Prințul William al Marii Britanii a lansat marți un apel pentru încetarea luptelor din Fâșia Gaza, afirmând că prea multe persoane au fost ucise în conflictul dintre Israel și organizația teroristă Hamas, relatează Reuters.

Printul William si printesa de WalesFoto: i-Images / Eyevine / Profimedia

Agenția Reuters amintește că astfel de apeluri politice sunt rare din partea membrilor familiei regale britanice, dar că William, în vârstă de 41 de ani și moștenitorul tronului Marii Britanii, urmează să participe marți la o serie de evenimente menite să atragă atenția asupra suferințelor din exclava palestiniană.

Biroul său a precizat de asemenea că el intenționează să vorbească despre pericolul reascensiunii antisemitismului la nivel mondial. Marea Britanie este una dintre țările care au înregistrat o creștere vertiginoasă a numărului de incidente antisemite după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului în data de 7 octombrie a anului trecut și riposta israeliană dură care a urmat.

„Rămân profund îngrijorat cu privire la costurile umane teribile în conflictul din Orientul Mijlociu după atacul terorist al Hamas de pe 7 octombrie. Prea multe persoane au fost ucise”, a declarat prințul William marți.

„Eu, la fel ca mulți alții, vreau să văd o încetare a luptelor cât mai repede posibil. Există o nevoie disperată pentru ajutoare umanitare în Gaza. Este crucial ca ajutoarele să ajungă [în exclavă] și ca ostaticii să fie eliberați”, a îndemnat el.

Regele Charles a denunțat „actele barbare” comise de Hamas

William, care în 2018 a devenit primul membru important al familiei regale britanice care a efectuat o vizită oficială în Israel și teritoriile palestiniene, va participa săptămâna viitoare la o slujbă religioasă organizată la o sinagogă pentru a-i asculta pe tinerii care sunt implicați în lupta împotriva antisemitismului și discursului care instigă la ură, a mai precizat biroul său.

Tatăl lui William, regele Charles, a catalogat acțiunile Hamas de pe 7 octombrie ca fiind „acte barbare de terorism” iar Marea Britanie se numără printre țările care consideră organizația militantă palestiniană ca fiind o grupare teroristă.

Cu toate acestea, guvernul de la Londra a anunțat că va impune sancțiuni împotriva coloniștilor evrei violenți din Cisiordania, celălalt teritoriu condus de palestinieni, din cauza înmulțirii îngrijorătoare a atacurilor comise de aceștia împotriva civililor palestinieni.

La sfârșitul lunii trecute guvernul de la Londra le-a propus israelienilor și palestinienilor un plan de pace în 5 puncte pentru a pune capăt luptelor însă, la fel ca alte eforturi diplomatice, nici acesta nu a fost acceptat.

Te-ar putea interesa și: