Fostul președinte Traian Băsescu scrie duminică, pe Facebook, că respinge categoric acuzaţiile CNSAS privind colaborarea sa cu Securitatea, „acuzaţii care nu au nimic comun cu realitatea vremii”. „Cert este că mă voi apăra de acţiunea CNSAS (...) Şi mai este o certitudine: am vrut să nu mă implic în această campanie dar atacurile a tot soiul de interesaţi mă obligă să mă apăr de noua măciucă politică numită CNSAS”, spune el.

Traian BasescuFoto: Agerpres

Amintim că magistrații Curții de Apel București au admis, vineri, acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) și au constatat calitatea de colaborator al Securității în privința fostului președinte al României Traian Băsescu. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

„Resping categoric acuzaţiile CNSAS!

Ce-i drept , în disputa cu CNSAS am pierdut în primă instanţă la Curtea de Apel Bucureşti. Nu m-am aşteptat chiar dacă jurisprudenţa ICCJ nu îmi îndreptăţea optimismul.

Cu un Consiliu format numai din oameni desemnaţi de partide, Consiliul CNSAS a aprobat o Acţiune în Constatare care mă vizează şi care deformează adevărul până la limita minciunii.

CNSAS a recurs la formularea unor acuzaţii care nu au nimic comun cu realitatea vremii, utilizând două note care nu au produs nici un efect negativ.

În susţinerea punctului său de vedere CNSAS utilizează formulări decisive care nu există în cele două note, nu recunoaşte aplicabilitatea legilor şi regulamentelor militare şi de asemenea nu menţionează nimic despre statutul celor doi elevi caporali în raport cu Securitatea.

Din păcate, în instanţă, judecătorul a crezut mai mult în actul bine ticluit de CNSAS care deforma realităţile de acum 45 de ani, decât în cele susţinute de mine.

Cert este că mă voi apăra de acţiunea CNSAS, cert este că acest dosar s-a anunţat în campania pentru Parlamentul European şi s-a finalizat de la primul termen în campania prezidenţială.

Şi mai este o certitudine: am vrut să nu mă implic în această campanie dar atacurile a tot soiul de interesaţi mă obligă să mă apăr de noua măciucă politică numită CNSAS.

PS - în timp ce "patrioţii furioşi" se străduiau să mă acuze acasă, la Strasburg eu obţineam un vot în Parlamentul European în care pentru prima dată se recunoaşte că prin Pactul Ribendrop - Molotov României i-au fost smulse teritorii care nu i-au mai fost returnate”, a scris Băsescu, duminică seară, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: