc în felul acesta de alegători, cel mai bine e să nu mergem la vot.
    • +9 (31 voturi)    
      o mare gafa din partea lui Iohannis (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:10)

      Poiana lui Occam [utilizator] i-a raspuns lui Iorest

      Democratiile occidentale au ca fundament dezbaterea si dialogul.
      • +4 (28 voturi)    
        Dialogul intre oameni cinstiti ! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:33)

        Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

        Dancila a dovedit ca are un caracte gansteresc cat a fost Premier. Nu are nici o logica pentru Iohannis sa-i asculte insultele. E suficient ca o asculta pe Dancila cum insulta in presa.
        Fiecare minut cu Dancila e mai bine sa fie folosit in conversatii cu alti cetateni ai Romaniei care au facut mai putin rau Romaniei decat Dancila.
        • 0 (16 voturi)    
          Daca Dancila e agresiva (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:48)

          galeo [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Cum ar face fata faraonul Iohannis in confruntare directa cu unul ca Basescu sau Ponta
          • +2 (4 voturi)    
            Cu huliganii, adică. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:43)

            prec [utilizator] i-a raspuns lui galeo

            Exprimă-te corect, până la capăt.
          • +4 (6 voturi)    
            Nu va luati dupa Paleologu! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 9:04)

            pedepsitorul [utilizator] i-a raspuns lui galeo

            Profesorul Paleologu a contat pe avantajele experientei oratorice in dezbaterile pe care le-ar fi dorit cu contracandidatii!

            Exista totusi un drept al oricarui om de asi alege persoanele cu care face un dialog!

            Chiar daca vorbim despre un fost Prim Ministru, trebuie reamintit ca functia a fost o strategie a unui sef de partid penal.
            Sa reamintim ca guvernul condus de aceasta individa a gazat mame cu copii in brate in data de 10 august 2018!
            Sa reamintim despre politicile antijustitie!
            Sa reamintim despre infractiunile compensatorii!

            Avand aceast profil politic, faptul ca Doamna a ajuns in turul 2 nu o credibilizeaza si nu il obliga pe Iohanis la o dezbatere !
            • +1 (3 voturi)    
              Paleologu s-a umplut de kko (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:44)

              midufi [utilizator] i-a raspuns lui pedepsitorul

              cand a spus ca asteapta dezbaterile dintre candidati, inainte de a sustine pe vreunul din candidati in turul 2.
              Daca n-ar fi stiut cine sunt si ce pot, as fi acceptat poate aceasta "opinie".
              Dar dupa ce a vazut-o pe veorika la putere...

              Cariera politica a lui Paleologu s-a incheiat.
              RIP.
              • 0 (0 voturi)    
                mda, (Marţi, 12 noiembrie 2019, 17:40)

                nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui midufi

                esti din categoria celor ce pricep greu si uita repede.
                paleologu nu cu vasilica avea oarece.
                el pe mutu de la cotrocesti il avea in vedere.
                asa cum si eu, si multi alti am vrea sa'l auzim. el vorbeste numai celor stransi de orban, cu palmele pregatite.
                o dezbatere este condusa de un moderator, caruia trebuie sa'i raspunda ambii catindati, sa arate ce idei, ce planuri au pt. biet boboru votator.
                hai, lasa, tot ni'ai priceput, de vaz dupa moaca....
        • +1 (3 voturi)    
          Oameni cinstiti in politica? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:37)

          chirul [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Prin definitie politica e o mocirla, daca Iohannis asteapta sa fie menajat in politica nu are ce cauta in aceasta functie.
        • 0 (0 voturi)    
          CU cine vorbeste Iohannis? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 18:56)

          sebastiangrecu [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

          Cu cine spune ca vorbeste IOhannis? In afara de *&^*&^* PSD nu zice nimic de ani buni. Vrem si noi sa stim ce are in cap. Este presedinte in exercitiu si vrem sa ii auzim ideile
      • +4 (24 voturi)    
        Dezbati dar cu oameni (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:14)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

