„Oricine se interesează, chiar şi numai puţin, despre situaţia în Europa ştie că această ruptură s-a produs deja de mulţi ani. Relaţiile le rupe în mod consecvent UE”, a declarat Lavrov la Sankt Petersburg, în timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său finlandez Pekka Haavisto, potrivit EFE și Agerpres.
Încercând să clarifice declaraţiile sale de vinerea trecută despre o posibilă „ruptură” în relaţiile dintre Rusia şi UE dacă aceasta din urmă va sancţiona Moscova în urma încarcerării opozantului Aleksei Navalnîi, ministrul rus de externe a spus că momentul cheie în care UE şi-a demonstrat „neputinţa” a fost „lovitura de stat” din februarie 2014 de la Kiev.
„Eu consider că exact atunci a avut loc o autentică umilire a Uniunii Europene”, a susţinut Lavrov despre revoluţia cunoscută ca „Euromaidan”, el acuzând UE că a stat cu braţele încrucişate în faţa atacurilor la care au fost supuşi locuitorii Crimeei şi ai Donbasului din partea noii puteri de la Kiev.
Lavrov a acuzat de asemenea Bruxellesul că a renunţat în ultimii ani la toate „mecanismele” de cooperare dintre cele două părţi, inclusiv la summiturile care se desfăşurau de două ori pe an şi la întâlnirile anuale dintre guvernul rus şi comisarii europeni. „Avem deja şapte ani fără aceste mecanisme. Cadrul relaţiilor a fost distrus conştient la iniţiativa UE”, a mai spus el, constatând faptul că în prezent contactele dintre Moscova şi Bruxelles sunt la un nivel minim şi se limitează la chestiuni precum soluţionarea conflictului sirian sau programul nuclear iranian.
Prin urmare, Moscova este obligată „să fie pregătită pentru orice evoluţie a evenimentelor” în relaţia cu UE, a indicat şeful diplomaţiei ruse, subliniind însă că Rusia „nu are nicio problemă” în relaţiile cu majoritatea ţărilor europene.
„Nu trebuie să confundăm UE cu Europa. Noi nu plecăm din Europa. În Europa avem mulţi prieteni, mulţi coreligionari. Vom continua să dezvoltăm cu ei relaţii reciproc avantajoase”, a spus în continuare ministrul rus.
- Rusia amenință că taie relațiile cu UE în cazul impunerii unor sancțiuni dure: ”Dacă vrei pace, atunci pregătește-te de război”
- Kremlinul dezminte amenințarea privind tăierea relațiilor cu UE, în cazul unor sancțiuni, și spune că presa a interpretat greșit declarațiile lui Lavrov
- Putin acuză Occidentul că-l folosește pe Navalnîi și se află în spatele protestelor, încercând izolarea Rusiei
____________________________
Nici pangolinul rusesc nu are asemenea glume infantile. Nu mai bea bre daca nu poti.
Cultura rusa este apreciata peste tot pe planeta. Poeziile Lui Puskin, romanele lui Tolstoi, ale lui Dostoievski sunt citite din nordul Canadei pana in Africa de Sud. Muzica lui Sostakovici este cantata pe marile scene ale lumii. Tablourile lui Ilya Repin… Eeee, tablourile lui Ilya Repin sunt ceva. Mi-e lene sa continui. Politica rusa e una, iar cultura rusa inteleasa lato sensu este cu totul altceva. Boss, rusii au reusit sa trimita primul satelit in spatiu. Yuri Gagarin este primul om care a zburat in spatiu. Hai sa nu ne.... facem ca nu exista. Daca rusii sunt urati ca natie, cred ca alte popoare mai de pe langa cocioc sunt…In fine, sa nu intram in alte discutii :)
Ideea e ca vad deseori dublu standard in abordarea UE. Pe mine ca observatory neutru asta ma amuza. Altfel, nu imi pasa prea mult de Orban sau de aliantele lui. Nu-i pe "strada mea", deci nu-mi pasa. Doar chibitez de pe margine.
Cand in Ucraina a fost ales in 2014 Ianukovici in urma unui scrutiny necontestat, cei care au pierdut alegerile, incurajati de americani si de UE, au facut in asa fel incat l-au rasturnat ca sa ajunga la putere cine voiau ei. De ce ar trebui ca Rusia sa fie prietena cu niste vecini cu abordare cel putin duplicitara, ca sa nu spun cu o anumita ostilitate?
Stii, bunele relatii cu vecinii presupune existenta a doua parti...
Sunt siderat de orbirea cre-i cuprinde pe multi cand aud de Rusia. Si totusi, noi romanii suntem constienti de cum se poarta Ucraina cu minoritarii nostril din nordul Bucovinei. Chiar nimic de spus despre asta? Nimic despre canalul Bastroe? Tacere despre conflictul privind platforma continental in speta cu Ucraina? Nimic, nimic? Eeee, atunci este in regula daca va place tacere complice.
Mie-mi place discursul de acum al lui Lavrov. N-am vazut schimonoseli, fete acide. Relatia cu UE conteaza, dar nu e totul. Pana la urma, dincolo de UE exista statele member. Rusia poate incerca sa le abordeze la "bucata". Cine vrea, bine. Cine nu, iarasi bine. Asa se va face ca GErmania, Austria, Ungaria, poate si Franta vor avea de exemplu relatii apropiate cu Rusia, iar celelalte state sunt libere sa-si urmeze propria agenda. Parerea mea.