Margarita Simonian, șefa canalului Russia Today, s-a dezis în direct de perioada în care a studiat în Statele Unite, contrazicând afirmații pe care le-a făcut anterior despre perioada pe care a petrecut-o în America.

Margarita Simonian la Rossiya-1Foto: Captura video

„Ei (americanii) sunt ca niște copii mici, ei nu cred nimic din ce nu vor să creadă. La fel ca copiii mici, ei sunt captivi în lumea propriilor fantezii. Am recitit recent scrisori vechi pe care le-am trimis părinților mei când studiam în America”, afirmă ea în timpul unei emisiuni de la televiziunea Rossiya-1.

Simonian susține că le-a scris părinților că simte că „America nu este o țară ci o grădiniță pentru copii retardați”.

„Chiar și la 15 ani am înțeles asta”, susține ea în aceeași emisiune a propagandistului Vladimir Soloviov în care președintele francez Emmanuel Macron a fost ridiculizat din cauza conversațiilor sale telefonice cu Vladimir Putin.

Jurnalista Julia Davis de la The Daily Beast și Russian Media Monitor care a tradus fragmentul a precizat într-o postare ulterioară că Simonian a folosit termenul de „copii retardați”, nu cu „dizabilități” dar că nu a vrut să îl includă în traducerea ei.

Margarita Simonian și studiile ei în Statele Unite

Într-o altă emisiune de pe 23 mai, șefa Russia Today afirma, printre altele că „cine studiază în Occident merge direct în iad”.

„Nu pot să suport vaietele cu 'ne pare rău pentru copii'. De ce vă pare rău pentru copii? Unora le pare rău că copiii lor nu pot studia în Occident, că brava lume nouă nu le va mai fi în continuare deschisă, totul va fi închis pentru ei. Eu le spun 'Oamenilor, ar trebui să vă bucurați'”, mai afirma aceasta.

Simonian, care a studiat un an în Statele Unite ca parte a unui program de schimb finanțat de Departamentul de stat american, afirma însă într-un interviu acordat în 2010 că perioada în care a studiat în SUA a fost cea în care a descoperit că rușii și americanii „sunt atât de asemănători în ceea ce privește cultura, valorile de familie, stilurile de viață, reacțiile, simțul umorului”.

Simonian conduce televiziunea Russia Today din 2005 când a fost numită în funcția de redactor-șef deși avea doar 25 de ani.

Uniunea Europeană a impus sancțiuni împotriva Margaritei Simonian încă de la sfârșitul lunii februarie ca parte a pachetului de sancționare a propagandiștilor Kremlinului.

UE a interzis canalele de propagandă rusești Russia Today și Sputnik pe 27 februarie, la 3 zile după ce Vladimir Putin a ordonat declanșarea invaziei din Ucraina.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.