        Nu cu Pavieni!!!
      • -1 (23 voturi)    
        Pe de o parte, (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:58)

        rectificare [utilizator] i-a raspuns lui Poiana lui Occam

        "democrațiile occidentale" nu mai pot fi privite ca etalon, pentru ca de ani buni și-au arătat limitele, au dovedit ca genereaza societati anchilozate, incapapabile de a răspunde noilor provocări. Pe de alta parte, dezbaterea are sens doar intre cetateni civilizati, onorabili, cu un anumit nivel de competente. Dancila este o matracucă analfabetă cu comportament infracțional. Si in fine, un popor matur isi judeca liderii dupa faptele lor, nu dupa palavrageala. Faptele lui Johanis si Dancila ne sunt pe deplin cunoscute, nu avem ce sa dezbatem despre ele. Cine vrea spectacol, sa se duca la circ.
        • +1 (15 voturi)    
          Daca nu mai suntem in stare de dialog (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:50)

          galeo [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

          Urmatorul pas va fi sa ne dam cu parul in cap din pacate.
          Dialogul si dezbaterea actioneaza ca o supapa de presiune a societatii.
        • -3 (17 voturi)    
          Ce competente are Iohannis (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:51)

          galeo [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

          Ce anume il califica pe Iohannis peste Dancila?
          • +4 (8 voturi)    
            Știe să citească? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:44)

            prec [utilizator] i-a raspuns lui galeo

            Ce zici, ajunge?
        • 0 (4 voturi)    
          Adica.. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:40)

          chirul [utilizator] i-a raspuns lui rectificare

          Iohannis nu accepta o dezbatere decat cu un candidat perfect care nu-i ridica nici o problema? Snowflake much? Un safe space pentru dl Iohannis?

          Politica e o jungla, e nevoie de oameni capabili, nu de domnisoare sfioase care fug de dezbateri. In 2014 Iohannis era disperat dupa dezbateri, acum fuge ca un las. Putin curaj ca nu a a murit nimeni din asa ceva.
    • +11 (27 voturi)    
      Adica? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:01)

      CipCC [utilizator] i-a raspuns lui Iorest

      Sa nu mergem la vot si sa ne reprezinte Dancila?
      Nu merci!
      Toti va simtiti ofensati ca nu iese Iohannis la dezbatere, asa-i? Ce va mai place circul! Va luati dupa toate posturile TV care au interesul sa aiba audienta!
      Bai nebunilor, daca iese Dancila pleaca 70% din tara!
      • +2 (22 voturi)    
        Pe asta se si bazeaza ... (Marţi, 12 noiembrie 2019, 4:48)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

        . alde Iohannis. Nu ati vrut sa votati Barna ca sa blocati intrarea dancilei in turul 2 pe motive ca e cinefil, increzut etc (toate adevarate), dar nu v-ati gandit o secunda ca votul nu este pentru Barna (ca doar nu ajungea el presedinte).

        Iohannis ar trebui sa vina in fata si sa explice de ce a facut si de ce nu a facut cand trebuia sa faca ce trebuia sa faca. Plus, ce va face ca sa nu mai repete greselile facute. Nu vrea si ne da cu flit, fiind convinsi ca toti o sa vina la vot sa nu iasa veorica. Uite ca, asa cum si Barna s-a crezut pe ca mari si nu a tinut cont de ceea ce trebuia sa tina cont, asa o sa si-o fure si Iohannis.

        Sa plece 70% din tara, sa ramana Iohannis cu borfasii.
        • -4 (8 voturi)    
          Votează tu cu Barna. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:45)

          prec [utilizator] i-a raspuns lui Alius

          Ia-l și acasă dacă ții așa mult la el.
        • +3 (3 voturi)    
          Eu (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:13)

          CipCC [utilizator] i-a raspuns lui Alius

          Eu am votat Barna!
          Asta ce inseamna, sa nu mai ies la vot?
          Barna a fost lucrat tot de mass media inclusiv Digi24 ca nu vrea sa intre la guvernare etc.
          E logic ce spunea USR-ul, in sensul ca daca nu ai o majoritate stabila in parlament vor fi ca guvernul tehnocrat, nu vor putea face nimic si vor da motiv PSD ului sa-i acuze peste 1 an!
          • -3 (3 voturi)    
            Barna a fost și e un mare O. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 10:53)

            prec [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

            N-a spus și n-a convins cu nimic.
      • 0 (6 voturi)    
        asta cu plecatul la mama (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:36)

        kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

        suna a santaj sentimental...
      • 0 (0 voturi)    
        Mai nebunilor (Marţi, 12 noiembrie 2019, 18:59)

        sebastiangrecu [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

        Unuia care se fereste de o discutie cu cea mai proasta fiinta din politica romaneasca, ce credit sa ii dai?
    • +2 (10 voturi)    
      mai gandeste (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:12)

      1anonim [utilizator] i-a raspuns lui Iorest

      Nici macar pentru nivel de paleolog nu are dreptate. In cazul ofuscatilor, lipsa lor de la vot inseamna DA pentru dancila. Cum eu vreau sa se termine cu epoca psd, sunt obligat sa ma duc pentru un vot negativ, oricare ar fi fost contracandidatul duoamnei..
    • +3 (7 voturi)    
      Nu, nu. Asta deoarece asistații roșii vor merge. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:42)

      prec [utilizator] i-a raspuns lui Iorest

      La plăcinte înainte, vor merge toți asistații la vot.
      • +1 (1 vot)    
        Corect. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:49)

        midufi [utilizator] i-a raspuns lui prec

        Asta e si tactica psd:
        1. psd stie ca votantii lor vin toti la vot si voteaza orice spune partidul sa fie ales, chiar si o pisica putrezita;
        2. postacii psd imprastie sloganul "decat sa... mai bine nu votez", ca sa micsoreze numarul cleor care NU ii voteaza.
        Tactica veche, de 30 ani deja
  • +1 (35 voturi)    
    oricum ma hotarasem sa nu merg (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:33)

    clam [utilizator]

    si in turul 2. dar daca as fi fost printre alegatorii lui johannis, as fi simtit ca ma ia de-a gata, nici nu trebuie sa se straduiasca, poate sa vegeteze in continuare. numai din orgoliu si nu m-as duce sa-l votez.
    • +7 (29 voturi)    
      Indemnul (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:13)

      CipCC [utilizator] i-a raspuns lui clam

      Indemnul de a nu vota este unul iresponsabil!
      Dancila nu este o optiune pentru Romania!
      Daca tot ati fost la proteste, iesirea la vot este modul prin care puteti schimba ceva!
      Nu va mai luati dupa toti astia care comenteaza aiurea, posibil sa fie oamenii PSD!
      Iesiti la vot si nu renuntati acum!
      Asta e jocul pervers PSD, sa ne aducem aminte de cei 20000 de puscariasi eliberati, si cu asta am spus tot!
  • +6 (32 voturi)    
    Primul barbat al tarii (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:33)

    ovidiu17 [utilizator]

    Asta-i cel mai puternic om din Romania ?
  • +3 (33 voturi)    
    ? (Luni, 11 noiembrie 2019, 22:57)

    Philipe [utilizator]

    Și cam ce ar putea discuta cu idioata aia? Ca sa ai o dezbatere, cred ca in primul rând ar trebui sa ai un interlocutor cât de cât pe măsura, nu un analfabet care habar n-are sa exprime o idee coerenta. Când o fost cu Ponta, o mers. Dar atunci era ceva de spus, acum însă... cu cine sa vorbești? Dar așa ne place noua can-canul
  • -6 (32 voturi)    
    M-am decis cu cine votez in turul doi (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:05)

    apollo [utilizator]

    Cine il sfatuieste pe Iohanis, greseste. Non-combat il scoate in afara jocului. Vreau sa vad dezbatere intre cei doi candidati. Daca Iohanis ma sfideaza pe mine si pe alti romani alegand sa nu se prezinte intr-o dezbatere televizata atunci m-am decis sa votez cu Dancila. In niciun caz n-am sa votez un las.
    • +4 (24 voturi)    
      Who cares ... (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:49)

      Observatory [utilizator] i-a raspuns lui apollo

      dacă un neisprăvit Votează sau nu...
      Ce trebuia tu sa ne ameninți ca nu votezi...stai acasă și baga Cârnații pe sub nas...prostavan
    • +5 (21 voturi)    
      Clar (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:53)

      CipCC [utilizator] i-a raspuns lui apollo

      Pai probabil te reprezinta Dancila pe tine, de aia alegi asa!
      Cum ar putea sa-ti treaca prin cap macar sa alegi asa ceva in fruntea statului!
      Acum se alege presedintele tarii si nu prostul satului!
      Sa dai un vot pentru Dancila doar ca o pedeapsa pentru Iohannis inseamna ca esti iresponsabil, votul ar avea urmatoarea insemnatate: nu conteaza cat de prost esti, cate limbi straine stii si cate scoli ai, poti fi prostul satului si poti conduce o tara! Frumos exemplu pentru tanara generatie!
      Iar pentru astia care tot tipa pentru o dezbatere televizata, va spun ca voi vreti circ! Pe Iohannis l-ati vazut ce a facut pana acum, probabil va fi la fel!
    • +6 (18 voturi)    
      Nu o sa votezi un las (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:15)

      CipCC [utilizator] i-a raspuns lui apollo

      Voteaza un prost atunci!
      • 0 (0 voturi)    
        prostul (Marţi, 12 noiembrie 2019, 19:01)

        sebastiangrecu [utilizator] i-a raspuns lui CipCC

        Pai nu cu prostul ai votat si in 2014? Care e diferenta? DIn prost in mai prost
    • 0 (2 voturi)    
      Minti (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:51)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui apollo

      Indemni la absenta la vot pentru ca esti psd-ist.
      Esti o Sluga mincinoasa.
  • +6 (18 voturi)    
    nici macar cu ingrijorare... (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:12)

    Enofereus [utilizator]

    nu mai urmareste evenimentele. Nu 100% mirat, dar totusi dezamagit. Daca acum nu am alta optiune, nu e nimic Klaus, altul va fi votul la parlamentare...
  • -4 (20 voturi)    
    O situație neconflictuala. (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:18)

    Casargoz [utilizator]

    O femeie neconflictuala evita conflictul cu un om neconflictual.
    De ce sa fie dezbatere, ce sa dezbată. Doar posturile tv ar ăștia din publicitate.
    Si cum s-ar numi dezbaterea? Dumb an dumber show.
    Tăntălăul si gogomana?
    Mutu si dășteapta?
    Pe bune ...
    nu e mai bine sa nu știi
  • +10 (26 voturi)    
    PSD-ul s-a prabusit in 3 ani (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:22)

    DanCris [utilizator]

    PNL-ul o sa pice in mai putin de 1 an.
    Aroganta si lipsa de respect fata de cetatean o sa fie decontata la alegerile de anul viitor...
    • +2 (22 voturi)    
      se prabuseste pnl? (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:57)

      denisxl [utilizator] i-a raspuns lui DanCris

      in cot il doare pe iohanis! mandat sa aiba si bani de excursii!
      • -1 (3 voturi)    
        Opinia tipica de psdist. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:52)

        midufi [utilizator] i-a raspuns lui denisxl

        Te uiti prea mult la antene.
        Vezi ca poate dauna ireversibil creierului tau.,
  • +4 (22 voturi)    
    Neserios! (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:25)

    Namaste [utilizator]

    Cetatenii ar profita pe urma dezbaterilor, nu numai media...
    • +3 (15 voturi)    
      Depinde ce cetateni ! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:23)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui Namaste

      Sunt cetateni care isi doresc insulte si circ la televizor.
      Dar sunt si cetateni care doresc sa-l intrebe personal pe Iohannis multe probleme etc. Ca sa raspunda tuturor acestor cetateni Iohannis are nevoie de mai multe saptamani de zile.
      Iar fiecare cetatean cu intrebarile lui este mai important pentru Romania decat pierdera timpului cu insulte si prostii la o intalnire Iohanis - Dancila.
      S-a vazut ce a iesit intre Ponta si Dancila duminica.
      Din circuri din astea Romania nu castiga nimic.
  • +1 (29 voturi)    
    Nu are nici o logica (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:25)

    Rahan5 [utilizator]

    o intalnire Dancila - Iohannis
    Dancila nu e produsul unei selectii politice a stangii, ca in SUA , timp de un an de zile. (primaries).
    In SUA se intalnesc un candidat de la Partidul Republican
    si unul de la Partidul Democrat, si care au fiecare in spate in jur de cate 50% din electorat.
    Care este o mare diferenta cu Romania unde Dancila are in spate din start doar 22,5 % din electorat.
    Dancila este nimeni in Politica. Dupa Alegeri nu o sa mai auda nimeni de ea.
    Dancila a ajuns Premier pentru ca a fost Prima Propunere a lui Dragnea. O Propunere Capcana desigur. Scopul lui Dragnea era ca Iohannis sa o refuze pe Dancila si sa piarda din credibilitate inainte de Atacul Final de Suspendare a Presedintelui in ianuarie 2018. Suspendare urmata desigur de Acapararea totala a Puterilor Statului de catre Dragnea / Fifor / si Putin (papusarul din spate).
    Iohannis a observat Capcana si a Desemnat-o pe Dancila ca sa evite sa-l Desemneze ulterior pe Nicolicea sau alt derbedeu politic barbat de la PSD. Riscurile pentru Romania ar fi fost mult mai
    mari cu un Premier derbedeu barbat de la PSD decat cu Premierul femeie Dancila.
    • -2 (20 voturi)    
      Aici nu e vorba de Dancila, ci de democratie (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:44)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      Nu exista tara normala in care primii doi candidati sa nu se infrunte față in față. Indiferent cat s-ar urî, indiferent cat de prost ar fi unul dintre ei sau amandoi. E vorba de respect fata de alegatori, da, inclusiv fata de cei care au votat cu contracandidatul.

      Democratia inseamna si ascultarea celorlalte opinii si repectul fata de alegatori.

