Într-un discurs ținut la slujba de comemorare a fiicei sale, ideologul ultranaționalist rus Aleksandr Dughin afirmă că printre primele cuvinte ale acesteia s-au numărat „Rusia”, „imperiul nostru” și „nația noastră”.

Ideologul rus Aleksandr Dughin, la ceremonia în cinstea fiicei sale Daria DughinaFoto: Hotnews

„Când ea a fost un copil, aproape că primele ei cuvinte, pe care bineînțeles că noi am învățat-o, au fost 'Rusia', 'statul nostru măreț', 'nația noastră', 'imperiul nostru'”, a spus Aleksandr Dughin la catafalcul fiicei sale, o înregistrare video cu momentul tradus fiind distribuită de jurnalistul Francis Scarr de la BBC.

În discursul său mai larg Dughin a spus de asemenea că fiica sa ar fi vrut ca oamenii „să ne apere credința, ortodoxismul nostru, să iubească poporul nostru rus”, potrivit jurnalistului Max Seddon, șeful redacției de la Moscova a publicației Financial Times.

Clasa politică rusă dar și oligarhi apropiați de Kremlin au participat marți la slujba în memoria Dariei Dughina, ucisă într-o explozie weekendul acesta, cinstind-o ca pe un martir.

„Oamenii care luptă împotriva noastră nu înțeleg că poporul rus nu este format doar din cei care sunt în viață acum. Ci este alcătuit din cei care au trăit înaintea noastră și vor trăi și după aceea. Iar noi vom deveni mai puternici cu sângele martirilor noștri. Și datorită sfârșitului prematur al dragei noastre iubite Dasha vom fi cu siguranță victorioși în acest război”, a dat tonul Konstantin Malofeiev, un prieten apropiat al familiei și un oligarh ultranaționalist.

„O singură țară, un singur președinte, o singură victorie”, le-a spus și Leonid Sluțki, liderul partidului ultranaționalist LDPR, participanților la doliu.

Sluțki a preluat conducerea LDPR (Partidul Liberal Democrat al Rusiei) de la cunoscutul politician ultranaționalist Vladimir Jirinovski după ce acesta a murit în luna aprilie.

Daria Dughina, comparată cu Ioana d'Arc de televiziunile rusești

Valul de omagii și comentarii belicoase de la televiziunile rusești, declanșat de uciderea lui Dughina în weekend, a continuat și marți, analistul politic Alexei Muhin afirmând că ea este „Ioana d'Arc a Rusiei”.

Prezentatoarea TV Olesia Loseva a afirmat în schimb că Daria Dughina a fost o victimă a „terorismului de stat, care a devenit ideologie oficială în Ucraina”.

Rusia acuză Ucraina că ar fi în spatele asasinării fiicei lui Aleksandr Dughin, unul dintre principalii ideologi ai președintelui rus Vladimir Putin, Serviciul Federal de Securitate (FSB) de la Moscova susținând că aceasta a fost ucisă de o ucraineancă care apoi a fugit în Estonia.

Ucraina a respins în mod repetat acuzațiile potrivit cărora ar fi avut ceva de-a face cu uciderea Dariei Dughina.

„Propaganda rusă trăieşte într-o lume ficţională (...) Unei femei (ucrainene) şi copilului său în vârstă de 12 ani li s-a atribuit responsabilitatea pentru aruncarea în aer a maşinii propagandistei Dughina. Este surprinzător că nu au găsit şi 'viza estonă' la faţa locului. Viperele din serviciile speciale (ruse) au început o luptă între specii”, a afirmat luni Mihailo Podoliak, unul dintre consilierii președintelui Volodimir Zelenski.

Primele declarații ale lui Aleksandr Dughin după moartea fiicei sale

Oligarhul Konstantin Malofeev a postat luni pe canalul său de Telegram primul mesaj al lui Aleksandr Dughin după moartea fiicei sale.

„Dușmanii Rusiei au ucis-o pe furiș, pe furiș. Dar noi, oamenii noștri, nu putem fi zdrobiți nici măcar de asemenea lovituri insuportabile. Ei au vrut să ne zdrobească voința cu teroare sângeroasă împotriva celor mai buni și mai vulnerabili dintre noi. Dar nu își vor atinge scopul”, a transmis Aleksandr Dughin.

„Inimile noastre tânjesc după mai mult decât răzbunare. Acest lucru este prea meschin, nu este calea rusă. Avem nevoie doar de victoria noastră... Așa că, vă rog, câștigați!", a continuat el în mesajul preluat de agențiile de presă ale statului rus.

Președintele rus Vladimir Putin a reacționat și el luni față de moartea Dariei Dughina.

„O crimă josnică, plină de cruzime, a curmat prematur viaţa Dariei Dughina, o persoană strălucitoare şi talentată, dotată cu o inimă cu adevărat rusă”, a catalogat Putin uciderea acesteia într-un mesaj de condoleanţe publicat pe site-ul Kremlinului.

Daria Dughina a murit sâmbătă seară după ce autoturismul pe care-l conducea a explodat. Ea participase împreună cu tatăl ei la un eveniment în apropiere de Moscova. Aleksandr Dughin urma să plece de acolo împreună cu ea, dar în final s-a urcat într-un alt autoturism.