Amenzi sau închisoare pentru cei care fură lemne sau puieţi din pădure - proiect adoptat de Senat

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 3 iunie 2020, 16:22 Actualitate | Esenţial


Pădure Românească
Foto: WWF
Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite - de la amenzi până la pedepse cu închisoarea de la 6 luni la 7 ani - pentru ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, scrie Agerpres. Proiectul va merge la Camera Deputaţilor, decizională.

Totodată, constituie infracţiune „furtul de puieţi sau lăstari, care au fost tăiaţi sau scoşi din rădăcini, din pădure, din perdelele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire, precum şi a oricăror altor produse specifice fondului forestier naţional”.

Proiectul, iniţiat de parlamentari de la USR, PNL, PSD şi independenţi, mai propune amenajarea de poteci şi trasee pentru plimbare şi alergare, cu condiţia să fie realizate numai din pământ, lemn şi pietriş.

„Potecile şi traseele pentru mers, alergare şi biciclete pot fi realizate numai din pământ, lemn şi pietriş. Realizarea lor nu face obiectul scoaterii definitive/ocupărilor temporare din fondul forestier naţional, nu necesită autorizaţie de construcţie şi este permisă numai în situaţia în care nu implică tăieri de arbori, defrişări şi se realizează din pământ, lemn şi pietriş”, se arată în expunerea de motive.

Se instituie un nou principiu care vizează „valorificarea ca lemn fasonat”, măsură ce va fi realizată etapizat şi „permite valorificarea superioară a lemnului, permite ca volumul de lemn care se valorifică şi care se transportă să fie determinat precis prin măsurători pe fiecare piesă şi reduce semnificativ tăierile ilegale prin imposibilitatea emiterii de avize de însoţire a materialelor lemnoase de către operatorul economic atestat care realizează prestaţia”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2308 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    "oricăror... produse specifice fondului forestier" (Miercuri, 3 iunie 2020, 16:45)

    Excelsior [utilizator]

    Acu` sa te ti spaga si abuzuri de la militieni pe orice baba care aduna vreascuri pt foc/iarna.... asa le trebuie mama lor de speculante de patrunjel si usturoi!
    Ganditi mai crescutilor in betoane cand faceti legi!
  • +4 (8 voturi)    
    increderea in autoritati e distrusa (Miercuri, 3 iunie 2020, 16:53)

    EdyT [utilizator]

    Precis vor face puscarie cei care sunt prinsi cu o buturuga sau vreun lastar. Camioanele cu lemn ptr Austria nu vor avea nicio problema. Politia isi va lua spaga si nu va observa nimic suspect de ilegalitate.
    • +2 (4 voturi)    
      ma rog (Miercuri, 3 iunie 2020, 19:20)

      csan [utilizator] i-a raspuns lui EdyT

      ai sa ramai surprins dar sa stii ca sunt foarte multi cei care fura cate o buturuga. Nu fura numai pt ei. Fura si vand la greu. Cunosc pe cineva care asta face la adapostul unor mici afaceri legale cu lemne. A facut o gramada de bani. Aduce lemne de foc la tot satul , evident fara acte si este fericit. Cand s-au inasprit legile a renuntat de frica. Acum a luat-o de la capat ptca s-au relaxat conditiile. Nu are niciun utilaj si niciun angajat. A castigat licitatia de exploatare parchet si a sibinchiriat. El castiga din furat si vandut ilegal. Dar, de, este om de afaceri.
  • +5 (5 voturi)    
    Cum adica (Miercuri, 3 iunie 2020, 19:51)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Indiferent de forma de proprietate ? Daca-i padurea proprietate, nu pot sa mut un puiet sau un vlastar ? Bai, ati luat-o razna !? Aaa ! Mi-am reamintit vorbele zambetului rosu, proprietatea e un moft !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by