Eu, nu știu cum, dar râd în hohote. De România asta. De vreo două luni România e bântuită de “fantome”. De o lume subterană. Amnezicii, să dea CLICK-CLICK-CLICK. Lumea aceasta ignorată, tăcută nu se cocoață în funcții publice. Sunt ticăloși simpli, tineri debusolați, orfani seduși de vreo glorie de moment, alienați genetici sau ai societății. Oameni ținuți deoparte, ignorați de Instituții oficiale. Oamenii aceștia ne arată firesc cât de putredă e România. Ca omenesc și ca sistem. Ei fac LEGEA, române!

Romania horrorFoto: Hotnews

Avem tâlhari inventivi. N-am știut dacă să nu-i admir pe băieții lui Rechinu’. Ce-au făcut ei? Trafic persoane SUA-Mexic și clonare de carduri.

Avem pe Răducă preot-profesor de la Biserică mare amator de violuri plăcute, nu? Deci, pot viola de acum liniștit!

Simplă adopție în România? Nu se poate. Cazul Sorinei dintr-o amărâtă comună din Mehedinți, pol al sărăciei, a făcut din Prim-procurorul României un mare erou de carton. Copleșit de deontologii tv, a blocat adopția într-o duminică seara. Ce mișto! Legea-i de carton.

Am avut răpire-crimă-incendiere de minore la Caracal. Cazurile Luizei și Alexandrei. Și maestrul crimei Dincă, căruia nicio poliție, niciun medic legist nu-i poate găsi victimele. Doamne, ce artă, ce butoi magic are ăsta! Hahaha

Acum avem, culmea, crimă într-un spital de boli mintale. Cazul de la Săpoca. Cât de “deșteaptă” este garda de noapte de la Sanatoriu ca să pună două boli letale într-un pat: delirul mental și cel alcoolic. Haaaaa

UPDATE: Președintele TATA arestat pentru abuz asupra fetei vitrege. Totu-i posibil, nu? Oenge, oenge, doamne iartă-ne! TATA care proteja, ce-mi făcea? Abuza-abuza. Hmmm!

Lumea aceasta ignorată, tăcută nu se cocoață în funcții publice. Sunt ticăloși simpli, tineri debusolați, orfani seduși de vreo glorie de moment, alienați genetici sau ai societății. Oameni ținuți deoparte, ignorați de Instituții oficiale. Oamenii aceștia ne arată firesc cât de putredă e România. Ca omenesc și ca sistem. Ei trăiesc după mintea lor.

Și horrorul ăsta mă zăpăcește pe loc. Horrorul ăsta înseamnă viața unor oameni și asta mă cutremură. Îmi face scârbă, întâi. Semeni ca mine trăiesc așa?

Nu pot ignora realitatea. E viața unor români ca mine. Apoi râd ca nebunul. Râd ca să nu-nnebunesc. Râd pentru că toate câte se-ntâmplă sunt contra a tot ceea ce am învățat la școală, de la părinți. Împotriva logicii elementare. Ca-n junglă, în Ro oamenii puternici își devoră semenii mai slabi. Cine-i fiară în STS, la Poliție, în Mafie, în Sanatoriu, în Orfelinate îl mănâncă pe ăla neputincios, pe ăla pe care ar trebui să-l apere.

Râd pentru că regulile în Românie sunt impuse de mafie-manie, nu-s impuse de Coduri penale, civile, Constituție, Legi, reguli sociale, tradiții comunitare. Astfel de reguli dau semn de sănătate a creierului și predictibilitate a vieții. Ori regulile în România-mania nu-s astea.

După 2 luni de horror, adevăratele reguli sunt:

1. Nu te-ncrede în Sistem, că te-ngroapă. Ce, pana mea, 112, STS, Poliție, Procuratură, Protecția Copilului… Dă-i în mă-sa, să-și ia salariile mărite, pensiile fără rost. Ne nenorocesc viețile ca niște maeștri. Orgolioși, plini de ei! Mai bine ai niște derbedei ca Rechinu’, Marinel, zis Cocoș și alții ca ei și ei te fac om în viață, te bagă la produs, dar știi o chestie. Sistemul te termină. Bă, nu-i așa, "nu ține linia ocupată!". Rechinu e plin de solicitudine. Hahaha

2. Când nimeni nu te apără, fiecare e pe crucea lui, dar nu pe a bisericii noastre creștin-ortodoxe.

Crucea bisericii noastre spune: sexul e fără prezervativ. Sex, viol, chiar! Române, violul este bun dacă nu-și face baie fata după. Ce fată? Ce-i aia fată? E paradis România! Ce prezervativ, bă! Hahaha

3. Ca să trăiești nu uita să fii inventiv. Inventiv înseamnă să găsești ca Dincă, ca Rechinu noi piețe de desfacere, noi breșe în legi. Să-i uimești pe proștii care cred în legi. Hahaha

4. Dacă ești chiar prostul satului intră în Sistem. Prostul Satului iese la pensie. Dar are bani cât mortul. Nu are probleme cu mâncarea, medicamentele, serviciile funerare. Hahaha

5. Lumea din jur te admiră. Bă, ce mișto ești! Ai bani de medicamente, ai bani de doctori, ai bani de carne! Ce te mai admiră lumea în gen Caracal. Hahaha

6. Viața ta e zero. Dar ai părul cărunt, lins. Ești înțelept ca o oaie. Dar cândva un fost-ministru ca Daea și un post de televiziune te-au adulat. Apoi, te-au uitat, dar vreo 5 luni ai fost eroul a milioane de proști ca tine. Ai fost oaie, n-ai fost cormoran. Daea, știi, vrea să-mpuște cormoranii. Hahaha

7. Mor tinere ca Luiza. Alexandra? Ce contează! Nu-i nimic. Sunt niște tinere proaste. Eu sunt deștept. M-am orientat. Am legile mafiei-mafiei în vine. Ce mișto, bă! Dă-i naibii de nebuni de Săpoca.

8. Să uităm de orfani, de nebuni, de tineri, de cinstiți. Sunt fascinanți hoții! Ei produc modele, bă, române!

9. Despre media, social media? Cu din ce în ce mai puține excepții. HAHAHAHAHAHA

Da, cam asta e vara românească. Cam asta e viața după atâtea evenimente horror. Nu-i bine? Tu ce crezi?