Peter Gridling, cel mai longeviv șef al spionajului austriac, a lansat un avertisment cu privire la pericolele revenirii la putere la Viena a Partidului Libertății (FPÖ), afirmând că acesta nu și-a tăiat legăturile cu Rusia, relatează Financial Times și BBC.

Herbert Kickl, liderul Partidului Austriac al LibertatiiFoto: photonews.at/Georges Schneider / imago stock&people / Profimedia

Gridling, care a condus serviciul austriac de informații (BVT) între 2008 și 2020, a declarat pentru FT că Partidul Libertății continuă să aibă legături cu Kremlinul, chiar dacă războiul declanșat de Vladimir Putin anul trecut și controversele recente legate de ingerințele ruse în problemele Austriei l-au forțat să fie mai discret.

„Trebuie să fim foarte vigilenți cu privire la cine este pus în fruntea fiecărui minister. De fiecare dată când avem Partidul Libertății în guvern, trebuie să ne uităm la intențiile și activitățile lor”, afirmă el.

Comentariile sale vin în contextul în care Austria se pregătește de alegeri parlamentare în 2024 și Partidul Libertății este, potrivit sondajelor de opinie, primul în opțiunile alegătorilor.

Gridling a spus că serviciul de informații de la Viena a fost „foarte îngrijorat” de contactele pe care partidul le avea cu Rusia și că BVT a investigat modul în care acesta ar putea primi bani din partea Rusiei, cum membrilor săi le sunt oferite locuri de muncă de către ruși sau cum aceștia contribuie la răspândirea propagandei rusești.

Fostul șef al spionajului austriac spune că membrii Partidului Libertății au încercat să intervină în activitatea serviciului de informații

„Ei nu s-au schimbat. Ei încă au contacte cu Rusia. Jocul de informații este unul pe termen lung iar rușii au o perspectivă cu bătaie foarte lungă”, subliniază Gridling cu privire la Partidul Austriac al Libertății.

El a servit sub un ministru al FPÖ timp de doi ani, între 2017 și 2019, când actualul lider al FPÖ, Herbert Kickl, a fost ministru de interne în cabinetul lui Sebastian Kurz. Portofoliul apărării a fost și el ocupat de un membru al FPÖ în perioada respectivă.

„Au vrut să schimbe imediat [serviciul de informații]”, spune Gridling, dezvăluind de asemenea că asupra sa s-au făcut presiuni să ofere informații clasificate despre diferite dosare, în special cele legate de membri ai extremei drepte.

El spune că deși a încercat să blocheze solicitările de acest fel, informații clasificate, inclusiv din partea serviciului britanic de spionaj MI5, au ajuns în cele din urmă la dispoziția unor membri ai FPÖ.

Parlamentarii FPÖ au boicotat discursul lui Zelenski din parlamentul Austriei

La sfârșitul lunii martie a acestui an parlamentarii Partidului Libertății au părăsit camera inferioară a legislativului austriac în timpul unui discurs al lui Volodimir Zelenski, susținând că prin acceptarea mesajului președintelui ucrainean se încalcă neutralitatea Austriei.

Parlamentarii partidului au asistat la începutul discursului și apoi au plecat.

„Este trist că FPÖ este singurul partid din parlament care ia în serios permanenta noastră neutralitate, apărând astfel și pacea”, declara atunci, Herbert Kickl, liderul partidului și fostul ministru de interne din cabinetul lui Kurz.

Karin Kneissl, fosta șefă a diplomației austriece care tocmai a anunțat că se mută la Sankt Petersburg pentru a conduce un centru academic, a fost nominalizată pentru portofoliul Externelor de către FPÖ, chiar dacă nu era membră a partidului.