      Dar frica, culmea, de Dancila! e prea mare...
      • +1 (19 voturi)    
        Nu e nici o frica!!! 22% (Marţi, 12 noiembrie 2019, 3:06)

        Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

        Doar ca nu te poti cobora la nivelul Proastei. Sa te cobori in Prostie unde Pavi te adduce la nivelul ei si te bate cu experienta??? Neah!
    • +4 (20 voturi)    
      Discutia era pentru noi, nu pentru Dancila (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:21)

      andipetre [utilizator] i-a raspuns lui Rahan5

      E vorba de respect fata de alegatorii care ar vrea sa il vada ce gandeste intr-un dialog liber. Si de ce nu, sa vedem cum o pune la punct pe respectiva pesedista.

      Ar fi acceptabila si o intalnire live cu jurnalistii, inclusiv cu cei care nu ii sunt prieteni, cum se mai practica pe afara si cum i-a fost propus deja azi la Digi24. Dar n-o sa faca nici asta, pentru ca nu stie vorbi liber si nu are probabil altceva decat frica de orice fel de dezbateri libere.
  • +2 (28 voturi)    
    Sasul a devenit Lasul (Luni, 11 noiembrie 2019, 23:39)

    andipetre [utilizator]

    Dar dincolo de lasitatea evidenta, dispretul fata de exercitiul democratic natural in orice tara civilizata e strigator la cer.

    In care tara democratica ati vazut lipsind cu totalitate dezbaterile "face to face" intre cei mai importanti candidati?

    Si un exercitiu de imaginatie: daca cu Dancila nu are curaj, credeti ca ar fi avut o dezbatere cu Barna in caz ca intra el in turul 2? De fapt raspunsul il stim: nici la dezbaterea de la Europa FM nu a avut curajul sa vina, deci tiparul e clar.
    • +2 (20 voturi)    
      Dancila a insultat pe toata (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:15)

      Rahan5 [utilizator] i-a raspuns lui andipetre

      lumea. Ea provine dintr-un mediu infractional.
      Tatal ei a fost in puscarie pe timpul lui Ceausescu pentru Falsificare de Acte.
      Nu are nici o logica intalnirea lui Iohannis cu Dancila inaintea intalnirii lui Iohannis cu multi alti cetateni romani mult mai importanti pentru Romania decat Dancila.
      Dupa ce se intalneste Iohannis personal cu aceste grupuri insumate de milioane de oameni numai apoi se pune
      problema sa fie timp sa se vada si cu Dancila.
      Si desigur ca nu e timp.
      Pentru a se vedea cu grupuri insumate de milioane de cetateni Iohannis are nevoie de mai multe saptamani.
      Ca in viata sociala pentru un oras care are la margine si o puscarie:
      De exemplu : Cand vine o delegatie Guvernamentala / Judeteana intr-un oras intai se asculta problemele cetatenilor orasului si numai apoi problemele puscariasilor.
    • -1 (11 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:20)

      [anonim] i-a raspuns lui andipetre

  • +2 (16 voturi)    
    OH. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:31)

    letsoc [utilizator]

    Cu cine sa faca dezbaterea Iohannis , cu madam Dancila care nu vroia sa se consulte cu Klaus cand era vorba de probleme importante ( vezi faza cu mutarea ambasadei , etc. ) ? Acum vrea dezbatere sa ne impuieze capul cu ce a dat ea marit poporului , de parca ar fi dat de la ea din lada ei de zestre de la masa . Sunt satul de tzatze pana peste cap . Ganditi cu capul vostru , nu mai puneti botul la toate palavrele flescaite . Si apoi , stim bine cum se aranjeaza (regizeaza ) aceste dezbateri , sanchi ca sunt spontane . Mergeti la vot si lasati pesedistii sa ia o pauza mai lunga , sa poata sa-si numere in liniste galbenii . Cu stima , NC .
  • +1 (15 voturi)    
    prefera sa ramana mut (Marţi, 12 noiembrie 2019, 0:32)

    nash pandelica [utilizator]

    adica, n'are nimic de spus.
    tacerea e de aur.
    tace sa ramane filozof.

    deci, sssst ! liniste !

    mai bine, stau acasa, nu mai cheltui cu deplasarea.
    ar trebui sa nu mai cheltuie nici el, ca cheltuie din bujet.
    • +2 (2 voturi)    
      pandelica (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:40)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      Nas Pandelica e o sintagama populara ptr. prostul satului...
      • -2 (2 voturi)    
        mergetri (Marţi, 12 noiembrie 2019, 13:35)

        nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

        in continuare pe modul asta de replici si minusuri si luati sigur trei la suta la locale.
        borno v'a dat in jos numai sapte protzente...
    • +1 (1 vot)    
      Foarte bine. Ramai acasa. (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:53)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui nash pandelica

      Tu oricum esti votant psd.
      Treaba ta.
      Pe noi lasa-ne in pace.
  • -1 (19 voturi)    
    culmea prostiei (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:30)

    maiorulmura [utilizator]

    cand te feresti de dezbatere cu proasta proastelor inseamna ca esti prostul prostilor prostilor
  • +9 (11 voturi)    
    Iohannis ar trebui (Marţi, 12 noiembrie 2019, 1:44)

    vagabond [utilizator]

    Sa dezbata. Si s-o umileasca pe Dancila.

