Biroul de operaţiuni al primului satelit spion nord-coreean va acţiona ca o organizaţie de informaţii militare, a anunţat duminică presa de stat, relatează agențiile AFP și Agerpres.

Kim Jong Un la centrul de control aerospațial din Coreea de NordFoto: STR / AFP / Profimedia

„Biroul de operaţiuni de recunoaştere prin satelit (...) a început să-şi îndeplinească misiunea pe 2 decembrie”, a informat agenţia oficială de presă nord-coreeană (KCNA).

Acest birou va funcţiona ca o „organizaţie de informaţii militare independentă” şi va transmite informaţiile obţinute Biroului de recunoaştere al armatei şi altor unităţi importante, a adăugat KCNA.

Phenianul a reuşit să plaseze pe orbită un satelit militar spion luna trecută şi de atunci a afirmat că îi furnizează imagini ale principalelor situri militare americane şi sud-coreene.

Cu toate acestea, regimul nu a publicat încă niciuna dintre imaginile din satelit pe care pretinde că le deţine.

Coreea de Nord are interdicţia prin seriile succesive de rezoluţii ale ONU să efectueze teste folosind tehnologia balistică, dar analiştii afirmă că există o suprapunere tehnologică semnificativă între capacităţile de lansare în spaţiu şi dezvoltarea rachetelor balistice.

După două încercări nereuşite în mai şi august, Phenianul a primit ajutor din partea Moscovei pentru a-şi plasa cu succes pe orbită satelitul Malligyong-1, potrivit serviciilor de informaţii de la Seul.

Potrivit experţilor, plasarea pe orbită a unui satelit spion operaţional ar optimiza căutarea de informaţii a Coreei de Nord, în special legate de rivalul său din sud, având acces la date cruciale în perspectiva unui conflict militar.

Citește și: