Junta militară din Niger a anunțat luni că a abrogat legea care incrimina traficarea de migranți prin țara din regiunea Sahel a Africii, lăsând practic cale liberă celor care vor să ajungă în Europa pe ruta din Vestul Mediteranei, via Libia și Algeria, relatează Euractiv.

Abdourahmane Tiani s-a autoproclamat lider al NigeruluiFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Secretariatul general al guvernului de la Niamey a anunțat că un decret în acest sens a fost semnat sâmbătă de generalul Abdourahamane Tiani, liderul juntei militare care a ajuns la putere la sfârșitul lunii iulie în urma unei lovituri de stat.

În anunțul privind abrogarea legii, transmis la televiziuni și posturile de radio, guvernul afirma că legislația care data din 2015 „nu ținea cont de interesele Nigerului și cetățenilor săi”.

Decretul semnat de generalul Tiani prevede de asemenea că toate condamnările la închisoare emise în baza legii „vor fi șterse”.

Euractiv notează că zeci de traficanți de persoane au fost arestați și încarcerați de la intrarea în vigoare a legii care era menită să combată traficul ilegal de persoane în condițiile în care regiunea Abadez din nordul Nigerului era un punct de tranzit important pentru cei care doreau să ajungă din Sahel în Europa.

De ce este important Nigerul pentru oprirea fluxurilor de migranți ce încearcă să ajungă din Africa în Europa

Preluarea puterii de către junta militară în fosta colonie franceză a complicat și mai mult eforturile Occidentului de a ajuta țările din regiunea Sahel să lupte împotriva unei insurgențe jihadiste care s-a extins din Mali în țările vecine în ultimul deceniu.

Nigerul a devenit un aliat cheie al puterilor occidentale în lupta împotriva insurgenței însă s-a confruntat recent cu tensiuni tot mai mari cu noile junte militare din Mali și Burkina Faso, care erau ostile față de regimul democratic al președintelui Bazoum.

Nigerul era de asemenea un aliat cheie al Uniunii Europene în tentativele blocului comunitar de a opri fluxurile de migranți din Africa Subsahariană.

Anul trecut Franța și-a transferat în Niger trupele din Mali, după ce relațiile Parisului cu junta militară condusă de generalul colonelul Assimi Goita s-au prăbușit. Puterea europeană și-a retras de asemenea forțele speciale și din Burkina Faso pe fondul unor tensiuni similare. Însă luna trecută Franța a început să își retragă forțele și din Niger, după ce junta militară îi ceruse să facă acest lucru în luna septembrie.

Statele Unite estimează că au cheltuit în jur de 500 de milioane de dolari începând cu 2012 pentru a ajuta Nigerul să își consolideze securitatea.