    Sa o intrebe ceva de baza, sunt sigur ca pavianul are lacune cat lagunele. De la ce vine abrevierea MCV sau NATO, cine a fondat UE, cate state sunt in Europa, rezolvarea ecuatiei de gradul unu, ceva de genul.
  • +2 (18 voturi)    
    și uite așa (Marţi, 12 noiembrie 2019, 3:07)

    hdd [utilizator]

    ajungi de două ori președinte fără să dezbați nimic

    pe vot negativ PSD

    "Iohannis - România statului degeaba"

    dacă n-ar fi vorba de troglodita de Dancilă, aș vota invers doar din revoltă.

    Din păcate, nu pot. O să mă întrebe fetițele mele peste 15 ani: "tată, tu în 2019, ai votat-o pe Dăncilă?!"
  • +3 (15 voturi)    
    Ce dezbateri? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 4:01)

    AculMorarului [utilizator]

    Cărui scop pozitiv, bine intenționat îi mai poate servi o dezbatere? Să le mai tragă PSDul românilor încă o cacialma, cum că tot ce n-au reușit în cei 20 de ani de guvernare, pe care i-au avut la dispoziție, vor face de acum în colo? După 10 ani de președenție a lor și 20 de ani de guvernări de ale lor sau conduse de ei țara e ca standard de viață, nivel de salarizare, infrastructură, grad de desvoltare undeva în coada Europei dar cu remarcabile rezultate în materie de despădurire, desindustrializare, desființare a câtorva milioane de locuri de muncă și implicit în edificarea unei diaspore fără precedent în istoria țării.
    Cu aceste rezultate credibilitatea lor a juns deja de mult la zero. Ei nu mai au ce căuta la guvernare și nici la președenție oricare ar fi calitățile și abilitățile candidatului lor. Nu candidatul e de vină ci partidul cu antecedentele lui! E un partid capabil să ajungă la putere dar totalmente incapabil să facă ceva bun pentru țară.
  • -4 (16 voturi)    
    Don contra: (Marţi, 12 noiembrie 2019, 4:48)

    Alius [utilizator]

    s-ar demonstra ca amandoi sunt la fel.
  • -1 (17 voturi)    
    dancila vrea cu Johannis... (Marţi, 12 noiembrie 2019, 5:05)

    PaiataNationala [anonim]

    Ar fi ca si cum Dumnezeu ar accepta sa se intilneasca cu sarsaila! Ptiu, piei drace!...
  • +3 (15 voturi)    
    am vazut-o pe veo racnind la rtv (Marţi, 12 noiembrie 2019, 5:53)

    Francisc 1 [utilizator]

    despre asta ar fi o " dezbatere" , si nu inteleg deloc marota asta cu dezbaterea si pe revoltatii care spun ca fara dezbatere nu voteaza , daca atat de putina minte aveti incat sa nu puteti separa doi candidati dupa faptele lor din ultimii ani poate e mai bine ca nu votati!
  • +4 (16 voturi)    
    Nimic de castigat (Marţi, 12 noiembrie 2019, 5:59)

    tontu [utilizator]

    Klaus e primul si incearca sa-si conserve pozitia. E putin probabil ca o dezbatere i-ar aduce voturi in plus si pana la urma ca scorul va fi 80 la 20 sau 51 la 49 tot victorie e. Oricum PSD-ul e "greu de ucis", cei 30% din alegatori se vor imputina mai de graba pe "cale naurala"...
  • -2 (12 voturi)    
    Mda (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:35)

    Yoi [utilizator]

    Ce s-a întâmplat la alegerile din primul tur la prezidenţiale a fost cea mai mare prostie făcută de un partid (nu vă spunem cine ca o să vă prindeţi voi singuri la un momentdat).
    Deşi au fost avertizaţi chiar dacă să presupunem că Iohannis câştigă aceste alegeri deşi eu cred că deja le-a pierdut, localele şi parlamentarele sigur le-a pierdut pentru că dacă credea PNL că vor putea guverna singuri atunci sunt chiar mai proşti decât îi credeam.
    PNL la aceste alegeri au pierdut şi societatea civilă pentru că dacă credeţi că susţinătorii PNL au fost în stradă trei ani înseamnă că aţi uitat că la mitingurile lor nu ies decât cei aduşi de ei în stilul PSD aşa că dacă vor mai fi mişcări de stradă vor fi doar al sindicaliştilor celor de la PSD care sunt toţi al lor şi care îşi vor scoate nătărăi tot la două zile de la locale şi parlamentare PSD va câştiga sigur alegerile.
    Toate voturile alea furate la aceste alegeri au fost ale acelor tineri care au stat zi de zi în stradă şi online şi va adus unde sunteţi acuma, uitaţi de ei că până la sfârşitul mandatului lui Iohannis daca va fi toţi vor emigra de o să mai rămâneţi doar voi proştii între voi.

