OMS, pusă la zid în Italia: Noi documente incriminatoare confirmă că aceasta a retras raportul incriminator la adresa Romei din motive politice / Decizia ar fi ajuns până la directorul Tedros Adhanom

de S.J.     HotNews.ro
Marţi, 20 aprilie 2021, 10:56 Actualitate | Internaţional


Tedros Adhanom Ghebreyesus
Foto: Wikimedia Commons
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a retras un document critic privind răspunsul iniţial al Italiei la pandemia de COVID-19 pentru a păstra „relaţia specială” a instituţiei cu această ţara, potrivit unor documente consultate de AFP, relatează Barrons și Agerpres.

„Ei pun în pericol relaţia specială dintre Tedros şi Italia", a declarat într-un mesaj din 14 mai Ranieri Guerra, care era unul dintre cei 11 directori adjuncţi generali ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi actual consilier special al şefului OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Procurorii din Bergamo (nord) investighează răspunsul iniţial al Italiei la pandemia de COVID-19 şi suspectează că acest înalt responsabil italian din OMS i-a minţit.

„Am fost brutal cu idioţii din documentul de la Veneţia”, i-a scris Ranieri Guerra pe 17 mai unui înalt responsabil italian din Ministerul Sănătăţii, referindu-se la echipa condusă de Francesco Zambon, autorul principal al unui raport al OMS privind răspunsul Italiei la criză, retrasă în grabă de agenţia ONU.

Documentul, redactat de un birou al OMS la Veneţia, a fost publicat la 13 mai şi retras a doua zi. Una din concluziile cele mai uluitoare a fost că Italia dispunea de un plan de pregătire la pandemii depăşit, datând din 2006.

Documentul a apreciat, de asemenea, răspunsul iniţial al spitalelor italiene la pandemie ca fiind „improvizat, haotic şi creativ”, compensând lipsa directivelor oficiale.

„Mi-am cerut scuze (ministrului italian al sănătăţii)”, a adăugat Ranieri Guerra.

„În cele din urmă, am ajuns până la Tedros şi am obţinut retragerea documentului”, a scris el la 17 mai, referindu-se la directorul general al OMS.

Oraşul Bergamo a fost epicentrul primului val de coronavirus care a lovit Italia la începutul anului 2020, iar procuratura a deschis o vastă anchetă cu privire la posibila gestionare defectuoasă a crizei.

Ranieri Guerra a fost audiat de procurori în noiembrie, după ce Francesco Zambon a declarat că documentul OMS a fost eliminat pentru a evita punerea într-o lumină nefavorabilă a guvernului de la Roma.

Francesco Zambon, care a demisionat din OMS la 31 martie, a declarat pentru AFP că organizaţia se luptă să reziste presiunilor politice, reamintind acuzaţiile că ar fi fost reticentă să facă presiuni asupra Chinei în legătură cu originile pandemiei.

„Această mică poveste italiană te ajută să înţelegi marea istorie chineză”, a spus Francesco Zambon, citat de AFP.

REFERINȚE:








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















7164 vizualizari

  • +6 (8 voturi)    
    gloaba de OMS... (Marţi, 20 aprilie 2021, 11:12)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. trebuie desfiintata. pacat ca n-a iesit Trump, ca nu mai o duceau mult.
    • +1 (1 vot)    
      Oare ? (Marţi, 20 aprilie 2021, 18:01)

      danmarian [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      "Ismaile" - Oare numai OMS ar trebui desfintata ? Pai CAM TOATE "adunaturile" ONU sunt curat pungasii - organizatii de mancat bani - si/ sau sunt "cumparate" de Rusi sau China comunista ! Ai perfecta dreptate ref. la Trump !!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by