Marina Ovsiannikova, jurnalista rusă care a protestat în direct la Pervîi Kanal față de războiul din Ucraina, va fi corespondentă la ziarul german Die Welt, a declarat proprietarul acestuia, compania Axel Springer, relatează The Guardian.

Marina OvsiannikovaFoto: Colaj foto

Ovsiannikova, în vârstă de 43 de ani, va transmite prin corespondență știri atât pentru ziar, precum și pentru canalul de știri TV Die Welt, inclusiv din Ucraina și Rusia, a spus Springer.

Ovsiannikova, care era redactor la postul de stat rus Pervîi Kanal, „a apărat cea mai importantă etică jurnalistică, în ciuda amenințării represiunii statului”, cu protestul ei în direct, a declarat redactorul șef al Welt Group, Ulf Poschardt, într-un comunicat.

Ovsiannikova a fost amendată cu 30.000 de ruble (aproximativ 337 de euro) pentru încălcarea legilor privind protestele după demonstrația ei împotriva invaziei Rusiei în Ucraina, luna trecută.

În 14 martie, Marina Ovsiannikova a intrat în platoul televiziunii, în timpul jurnalului de știri, cu o pancartă pe care scria „fără război”.

După ce a apărut cu o pancartă în spatele prezentatoarei ştirilor, Ovsiannikova a fost reținută şi condamnată rapid la o amendă, apoi eliberată. Ulterior, ea a demisionat de la canalul de televiziune și ar putea fi în continuare urmărită penal în conformitate cu legea privind "informaţiile false" despre armata rusă. Actul normativ respectiv, adoptat recent, prevede pedepse cu închisoarea de până la 15 ani.