    Cam asta e realitate măi băieţi şi răul cel mic nu vă va salva de data asta şi vă va îngroapa de tot, aţi fost avertizaţi dar vedem că voi nu prea gândiţi!

    PS: de ce credeţi că nu mai vedeţi ieşiri în stradă?...pentru că oamenii au ieşit să îşi arate susţinerea nu să dea cu parul în cap şi când au văzut că singurul efect a fost doar să fie folosiţi de unii în scop electoral în loc facă ce trebuie au renunţat şi cam acest efect va fi pe termen lung.
  • +1 (11 voturi)    
    sau poate ca da (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:49)

    Mos Andrei [utilizator]

    Eu cred ca e doar o strategie si ca pana la urma o sa faca si dezbaterea. Dancila si echipa ei incearca sa transmita ca sunt de la egal la egal, iar echipa lui Iohannis ca nu au ce sa discute cu o tuta. O sa o lase sa fiarba la foc incet.

    Oricum, despre ce sa si vorbesti cu femeia asta, despre politica internationala? Despre importanta separarii puterilor in stat? E zero barat. Ea vrea o discutie in mocirla, sa il aduca pe Iohannis la nivelul ei de mahala.
  • -2 (16 voturi)    
    Eu as propune un test de IQ (Marţi, 12 noiembrie 2019, 7:52)

    galeo [utilizator]

    Eu as propune un test de IQ pentru cei 2.
    Am mari dubii ca Iohannis ar iesi peste Dancila
    • -1 (5 voturi)    
      Da tu ești peste Dăncilă? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 9:13)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Și este bine?
    • +1 (1 vot)    
      aiurea (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:43)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Esti sigur? IQ-ul tau este cumva subunitar?
    • +1 (1 vot)    
      Da' tu ti-ai facut testul de IQ ? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:56)

      midufi [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Dupa postarea asta a ta... am mari dubii.
      Probabil iti spui ca scopul scuza mijloacele, nu-i asa?
  • +3 (11 voturi)    
    Are dreptate omu' (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:15)

    Codede74 [utilizator]

    Dialog?! Cu cine?
    Evident ca unii vor sa punem egal intre cei doi dar se poate? Si cine se vaita ca nu exista dialog, de-alde mitraliera, 'alta intrebare' sau Nicolicea?
    PUIEMSD!
  • -1 (9 voturi)    
    'O ro-mânie anti normala' (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:16)

    Orbu_Braila [utilizator]

    In afara de lupta anti PSD acest specimen nu a avut de aratat nimic in anii sai de domnie. S-a folosit pana si de victimele de la Colectiv pentru a atrage capital politic. Si asta vreti sa va fie voua presedinte? Nici macar Google nu te poate ajuta sa afli ce a facut asta bun pentru tara. Si apropo noi nu mai avem romani deloc care sa ne conduca? Neamt la presedentie si ungur premier. Halal! Cand Gheorghe o sa ajunga cancelarul Germaniei si Ion premier la Budapesta o sa le dau si astora ceva credit. Pana atunci scutiti-ma de... 'o Romanie normala'
    • +1 (3 voturi)    
      orb (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:45)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui Orbu_Braila

      Nu esti orb, esti dus cu pluta...
      • 0 (0 voturi)    
        Diaspora (Marţi, 12 noiembrie 2019, 16:10)

        Orbu_Braila [utilizator] i-a raspuns lui Ilidia

        Mai bine cu pluta decat orb 37%
  • +3 (11 voturi)    
    KVI PRESEDINTE ??? (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:18)

    a.h. [utilizator]

    desi nu e lucru putin sa-ti cunosti limitele, totusi va dati seama ca acest om conduce o ditamai tara !
    cam asta se intampla cand nu stii ce vrei de la viata si cand ajungi intr-o functie doar ca ti-au spus altii ca e bine si ca ai sanse mari in contextul in care toti ceilalti candidati sunt in cadere libera. esti nant, blond cu ochi albastri, vb germana ... dar ce sa vezi; Sibiul nu e o tara, Sibiul nu are 20mil de oameni, sa conduci o tara presupune sa stii sa vorbesti liber, sa te ocupi in mod egal de toti cetatenii ei, in general, sa fii un adevarat barbat. dar omul nostru nu se regaseste in acest profil.
    sper ca nu se amageste cu ideea ca PNL face nu stiu ce treaba in Moldova ! moldovenii (nostri), au votat impotriva PSD, NU pt KI.
    cred ca traim perioada maximului de ridicol al acestei tari. sa ai asemenea candidati la functia de presedinte: o toapa analfabeta si un pseudo barbat.
  • 0 (8 voturi)    
    el nu se prezinta, eu nu ma prezint! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:37)

    kingdavidhotel(banat pentru adevar?) [utilizator]

    simplu.
  • +1 (7 voturi)    
    categoric ar aduce in minus (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:43)

    revo [utilizator]

    Doi prosti in direct, la o ora de varf, total in afara problemelor, avand un cap sec, dificultati de gandire si exprimare, necunoscatori ai limbii romane, asta ar da o lovitura teribila ideii de democratie, alegeri, presedentie.

    Cum il stiu eu pe Kiwi si talentul lui exceptional, singurul de altfel, ar fi un dezastru garantat - ar demobiliza peste 70% dintre alegatori sa mai iasa la vot, iar Dancila ar castiga detasat.

    Da, PNL are dreptate sa-l tina ascuns, cat mai ascuns, in debaralele de la Cotroceni.
    • 0 (6 voturi)    
      corect zis (Marţi, 12 noiembrie 2019, 9:02)

      a.h. [utilizator] i-a raspuns lui revo

      cred ca l-au invatat astia ca mai bine e sa taca. altfel, ar genera voturi impotriva.
      "tu taci, ca vb noi pt tine."
      tu plimba-te, iti aranjam noi niste bai de multime, dar nu prea multe si lasa, ca la ce penurie de oameni politici si ce "valori" in jurul tau, castigi tacand.

      de fapt strategia tacerii il diferentiaza de toti ceilalti: aia nu au simtul ridicolului si al prostiei si se cred mai destepti pe masura ce vb, pe cand KVI (de fapt nu el, oamenii de campanie) a descoperit noua strategie: tacerea. ca doar vb aia, tacerea ascunde si multa prostie si incompetenta.
    • 0 (2 voturi)    
      prost (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:46)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Sigur exista un prost, cel care ti-a scris comentariul....
  • 0 (8 voturi)    
    KVI, presedintele unor romani (Marţi, 12 noiembrie 2019, 8:52)

    a.h. [utilizator]

    cum ar putea Dlui sa bage in seama pe toata lumea ! remember prieteni monologul antologic al lui Giovani, ca sa nu-l redau eu aici.

    cum sa vina el si sa vb in fata tuturor romanilor ! inclusiv a celor care au votat-o pe Viorica. el nu-i reprezinta pe aceia. el in general nu-i reprezinta pe toti. bine, acum sincer, eu nici nu as putea sa ma simt reprezentat de un asemenea "presedinte". si nu am votat niciodata PSD.
    cum sa vina el si sa dialogheze cu niste moderatori buni ! pai va face asa cum a facut Puiu Calinescu in B.D - "si-o stie toata !", ar raspunde Turcan sau Orban.
    oameni buni, el nu are nevoie de voturile noastre ! pai nu s-a demonstrat in turul 1 ! n-a facut absolut nimic si tot a luat 34%. el merge si vb doar acolo unde totul este 100% pregatit inainte. oameni, intrebari, raspunsuri.

    0 spontaneitate, 0 inteligenta, 0 brabatie, 0 caracter, 0 chef de munca.
    • 0 (2 voturi)    
      aiureli (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:48)

      Ilidia [utilizator] i-a raspuns lui a.h.

      Bre dar ce destept esti, 0-0-0-0. Doar ca insiruirea aia reflecta ce ai sub freza....
  • 0 (4 voturi)    
    Lasitate (Marţi, 12 noiembrie 2019, 11:44)

    chirul [utilizator]

    Un presedinte fricos nu merita functia. Daca si de Dancila ii e frica atunci cum ii va infrunta pe Putin, Erdogan etc?
  • 0 (2 voturi)    
    Da' mai bine ii punem la Masterchef! (Marţi, 12 noiembrie 2019, 13:28)

    lasa [utilizator]

    Care taie mai bine si mai repede ceapa?
    Sa recunoasca ingredientele?
    sa fac un plating dupa o tema: draplelul Romaniei....


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by