Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri proiectul care vizează instituirea posibilităţii amenajării, în fondul forestier naţional, de poteci şi trasee pentru mers, alergare şi biciclete şi realizarea acestora. De asemenea, accesul public cu bicicleta sau pedestru în pădure este permis numai pe drumurile şi pe traseele amenajate.

Padure RomsilvaFoto: Facebook

Proiectul, iniţiat de parlamentari de la USR, PNL, PSD şi ALDE, mai propune instituirea unui nou principiu: "valorificarea ca lemn fasonat", respectiv reglementarea posibilităţii ca, prin metodologie aprobată prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, să se poată stabili, pe zone pilot, constituite la nivel de ocol silvic, modalităţi experimentale de recoltare a arborilor, fără utilizarea dispozitivelor speciale de marcat.

"Astăzi este o zi importantă pentru toţi cei care sunt preocupaţi de dezvoltarea durabilă, exploatarea responsabilă a fondului forestier şi pentru toţi cei care luptă împotriva defrişărilor ilegale. În lipsa acestei măsuri adoptate prin acest proiect de lege, România risca să fie dată în judecată, la Curtea de Justiţie a UE, din cauza tăierilor ilegale de păduri. Somăm Guvernul Orban să nu mai blocheze proiectul USR de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu. Este o instituţie necesară care va rezolva, practic, problema din acest domeniu", a declarat deputatul USR Nicolae Popescu, după votul pe proiect, potrivit Agerpres.

Proiectul a fost adoptat cu un amendament, care prevede că "şeful ocolului silvic răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii 53/2002, pentru pagubele produse pe suprafeţele de fond forestier sau în terenurile din afara fondului forestier dacă nu sesizează unităţile de poliţie şi/sau parchetul teritorial cele mai apropiate, în maximum 24 de ore de la înregistrarea informaţiei referitoare la constatarea pagubelor".

Într-un alt amendament admis la comisiile de specialitate se precizează că "accesul public pedestru este permis în pădure pe răspunderea celui care intră în aceasta numai în zone amenajate, pe trasee şi poteci marcate în acest sens, pe drumurile forestiere şi în pădurile cu funcţii de protecţie predominant sociale".

Totodată, "accesul public cu bicicleta în pădure este permis numai pe drumurile forestiere, pe potecile şi pe traseele amenajate, pe răspunderea celui care intră în pădure şi cu respectarea condiţiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz".