Secretarul de stat francez pentru afaceri europene Clément Beaune a asigurat joi că Regatul Unit nu a beneficiat de niciun avantaj în alocarea unui prim vaccin anti-Covid-19 din cauza Brexit, contrar a ceea ce spune Londra, potrivit AFP.

Vaccinul PfizerFoto: Siraj Ahmad / Alamy / Alamy / Profimedia

„Nu a existat niciun avantaj conferit Regatului Unit cu ocazia Brexitului în deciziile pe care le-a luat, deoarece este pe deplin supus până la 31 decembrie cadrului european și a ales anumite proceduri accelerate ", a declarat el în timpul unei conferințe de presă a guvernului francez cu privire la viitoarea strategie de vaccinare a Franței.

„Am făcut alegerea colectivului, a vitezei și a securității”, a adăugat el, deplângând o „anumită confuzie” în materie și solicitând „să nu judecăm situația unei țări pe o accelerare deliberată sau pe un singur vaccin ".

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) se așteaptă să se întâlnească cel târziu pe 29 decembrie pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea condiționată vaccinului dezvoltat de gigantul farmaceutic american Pfizer în parteneriat cu compaania germană BioNTech.

Pe partea britanică, mai mulți membri ai guvernului au considerat că ieșirea țării din Uniunea Europeană i-a permis să accelereze validarea vaccinului în fața vecinilor săi europeni, eliberându-se de regulile comune.

Marea Britanie, într-o perioadă de tranziție până la 31 decembrie, rămâne tehnic până la acea dată sub rezerva normelor europene, în special în ceea ce privește medicamentele, dar a aprobat vaccinul în baza unei măsuri excepționale.

Uniunea Europeană a criticat Marea Britanie pentru aprobarea rapidă a vaccinului Pfizer/BioNTech contra Covid-19, blocul comunitar spunând că procedura sa este mai amănunțită, transmite Reuters.

Decizia de a acorda autorizarea de urgență pentru acest vaccin este considerată de mulți drept o lovitură politică dată de premierul britanic Boris Johnson, cel care și-a condus țara pe drumul de ieșire din UE, dar și pe timpul pandemiei, fiind și criticat pentru modul de gestionare a situației.

Decizia britanicilor a fost făcută printr-o procedură de aprobare ultra-rapidă, de urgență, care le-a permis autorităților de profil din Regatul Unit să emită o aprobare temporară a vaccinului după doar 10 zile de când a început să studieze datele privind testele clinice pe scară largă.

Într-o declarație neobișnuit de critică, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cea care se ocupă de aprobarea vaccinurilor anti-coronavirus în UE, a spus că o procedură mai îndelungată este necesară deoarece se bazează pe mai multe date și presupune mai multe verificări decât procedura de urgență aleasă de Marea Britanie.

Citește șiMarea Britanie, prima țară din lume care aprobă vaccinul Pfizer/BioNTech. Acesta va fi disponibil în tot Regatul Unit săptămâna viitoare