În martie 2021, președintele SUA a anunțat deja că s-ar putea prezenta la alegeri, deși a evitat să dea această veste ca pe ceva clar stabilit, potrivit Cope.

Kamala HarrisFoto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images

Vicepreședinta Statelor Unite, Kamala Harris, a indicat că Joe Biden "intenționează să candideze" la următoarele alegeri din țară, programate pentru 2024, ceea ce a stârnit încă o dată speculații, având în vedere vârsta sa înaintată - ar candida pentru realegere la vârsta de 81 de ani -. "Președintele intenționează să candideze și dacă o va face, voi fi partenera lui. Am candida împreună", a spus Harris miercuri, în timp ce se pregătea să plece în California la bordul Air Force Two, citează rador.

În luna martie, Biden a asigurat că se va simți "foarte norocos" să-l înfrunte pe fostul chiriaș de la Casa Albă, Donald Trump, la următoarele alegeri, după alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, care au determinat deschiderea unei comisii în Camera Reprezentanților pentru a investiga gradul său de vinovăție în asaltul asupra Capitoliului și teoriile fraudei electorale.

Întrebat dacă o ipotetică întoarcere a fostului președinte Trump la Casa Albă ar putea anula concentrarea administrației sale asupra politicii externe, Biden a subliniat la acea vreme că s-a concentrat pe alegerile intermediare din noiembrie, în care sunt în joc majoritățile Senatului şi a Camerei Reprezentanţilor.

"Preocuparea mea principală este să mențin controlul asupra Camerei și Senatului Statelor Unite, astfel încât să pot continua să fac lucrurile pe care am putut să le fac, cum ar fi creșterea economiei și gestionarea rațională a problemelor de politică internațională pentru a conduce lumea liberă", a explicat el, după cum a raportat "The Hill".

În martie 2021, președintele SUA a anunțat deja că speră să se prezinte la alegeri, deși a evitat să considere acest lucru ca pe ceva clar stabilit, argumentând că are "mult respect pentru destin". "Nu am reușit niciodată să consider ceva ca fiind sigur după patru ani și jumătate, trei ani și jumătate", a spus el, ca răspuns la întrebările jurnaliştilor.