Poliția franceză a anunțat miercuri că a arestat peste 20 de persoane în urma unui val de atacuri antisemite comise de sâmbătă, o situație asemănătoare fiind raportată și în Marea Britanie în contextul noilor confruntări între Hamas și Israel, relatează Reuters.

Manifestatie pro-palestiniana la ParisFoto: Philippe Lopez / AFP / Profimedia Images

Franța găzduiește atât una dintre cele mai mari populații de musulmani din Europa, cât și de evrei, iar conflictele din Orientul Mijlociu pot duce la izbucnirea unor tensiuni interconfesionale.

Ministrul francez de interne Gerald Darmanin a declarat că guvernul speră să evite escaladarea situației prin mobilizarea unor forțe de ordine care să protejeze locurile unde se adună evreii, precum sinagogile și școlile iudaice.

„Este important ca toți francezii de credință mozaică să știe că sunt protejați”, a declarat Darmanin în timpul unei vizite pe care a efectuat-o alături de ministrul educației Gabriel Attal la o școală iudaică din apropierea Parisului.

Darmanin a anunțat totodată o mobilizare impresionantă a forțelor de ordine, 10.000 de polițiști francezi fiind alocați să asigure securitatea pentru 500 de locuri ale comunității evreiești.

Ministrul educației Attal a spus că elevi evrei s-au confruntat cu probleme la școală, dând exemplu un elev din regiunea metropolitană a Parisului care a fost atacat de colegi ai săi care i-au rupt tricoul.

El a subliniat că toate incidentele de acest fel vor fi deferite autorităților competente.

Val de atacuri antisemite și în Marea Britanie

În Marea Britanie numărul relatărilor privind atacuri antisemite s-ar fi triplat începând de weekendul acesta, când organizația teroristă Hamas a declanșat un atac fără precedent împotriva Israelului, la care armata israeliană a răspuns cu lovituri aeriene pe scară largă și un „asediu total” împotriva Fâșiei Gaza.

Trustul Securității Comunității (CST), o organizație neguvernamentală care oferă servicii legate de siguranță și alte probleme comunității evreiești din Marea Britanie, a declarat marți că numărul incidentelor antisemite s-a triplat de weekendul acesta, dar că amploarea fenomenului va putea fi clarificată pe deplin abia în zilele următoare.

„Nu avem încă numerele exacte întrucât încă înregistrăm și verificăm tot ce am primit, ceea ce înseamnă de asemenea că numărul va crește probabil în continuare, dar rata actuală [a atacurilor antisemite] este în jur de triplă față de cea din aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat presei un purtător de cuvânt al CST.

Organizația a amintit că orice escaladare a violenței în Israel și Fâșia Gaza provoacă adesea reacții antisemite în Marea Britanie, o țară cu o populație de aproximativ 280.000 de evrei.

Ministrul britanic de interne Suella Braverman le-a trimis marți o notă șefilor poliției, afirmând că experiențele anterioare au arătat că „islamiștii și alți rasiști” vor folosi conflictul actual pentru a incita la ură împotriva evreilor din Marea Britanie.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.