Noul Cod Silvic, aprobat în Parlament: Furtul de arbori devine faptă penală

de N.O.     HotNews.ro
Miercuri, 19 august 2020, 22:36 Actualitate | Mediu


taiere ilegala in Arges - Lacul Pecineagu - identificata in cadrul actiunii din 27 octombrie 2012
Foto: USER UPLOADED
Furtul de arbori va intra direct sub incidenţă penală, indiferent de prejudiciu, iar camioanele sau tirurile cu care sunt transportaţi arborii tăiaţi ilegal vor putea fi confiscate, potrivit Noului Cod Silvic aprobat miercuri de Parlament cu unanimitate de voturi, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului.

"Astăzi am câştigat o luptă extrem de importantă pentru pădurile României. În urmă cu foarte puţin timp, Parlamentul a aprobat proiectul de lege de modificare a Codului Silvic. În ultimele săptămâni am solicitat, în mod repetat, colegilor mei din Parlament, să supună la vot în regim de urgenţă această lege, care face trecerea de la un Cod Silvic permisiv cu infractorii, la unul în care nimeni nu mai stă la discuţii cu aceştia. Mă bucur că mesajul nostru a avut rezonanţă şi că parlamentarii au înţeles că protejarea pădurilor este o prioritate dincolo de interese şi calcule politice", a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi co-iniţiator al proiectului de lege.

Amendamentele din noul Cod Silvic:

  • furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
  • camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
  • tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
  • avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
  • lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
  • sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
  • evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
  • accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
  • accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta.

Ministerul Mediului precizează că va continua să implementeze măsurile asumate pentru protecţia pădurilor şi stoparea tăierilor ilegale, printre care se află noul SUMAL, achiziţia sistemului de monitorizare cu hărţi satelitare, demararea studiului ştiinţific pentru identificarea şi punerea sub protecţie a 40.000 de hectare de păduri virgine şi consolidarea capacităţii gărzilor forestiere.

Citește și:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















9081 vizualizari

  • +12 (24 voturi)    
    Too little, too late... (Miercuri, 19 august 2020, 23:00)

    Soarele [utilizator]

    ... cumva am impresia că ce a fost de furat s-a furat... şi acum s-a dat, în sfârşit, legea.
    Cum zic englezii, au ferecat uşa grajdului cu 7 lacăte după ce toţi caii au plecat.
    • +12 (12 voturi)    
      mai bine... (Joi, 20 august 2020, 5:25)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Soarele

      ,,, mai tarziu decat niciodata!
      • +1 (1 vot)    
        poti sa dai 1000 de legi (Joi, 20 august 2020, 14:40)

        Mary80 [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

        daca nu se aplica in fapt, tot degeaba. Daca vroiau sa faca ceva cu adevarat, se putea face si cu legislatia existenta. Probabil 90% din taieri sunt ilegale pe aceasta legislatie.
  • +26 (28 voturi)    
    Astept cu interes primele dosare penale... (Miercuri, 19 august 2020, 23:24)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    Asa cum s-a cam terminat cu furtul din conductele de petrol, sper sa se termine si cu furtul de lemn "ca-n codru" care se practica de zeci de ani in Romania si din cauza caruia au ajuns muntii cheliti de copaci si inundatiile s-au inzecit.
  • +19 (21 voturi)    
    Asta e ca si la RAR! (Joi, 20 august 2020, 0:51)

    Andy500 [utilizator]

    E ilegal sa dezactivezi DPF-ul sau sa nu te incadrezi in normele de poluare, dar daca RAR-ul e pe spaga, merge tati!

    Daca padurarii si politia sunt cu hotii de lemne, o sa-i prinda pe amratii care iau 3 crengi din padure, pentru incalzire proprie!
    • +4 (6 voturi)    
      eh (Joi, 20 august 2020, 8:56)

      nikita11 [utilizator] i-a raspuns lui Andy500

      scoarta bustean, rumegus nu obtii din crengi. Toti amaratii care fura o fac pentru 'incalzire proprie'. E voie sau nu e voie.
  • +19 (23 voturi)    
    Furtul lemnului din Padure (Joi, 20 august 2020, 1:01)

    Rahan5 [utilizator]

    trebuia sa fie fapta penala inca din secolul 19 !.
    S-a intarziat cu cel putin 120 de ani !.
  • +8 (14 voturi)    
    Exportul de bușteni s-a interzis? (Joi, 20 august 2020, 4:51)

    nick24 [utilizator]

    Nu?
    Păi atunci tâiatul și furtul vor continua.
    Mai ales că au pus bariere pe toate drumurile forestiere și nu mai are nimeni voie să intre. Cicliștii su voie numai pe poteci și drumuri, dar pe răspunderea lor, că vine ursul, că îi mai sperie câte un pădurar.
    • +4 (6 voturi)    
      ... (Joi, 20 august 2020, 9:17)

      nea_caisa [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      "lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat"
  • +9 (11 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Joi, 20 august 2020, 7:13)

    [anonim]

    • +1 (1 vot)    
      nu, legea nu sună în felul ăsta, ești hilar (Vineri, 21 august 2020, 7:15)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui

      Legea sună exact cum trebuie. Cât va fi aplicată, e altă poveste.
  • +7 (15 voturi)    
    Fenomenal! (Joi, 20 august 2020, 7:38)

    isus si hristos [utilizator]

    "Furtul de arbori devine faptă penală" - pana acum ce era?! / "accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere" - cel mai important, cu maneaua inainte, la lasat gunoaie!
  • +9 (11 voturi)    
    blablablablablabla ... (Joi, 20 august 2020, 8:50)

    iuon [utilizator]

    Legi au fost si pana acum, dar nu sau respectat. Am studiat silvicultura acum 25 de ani. Daca legile de pe acea vreme se respectau, nu sar fi intamplat ce sa intamplat in ultimii 30 de ani.
    Asi putea sa va dau zeci de exemple cum se "jongleaza" intre aceste legi, fara sa le respecte.
    Putin se va schimba, pana mai avem paduri.
    Gainarii mici o sa fie mai aspru pedepsiti. Bunica cine are soba cu lemne, o sa cumpere la pret dublu lemnul (dand toata pensia pe lemne sau sta in frig). Marii smecheri o sa fura in continuare fara sa clipeasca.
    • -2 (2 voturi)    
      blablabla...blablabla...blablabla... (Joi, 20 august 2020, 15:43)

      gillda_47 [utilizator] i-a raspuns lui iuon

      Stiu ca s-au,dat, in ultimii 30 de ani, o multime de doctorate in silvicultura, majoritatea copy-paste, fara nici o finalitate fizica si tehnico-economica pentru padurile noastre... ele au contribuit doar pentru upgradarea CV -urilor personale si crestere automata a salariului si.... un ban in plus pentru indrumatorii de lucrari, dupa ideea: cum de ai prosperat asa vizibil.?..din meditatii la fizica si ...doctorate!!!
    • +1 (1 vot)    
      marii șemecheri (Vineri, 21 august 2020, 7:16)

      zavalitaa [utilizator] i-a raspuns lui iuon

      ... și tu personal, dar cinstit, desigur, mereu infractori sunt... alții.
  • 0 (0 voturi)    
    Cum adică...? (Marţi, 25 august 2020, 12:32)

    X-Ray [utilizator]

    Cum adică, „Furtul de arbori devine faptă penală”?
    Nu este orice fel de furt faptă penală??
    Și dacă furi un creion este faptă penală.
    Să înțeleg că până acum furtul de arbori nu era o faptă penală până acum??


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by