La cererea UDMR, Guvernul a anulat articolul din Ordonanța ministerială care defavoriza elevii claselor primare din învățământul cu predare în limba minorităților naționale, iar, potrivit noii reglementări, învățătorii pot preda din nou elevilor limba română, transmite Uniunea într-un comunicat de presă.

HotNews.roFoto: Hotnews

UDMR reamintește că președintele formațiunii, Kelemen Hunor, a solicitat recent anularea articolului din ordonanța ministrului Educației, emisă în luna august, care a generat haos în sistemul de predare a limbii române la clasele primare maghiare, potrivit comunicatului de presă al formațiunii transmis joi și citat de Mediafax.

Liderul UDMR consideră că guvernul a acceptat argumentele copiilor, părinților maghiari, cadrelor didactice și ale UDMR și a înțeles că măsura instituită de ministrul Educației a fost neîntemeiată și inadecvată din punct de vedere profesional.

Încă de vinerea trecută, Kelemen Hunor a solicitat coaliției de guvernare să-l înlocuiască pe ministrul Educației ca urmare a deciziilor adoptate în cazul UMF Târgu Mureș și cel privind sistemul de predare a limbii române.

Guvernul a adoptat, joi, o Ordonanță de urgență privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților, revenindu-se la forma anterioară a reglementării.Valentin Popa a demisionat din funcția de ministrul Educației din cauza refuzului asumării acestei OUG.

Ministrul Educației Valentin Popa a demisionat, joi, din funcție. Decizia acestuia vine după ce UDMR i-a reproșat lui Popa că a introdus în ordonanța privind predarea limbii române în școlile cu predare în limbile minorităților anumite modificări.

Valentin Popa a declarat, pentru Mediafax, că a demisionat din funcția de ministru al Educației deoarece nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanței privind desfășurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităților.

Concret, ordonanța 9/2018, prevede ca în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura Română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate. Potrivit documentului, predarea limbii române în școlile minorităților erau susținute de către învățătorii care nu aveau studii universitare de limba română.

Valentin Popa a fost învestit în funcția de ministru al Educației la finele lunii ianuarie 2018, el fiind criticat, de mai multe ori, pentru greșelile de exprimare pe care le-a făcut în cadrul mai multor declarații de presă.