Deși atât el cât și Casa Albă au afirmat în mod repetat că va candida pentru un nou mandat prezidențial în 2024, președintele american Joe Biden pare să dea înapoi în privința deciziei într-un nou interviu citat de CNN și Business Insider.

Joe BidenFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Într-un amplu interviu acordat prezentatorului Scott Pelley de la televiziunea CBS, Biden afirmă că „o întreagă serie de lucruri” intră în joc în ceea ce privește o potențială candidatură peste doi ani.

Întrebat dacă „anumite condiții” îl vor influența în luarea deciziei, președintele american a răspuns că „este mult prea devreme” pentru a lua o astfel de hotărâre, subliniind că deocamdată este concentrat pe actualul mandat.

Presat de Pelley cu privire la subiect, acesta întrebându-l dacă a luat totuși o decizie, Joe Biden a răspuns că „intenția mea, după cum am spus la început, este să candidez din nou”.

„Dar este doar o intenție”, a subliniat președintele Statelor Unite, spunând că „rămâne de văzut” dacă va lua o decizie fermă în acest sens.

Ce a spus Joe Biden anterior despre o nouă candidatură

Deși în timpul campaniei electorale din 2019 candidatul democrat a declarat că va fi un președinte de un mandat și că va încerca să își îndeplinească toate promisiunile în 5 ani de zile, dezastrul retragerii haotice din Afganistan în urma recuceririi țării de către talibani și obstacolele puse constant de congresmenii republicani marilor sale proiecte l-au făcut pe Joe Biden să afirme că își dorește un nou mandat la Casa Albă.

Potrivit presei americane, el le-ar fi spus întâi acest lucru în spatele ușilor închise apropiaților și donatorilor săi în luna noiembrie a anului trecut, în timp ce în decembrie a afirmat în public că ar fi și mai motivat să candideze pentru un nou mandat dacă Partidul Republican îl va nominaliza din nou pe fostul președinte Donald Trump.

„Asta ar creşte şansele să candidez”, a declarat acesta într-un interviu acordat televiziunii americane ABC. Când a fost întrebat dacă va candida pentru un nou mandat, a răspuns pozitiv. „Dar, ascultă. Sunt cineva care respectă mult destinul (...). Dacă am sănătatea pe care o am acum, dacă sunt sănătos, atunci voi candida din nou”.

La jumătatea lunii iunie a acestui an purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a confirmat intenția președintelui american de a candida pentru un nou mandat în 2024.

„Ca să fiu clară: aşa cum a spus preşedintele în mai multe rânduri, preconizează să candideze în 2024”, a scris ea într-un mesaj postat pe Twitter, reiterându-şi o declaraţie în acest sens făcută într-o conferinţă de presă.

Mai târziu în cursul lunii iunie și vicepreședintele Kamala Harris a confirmat că Joe Biden va viza câștigarea unui al doilea mandat prezidențial.

„Președintele intenționează să candideze și dacă o va face, voi fi partenera lui. Am candida împreună”, a spus aceasta.

Membrii de frunte ai Partidului Democrat din care cei doi fac parte sunt îngrijorați că lipsa lor de popularitate, vârsta lui Biden și aparentele sale gafe pe care republicanii le scot în evidență constant ar putea duce la o înfrângere în fața contracandidatului Partidului Republican, indiferent că acesta va fi Donald Trump sau nu.