Rusia nu ar trebui să își închidă ambasada în Statele Unite, în pofida crizei declanșate de războiul din Ucraina, deoarece cele mai mari puteri nucleare ale lumii trebuie să continue să discute, a afirmat luni ambasadorul SUA la Moscova, John J. Sullivan, scrie agenția de presă rusă Tass, citată de Reuters.

John Sullivan, ambasadorul SUA la Moscova Foto: Valeriy Melnikov / Sputnik / Profimedia Images

În ceea ce pare o încercare clară de a trimite un mesaj Kremlinului, ambasadorul SUA numit de fostul președinte Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat agenției Tass, că Washingtonul și Moscova nu ar trebui să întrerupă relațiile diplomatice pur și simplu.

„Trebuie să păstrăm capacitatea de a vorbi unul cu celălalt”, a spus Sullivan, care a avertizat cu privire la eliminarea volumelor scriitorului Lev Tolstoi din rafturile de cărți occidentale sau la refuzul de a cânta muzica lui Piotr Ceaikovski.

„Ar fi o mare greșeală”

În pofida crizelor, a scandalurilor de spionaj şi a Războiului Rece, relaţiile dintre Moscova şi Washington nu au fost rupte de când Statele Unite au stabilit legături cu Uniunea Sovietică în 1933. În prezent, însă, Rusia susţine că relaţia sa post-sovietică cu Occidentul s-a încheiat şi că se va întoarce spre est.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a glumit luna trecută că ar dori să-i dedice lui Putin melodia „We Are Never Ever Getting Back Together” (Nu ne vom împăca niciodată) a cântăreţei Taylor Swift.

Întrebat despre această remarcă, Sullivan a spus: „De asemenea, nu ne vom despărţi niciodată complet”.

„Se poate întâmpla acest lucru. Există această posibilitate, deşi cred că ar fi o mare greşeală”, a răspuns Sullivan întrebat de Tass dacă analogia înseamnă închiderea ambasadelor.

„După câte am înţeles, guvernul rus a menţionat varianta întreruperii relaţiilor diplomatice. Nu putem pur şi simplu să întrerupem relaţiile diplomatice şi să nu mai menţinem contactul”, a susținut ambasadorul american.

El a spus că singurul motiv pentru care consideră că Statele Unite ar putea fi forţate să-şi închidă ambasada l-ar reprezenta contextul ”nesigur” care să pericliteze continuarea activităţii.

Întrebat cum se vor dezvolta relaţiile dintre cele două state, Sullivan a spus că nu ştie, dar că speră că într-o zi ar putea exista o apropiere: „Dacă ar fi să fac un pariu, aş spune că poate nu în timpul vieţii mele”.

Ministerul rus de Externe a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că îi convoacă pe directorii instituțiilor de presă americane prezente la Moscova la o întâlnire, luni, pentru a-i notifica în legătură cu măsurile dure ce vor fi luate ca răspuns la restricțiile SUA împotriva presei ruse, potrivit Reuters.

„Dacă activitatea presei ruse - operatori și jurnaliști - nu este normalizată în Statele Unite, vor urma în mod inevitabil cele mai drastice măsuri”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.