Uciderea regizoarei Halyna Hutchins: Detectivii au găsit gloanțe într-o borsetă de pe platoul de filmare al filmului „Rust”

de S.J.     HotNews.ro
Miercuri, 27 octombrie 2021, 10:39 Actualitate | Internaţional


Platoul de filmare al Rust
Foto: Dsanchez / Backgrid USA / Profimedia Images
Detectivii care anchetează uciderea accidentală a regizoarei de imagine Halyna Hutchins de către Alec Baldwin au găsit gloanțe într-o borsetă pe platoul de filmare al western-ului „Rust”, relatează Insider.

New York Times, care a dezvăluit în premieră informația, afirmă pe baza unui document depus de detectivi la instanța din Santa Fe care investighează crima că ofițerii au găsit trei pistoale, un număr nespecificat de cartușe folosite, precum și muniție ținută într-o borsetă și în cutii împrăștiate prin platoul de filmare.

Documentul nu a specificat dacă în cazul acestor gloanțe este vorba de muniție reală, cartușe goale sau gloanțe de recuzită, deși în general gloanțele reale sunt interzise pe platourile de filmare, potrivit The Times.

„Faptul că există muniție cartușe și muniție împrăștiată ridică semne de întrebare cu privire la departamentul de armurărie”, a declarat pentru NYT Mike Tristano, un armurier veteran din Los Angeles.

Tristano a mai afirmat de asemenea că în mod normal muniția trebuie ținută în cutii etichetate cu atenție.

Neglijență pe platoul de filmare


Actorul american Alec Baldwan a împușcat-o mortal pe Hutchins în piept săptămâna trecută în timp ce repeta o scenă, potrivit unui alt document depus la instanță duminică.

Lui Baldwin, care exersa scoaterea pistolului din teacă și îndreptarea sa către cameră, i s-a spus că arma este „rece”, însemnând că nu are muniție reală, potrivit aceluiași document care citează martori oculari.

Potrivit Los Angeles Times, mai mulți membri ai echipei de filmare au intrat în grevă cu câteva ore înainte de incidentul mortal pentru a protesta față de condițiile de muncă.

Dave Halls, asistenul de regie pentru filmul „Rust”, a avut și în trecut probleme de conduită în ceea ce privește siguranța, fiind concediat în 2019 de producătorii lungmetrajului „Freedom's Path” după ce un membru al echipei a suferit răni uşoare când o armă a fost acţionată accidental.

Hannah Gutierrez-Reed, armuriera echipei de filmare a „Rust”, era la rândul ei o tânără „novice” ce provocase probleme și altui film după ce a dat o armă neverificată unei actrițe de 11 ani.

Pe același subiect:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















56188 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by