Acordurile de la Oslo, care ar fi trebuit să conducă la „coexistenţa paşnică” a unui stat israelian şi a unui stat palestinian, sunt complet moarte, afirmă unul dintre artizanii lor, norvegianul Jan Egeland, relatează AFP și Agerpres.

Jan EgelandFoto: Salvatore Di Nolfi / AP - The Associated Press / Profimedia

Imaginea a intrat în cărţile de istorie: pe 13 septembrie 1993, sub privirile preşedintelui american Bill Clinton, liderul palestinian Yasser Arafat şi prim-ministrul israelian Yitzhak Rabin îşi dau mâna pe peluza Casei Albe.

FOTO: Ron Edmonds / AP / Profimedia

A fost punctul culminant a 14 runde de discuţii secrete la Oslo, co-iniţiate şi co-organizate de Jan Egeland, pe atunci secretar de stat la Ministerul norvegian al Afacerilor Externe.

Dar a fost şi începutul unui proces delicat: prin aceste acorduri, Israelul şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP) se recunosc reciproc şi stabilesc o autonomie palestiniană de tranziţie de cinci ani, timpul necesar pentru finalizarea soluţionării unor probleme-cheie (statutul Ierusalimului, coloniile, soarta refugiaţilor).

Treizeci de ani mai târziu, când are loc un nou conflict sângeros între Israel şi organizația teroristă plaestiniană Hamas, care controlează Fâşia Gaza, Jan Egeland răspunde afirmativ când este întrebat dacă Acordurile de la Oslo sunt moarte.

„Complet”, a subliniat el într-un interviu acordat AFP.

„Acordurile de la Oslo nu mai există ca atare. Acum va trebui să apară un alt acord, care să fie orchestrat de Statele Unite, Uniunea Europeană şi ţările arabe”, a adăugat el.

Artizanul acordurilor de la Oslo spune că o soluție la conflictul dintre Israel și Hamas trebuie să vină din exterior

Pentru fostul diplomat în vârstă de 66 de ani, care este acum şeful ONG-ului Consiliul Norvegian pentru Refugiaţi (NRC), singura soluţie posibilă vine din exterior.

„Nu este posibil ca Israelul şi Hamas să negocieze (singure) viitorul acestor teritorii. Nu va exista încredere: Israelul caută să distrugă Hamas, în timp ce Hamas este acolo pentru a elimina Israelul”, a subliniat el. „Liderii ambelor tabere nu sunt deloc la nivelul celor de atunci (din perioada Acordurilor de la Oslo - n.r.). Erau lideri vizionari, puternici, adevăraţi lideri. Astăzi avem populişti de ambele părţi”, a declarat diplomatul norvegian.

Pe peretele din spatele lui, fotografiile îl arată dând mâna cu Yasser Arafat şi cu preşedintele american George Bush Sr.

Conflictul actual a fost declanşat de atacul fără precedent al luptătorilor Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie. Potrivit oficialilor israelieni, aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise, majoritatea civili, iar alte 240 au fost luate ostatice.

Hamas susține că loviturile militare declanșate de Israel ca răspuns au omorât aproape 15.000 de persoane, majoritatea civili, inclusiv mii de copii.

Diplomatul norvegian spune că leadership-ul internațional este „extrem de slab”

„După aceasta, va fi atât de multă amărăciune şi ură de ambele părţi încât va fi mai multă violenţă”, a spus Egeland. „Este o iluzie pentru Israel să creadă că poate aduce securitate şi pace prin bombe. Şi este o iluzie să credem că prin uciderea în masă a unor civili israelieni şi luarea de ostatici civili, aşa cum a făcut (Hamas), se poate rezolva problema existenţei Israelului”, a adăugat el.

Dar nici comunitatea internaţională nu este la înălţimea sarcinii, a spus norvegianul. Aceasta arată un leadership „extrem de slab”, a spus el.

„Unde este conducerea SUA, UE, Marii Britanii, Franţei, pentru a ajuta cu adevărat la împingerea spre o rezolvare finală? Acelaşi lucru şi de partea arabă”, a mai afirmat el. „Aceasta este aproape întotdeauna problema: eşti dispus să critici inamicul aliatului tău, dar nu eşti dispus să-ţi împingi aliatul la compromis”, a subliniat el.

Pentru Egeland, este important să se reia dialogul, în cel mai mare secret.

„Aceste canale discrete de comunicare, aceste negocieri confidenţiale, au un avantaj imens: părţile nu vorbesc pentru galerie”, susţine el. „Ei nu trebuie să răspundă provocărilor sau actelor de violenţă care au avut loc ieri sau alaltăieri. Pot negocia cu adevărat”, a adăugat fostul diplomat.