Ţările occidentale au început să folosească platforme mai serioase pentru a răspândi dezinformarea despre o presupusă iminentă invazie rusă a Ucrainei, întrucât nu mai pot „întinde la nesfârşit această poveste” prin intermediul reţelelor sociale, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe rus, Maria Zaharova, la postul de radio Eho Moskvî, citată de agenţia oficială de presă Tass, informează Agerpres.

Maria ZaharovaFoto: - / Sputnik / Profimedia

„Acum în fiecare zi sunt publicate prin media oficiale, tradiţionale (astfel de fake-uri), pentru că ele (ţările occidentale) nu mai pot întinde la nesfârşit această poveste prin reţelele sociale. Prin urmare, sunt folosite pentru a publica această dezinformare marile media tradiţionale sau, aşa cum au făcut britanicii, chiar propriile resurse oficiale”, a acuzat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, amintind de o recentă declaraţie a Ministerului de Externe britanic potrivit căreia Moscova se pregăteşte să aducă un guvern pro-rus la putere în Ucraina.

Potrivit Mariei Zaharova, pentru ca britanicii să publice aşa ceva pe resursele lor oficiale, ar trebui să fie o „poveste extraordinară”. „De obicei, ei acţionează diferit - prin linkuri, scurgeri de informaţii şi aşa mai departe. Dar aici au mers pe această cale şi au publicat o declaraţie la ei acasă şi chiar propriile media i-au ridiculizat, pentru că această provocare era deja evidentă”, a susținut ea.

Sâmbătă seară, Ministerul de Externe britanic a făcut o declaraţie conform căreia conducerea Federaţiei Ruse ia în considerare opţiunea de a aduce la putere un guvern prorus în Ucraina, care ar putea fi condus de un fost deputat al Radei Supreme, Evgheni Muraev. Londra a raportat de asemenea despre presupuse date disponibile cu privire la legăturile serviciilor speciale ruse cu foşti politicieni ucraineni, inclusiv Serghei Arbuzov, prim viceprim-ministru în 2012-2014 şi prim-ministru interimar în 2014, Andrei Kliuev - prim viceprim-ministru în 2010-2012 şi şef al administraţiei prezidenţiale sub fostul şef al statului Viktor Ianukovici, Vladimir Sivkovici, fostul secretar adjunct al Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, şi de asemenea fostul premier Nikolai Azarov, aminteşte Tass.

Comentând declaraţiile Londrei, Ministerul de Externe de la Moscova a cerut părţii britanice „să nu se mai implice în provocări”. Însuşi Muraev a numit acuzaţiile Ministerului de Externe britanic ca nefondate, în timp ce el este deja de trei ani sub sancţiunile Rusiei, i s-a interzis să intre pe teritoriul Federaţiei Ruse ca persoană ce reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi activele tatălui său în Rusia au fost îngheţate.