Televiziunea de stat a Coreei de Nord a difuzat săptămâna trecută desene animate care avertizează cu privire la obezitate și mâncatul în exces deși țara se confruntă cu o criză alimentară severă, relatează Insider.

Kim Jong Un si Ri Sol-ju (twitter)Foto: Hotnews

Într-o secvență din desene două fete se plimbă pe stradă în timpul iernii. Una dintre fete își ceartă apoi prietena mai plinuță fiindcă vrea să ia autobuzul înspre casă în loc să meargă pe jos, în pofida greutății sale.

Cele două ajung apoi la casa primei fete unde aceasta face aerobic în timp ce prietena sa mănâncă snackuri și apoi ațipește pe canapea.

Colin Zwirko, un jurnalist stabilit la Seul, a notat pe Twitter că Phenianul ar putea folosi aceste desene pentru a încerca să se laude cu prosperitatea din țară.

Aceasta nu este prima dată când regimul nord-coreean a folosit desene animate pentru a transmite instrucțiuni cetățenilor săi.

Una dintre cele mai longevive serii animate din Coreea de Nord, numită „Veverița și ariciul”, a fost difuzată între anii 1970 și 2010, prezentând animale îmbrăcate în echipament militar pentru a apăra „patria” de invadatori.

Coreea de Nord, a cărei economie este afectată de multiple sancțiuni internaționale impuse ca ripostă la programele sale militare interzise, este de multă vreme victima unor grave penurii alimentare.

Anul trecut, pandemia de coronavirus ca și taifunurile și inundațiile au dat o mare lovitură economiei sale.

Inclusiv liderul Kim Jong-un a recunoscut în luna iunie în timpul unei plenare a partidului comunist nord-coreean că „„situația alimentară este acum tensionată”.

Citește și: